Se afișează postările cu eticheta Bancuri. Afișați toate postările

Pălinca bat-o vina…

0

Un moroşan merge într-un bufet şi vede în spatele tejghelei un borcan plin ochi cu bancnote de 50 lei
Evaluează din ochi suma care se află în borcan şi, curios, îl întreabă pe barman:
- Care-i treaba cu borcanu’?
- Păi, dacă pui o bancnotă de 50 lei şi treci 3 teste, toţi banii din borcan sunt ai tăi.
- Şi care sunt alea 3 teste ?
- Regula este să le afli după ce pui bancnota de 50 lei în borcan.
Îi dă omul o bancnotă de 50 lei la barman, barmanul o bagă în borcan şi îi spune:
- Treaba merge cam aşa: prima dată trebuie să bei, dintr-un foc, o sticlă întreaga de pălincă,
apoi să mergi în curte, unde avem un pit bull, pe care îl doare tare rău o măsea.
Tu, cu mâinile goale, trebuie să i-o scoţi.
Ultimul test este cu o babă de 90 de ani; locuieşte deasupra barului.
În viaţa ei nu a avut orgasm; tu trebuie să o ajuţi la capitolul asta.
- No’ stiu ca am dat 50 de lei, da’ numa’ să fii bolund să bei o sticlă de palincă şi apoi să mai şi dai testele alea.
- Este alegera ta, dar banii rămân în borcan, zice barmanul.
După ce bea câteva pahare, omul nostru prinde curaj şi-l întreabă pe barman:
- Unde-i sticla aia de pălincă?
Barmanul îi dă sticla. Omul o goleşte fără să se strâmbe, apoi, împiedicându-se, îşi face drum către curtea din spate, de unde, foarte curând, se aud zgomotele luptei crâncene.
După un timp, se aşterne o linişte deplină şi, fix când restul clienţilor şi barmanul credeau că eroul nostru a murit, el intră pe uşă, muşcat, zgâriat şi cu cămaşa flenduri pe el, se îndreaptă spre bar şi, spre stupefacţia asistenţei, strigă:
- Noa… amu’ unde-i baba aia pe care o durea măsaua?

Sursa: Maramuresul Online

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

In by Moroșanul, luni, 26 martie 2012


...si iar bancuri :))

0



Intr-o zi un om era la pescuit.
Avea intr-o mana undita, iar in cealalta mana o caramida.
O tipa trece pe langa lac.
- Ce faci cu caramida aia?
- Daca te f**i cu mine iti zic!
- Nu .
A doua zi la fel.
A treia zi la fel.
In a patra zi tipa se hotaraste sa o faca cu respectivul ca sa afle ce face cu caramida.
Dupa ce o fac ei tipa il intreaba:
- Ei, acum zi-mi si mie ce faci cu caramida aia!
- Pai la undita nu am prins nimic, dar la caramida esti a 4-a.


Un om cade de la etajul doi.
Se ridica si da sa plece.
Lumea, mirata intreaba daca a patit ceva:
- Nu ca sunt parasutist.
- Si unde este parasuta?
- Sus o bate barbasu!


Un zgircit suna la 89 89 89.
La celalalt capat al firului se aude
...iubire bine ai venit fac tot ce vrei cum vrei cind vrei !!!
Zgircitul intreaba :
- Chiar faci tot ce vreau ?
- Da iubire tot ce vrei, cind vrei, cum vrei !
- Atunci eu inchid si ma suni tu !


Un tip si-o tipa, in pat, actiune din greu.
Dintr-o data se aude o frana de masina in fata casei, tipul sare din pat, isi ia hainele in brate, tipa ii
deschide geamul, tipul sare. Dupa un timp se aude un ciocanit la usa.
Tipa deschide, in usa era tipul cu hainele in brate.
Tipul:
- "Ma nevasta da' stresati mai suntem".


Putin peste miezul noptii, un betiv se invartea in jurul unui stalp.
Un politist, care isi facea rondul de noapte se apropie de el si il intreaba ce face, la care betivul ii zice ca isi cauta cheia.
Asadar, se pun amandoi pe cautat.
Dupa o vreme, cautand in zadar, politistul il intreaba pe om daca e sigur ca le-a pierdut acolo, iar acesta ii raspunde:
- De fapt le-am pierdut la stalpul celalalt, dar aici e lumina.


- Nu pot sa inteleg de ce am fost adus la pol .. politie ! exclama un betiv, plin de indignare !
- Pentru bautura ! ii raspunde ofiterul de serviciu.
- Pai de ce nu zici asa ? Adu-mi un coniac !


Doi ardeleni intr-un bar.
- Cum sa fac sa ma las de fumat?
- Eu incerc de doua luni.
- Cu pastile ai incercat?
- Da, dar nu pot sa le aprind!


In tren un ardelean si un oltean... si incepe ardeleanu sa manance niste slana cu rosii si cu branza.
Si la oltean i se face foame, si zice in gandu lui:
- "Ma, daca intru in vorba cu asta, poate imi da si mie".
Se hotaraste si deschide vorba.
- Pe mine ma cheama Ionescu.
La care baciu se uita la el si zice:
- Apoi daca te cheama du-te...


Lelea Ana se intalneste pe strada cu lelea Floare.
Lelea Ana era cu vaca de funie
- Unde meri, lele Ana?
- Ia, merg la taur.
- Daaa! Si cu vaca ce faci?


Ion isi cumpara de la Cluj un binoclu.
Gheorghe intreaba: Ce-i ala?
Ion : "E un instrument cu care poti sa vezi pina hat departe si toate lucrurile le vezi ca si cum ar fi linga tine."
Gheorghe: "Ma,nu se poate asa ceva!"
Ion: "-Ba da, ma. Uite, aseara stateam la mine in curte si te vedeam ce te mai jucai cu nevasta-ta, cum o mai alergai, cum o mai iubeai..."
Gheorghe :"-Vezi ca nu-i bun de nimic? Eu aseara nici n-am fost acasa!"









Sursa: Maramuresul Online

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

In by Moroșanul, duminică, 22 ianuarie 2012


............. bancuri :))

0

Maria era fata batrana a satului si era foarte mandra de conditia ei. Stiindu-se cu o varsta inaintata, se duce la pietrar si ii spune:
- Cand oi muri, sa-mi faci o cruce de piatra pe care sa scrie:
-Sub aceasta pietrisoara
Doarme-a noastra Marioara.
S-a nascut fecioara,
A trait fecioara,
Si-a murit fecioara.-
Dupa cateva luni, moare Maria. Pietrarul nu mai tinea minte ce ii spusese femeia sa scrie dar cam tinea minte ce voia sa spuna, asa ca a sapat pe cruce:
-E Maria dedesubt; si n-are sigiliul rupt.





Un tip isi baga capul pe usa frizeriei si il intreaba pe frizer cat timp are pina poate sa fie si el tuns, fiind o zi foarte aglomerata, frizerul se uita in jur si raspunde: “cam doua ore” si tipul pleaca instant.
Peste cateva zile acelasi tip intra in frizerie si intreaba cat are pina poate sa fie tuns, fiind o zi si mai aglomerata frizerul se uita in jur si raspunde: “cam trei ore” tipul inchide... usa si pleaca.
Peste cateva zile acelasi intra in frizerie si intreaba cam in cat timp poate fi tuns, frizerul se uita in jur si raspunde: “cam o ora jumatate” tipul se intoarce si iese din frizerie. Frizerul, deja curios, il roaga pe Ion:
- Ioane du-te un pic dupa el ca vine de ceva timp si tot intreaba cat timp are pana sa fie tuns dar nu se intoarce niciodata
Ion pleaca in urma tipului. In jumatate de ora Ion intra in frizerie razand in hohote.
- Ei, si unde se duce tipul asta dupa ce pleaca de aici?
Ion in genunchi de ras, cu lacrimi in ochi, rosu la fata, se uita la frizer si ii raspunde:
- LA TINE ACASA!!!





Bula vine acasa:
– Mama, astazi pentru prima data am sarutat o fata pe buze…
– Da? Si ea ce a spus?
– Habar n-am. Mi-a astupat urechile cu picioarele!





Domn doctor, nevasta-mea nu mai vrea sa se culce cu mine! se plange un barbat insurat.
- Vreau sa vorbesc cu sotia dumitale, ii spune doctorul.
Vine femeia. Doctorul:
- E adevarat ce mi-a spus sotul dumneavoastra? De ce nu mai vreti sa va culcati cu el?
- Domnule doctor, sint foarte obosita. Toata ziua lucrez. Dimineata sar intr-un taxi sa ma duc la serviciu. Cind ajung, taximetristul ma intreaba: "Facem socoteala sau...". Ca sa fac o economie, aleg "sau".
Ajung la serviciu, seful imi zice: "Iar ai intirziat. Ce facem, iti taiem din salariu, sau?...
Bineinteles, aleg "sau". Dupa lucru, obosita, ma urc intr-un taxi si acelasi lucru...
La care doctorul:
- Ei, si acum, ce parere aveti, ii spunem sotului, sau... ?



La inchisoarea de femei:
- Fetelor, am doua vesti: una rea si una buna. Pe care o vreti prima?
- Pe cea buna...
- Miine va dam morcovi...
- Uraaaa! Si aia rea?
- Rasi…




Ciobanu : Domnu mafiot vreau sa devin si eu un mafiot ! Cum pot ? Ce imi trebe ?
Mafiotu : Mai ciobane vila cu 3 etaje si lift ai ?
Ciobanu : N-am !
Mafiotu : Mercedesuri in curte ca mine ai?
Ciobanu : N-am !
Mafiotu : Lant de aur in gat ca mine ai?
Ciobanu : N-am !
Mafiotu : cand ai toate astea hai la mine … ok zice ciobanu
Merge ciobanul acasa isi cheama sluga si ii zice : Mai sluga , Darama 5 etaje !, schimba elicopterele pe mercedesuri ! , si baga cainele in casa ca imi trebe lantu !



Salut, Ioane!
Scuze că îţi trimit mesajul ăsta, dar nu am pe altcineva cu cine să vorbesc. Cred că mă înşeală nevasta. Semnele sunt cele clasice: iese seara târziu, când o întreb cu cine îmi răspunde "nişte colege de la lucru, nu le ştii", când m-am uitat odată pe mobilul ei ca să văd cât e ceasul a început să urle că de ce îi violez intimitatea, seara vine singură pe alee, dar aud de fiecare dată o maşină plecând de la colţ, e mult mai distantă etc. Aşa că într-o seară am decis să o urmăresc când vine. Mi-am pus Logan-ul la colţul opus şi m-am pitit după el. M-am făcut mic-mic, să nu mă vadă în caz că venea cu cineva. Ei, si cum stăteam eu acolo după motor, am observat că îmi picură ulei de undeva. Ce crezi, pot rezolva singur problema sau trebuie să mă duc la un service?!?....




Doua prietene stau de vorba la birou...
- Nu mai stiu ce sa mai fac, am o durere cumplita de gat.
- Ah, nicio problema, iti recomand un remediu sigur. Eu de cate ori ma doare gatul, fac sex oral cu sotul meu si a doua zi nu mai am nimic.
- Serios?
- Da. A doua zi, la birou... prietena cea bolnava apare foarte zambitaoare...
- Ei, cum te mai simti? intreaba colega.
- Extraordinar... ai avut dreptate, remediul recomandat de tine functioneaza perfect... doar ca sotului tau nu-i venea sa creada ca a fost ideea ta...



Ion vine la Istvan,cu furca:
-Te omor,bai!!!
-Stai,mai Ioane!Ce ti-am facut?
-Ba,voi la-ti omorat pe Mihai Viteazul!!!
-Ma Ioane,asta a fost acum 500 de ani!
-Da,mai!Da- eu azi am aflat!!!



Trei femei stateau de vorba pe timpul lui Ceasca despre posibilitatea contraceptiei.
Prima spune:
- Pe mine ma doare in fund! Sotul meu este ginecolog si in caz ca raman imi face el un chiuretaj.
A doua spune:
- Si pe mine ma doare in fund! Sotul meu este farmacist si imi aduce pilule anticonceptionale, deci nu am probleme!
A treia spune:
- Si pe mine ma cam doare in fund! Dar barbata-miu mi-a zis ca o sa ma obisnuiesc.


Sursa: Maramuresul Online












Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

In by Moroșanul, duminică, 15 ianuarie 2012


D'ale noastre...

0

Un barbat statea pe veranda cu sotia sa. La un moment dat, spune:
"Te iubesc!"
Sotia raspunde:
"Vorbesti tu sau berea din tine?"
Barbatul:
"Eu vorbesc. Cu berea "



Sotul si sotia in pat, noaptea. Sotul incepe sa-si mangaie cu inteles sotia, care insa ii zice:
"In noaptea asta nu, iubitule, ca maine am programare la ginecolog si vreau sa fiu proaspata".
Sotul refuzat se retrage suparat, dar peste 5 minute ii vine o idee :
"Iubito, dar ai cumva si programare la dentist?"





Femeia de serviciu, proaspat violata, la interogatoriu, descrie cum s-a trezit fata in fata cu faptasul, pe coridor..
-Bine, dar de ce nu ai incercat sa fugi?!?
-Pai unde sa fug, maica? In stanga perete, in dreapta perete, in spate d'abia spalasem.







Sursa: Maramuresul Online


Ion,Gheorghe,Marie si restul lumii !!! ( Bancuri )

0

Pleacă Ion din sat în America şi devine “John” mare om de afaceri. După un timp fiind în concediu, se întoarce în sat şi oferă fiecărui sătean câte 100 dolari. Toata lumea mulţumită, îl laudă pe John ce băiat bun este. Următorul an, la fel oferă 100 dolari când revine în sat, lumea mulţumită, numai cuvinte de laudă pentru John. În al treilea an, John oferă fiecarui sătean numai 50 dolari. Se întâlneşte Gheorghe cu Vasile:
- Vasile ţie tot 50 dolari ţi-o dat?
- Tot, măi Gheorghe!, zise Vasile nemulţumit.
- Eu nu pot sta aşa, mă duc să-l întreb de ce!…
Se duc amândoi la John, iar Gheorghe îl întreabă:
- Măi John, lumea e nemulţumită în sat, de ce ne-ai dat numai 50 dolari?
- Ştii măi Gheorghe, a venit criza, a intrat băiatul meu cel mic la facultate, au crescut cheltuielile, bani sunt mai puţini, asta e viaţa e greu!
La care Gheorghe către Vasile:
- Vezi măi Vasile, John îşi ţine baiatul la facultate pe banii noştri!
‎

-D-ra Maria, il acuzati pe inculpat ca v-a violat pe bacheta din spate a masinii, spuneti cum s-a intamplat...
-Pai m-a asezat cu picioarele pe manerele alea care sunt deasupra usilor si m-a violat.Din sala se aude un hohot puternic de ras.-Pastrati linistea! Ce-ai dom'le, de ce razi asa, suntem intr-o sala de tribunal!-Va rog sa ma scuzati, da' io am masina de 15 ani si habar n-aveam pt ce sunt manerele alea..




Ion vazand ca Maria nu-i mai raspunde la avansuri isi propune intr-o zi sa rezolve problema. Se duce Ion la Maria si ii zice:
- Fa, Marie ... cand ai sa ma vezi fugind prin curte cu 2 caldari de apa in mana d-apoi sa stii ca mie mi-i a fute si sa te gasesc in pat, auzi?!
La care Maria este de acord.
Prima zi ... Ion fugind prin curte cu doua caldari de apa in mana... Maria fuge in pat si il asteapta ... Ion vine ... si rezolva problema ... a doua zi la fel ... a treia zi la fel ...
Dupa cateva zile insa, pe la miezul noptii, se scoala Maria din pat si-l vede pe Ion fugind prin curte cu doua galeti de apa in mana ... Fata cuminte ce este, se duce repede in pat si il asteapta ... Dupa vreo jumatate de ora ... apare si Ion transpirat tot si-i spune Mariei:
- Faaa! noua ne-a luat foc grajdu si tie ti-arde de futut ?!





Ion, pe patul de moarte:
-Io amu m-oi duce Marie, ca mi-a sosit ceasul.
Asculta aici ce-ti spun.
Maria, suspinand:
- Zi Ioane, si asa oi face!
- Sa tii gospodaria Marie, sa nu vinzi nimic, sa aiba copii astia cand or creste mari.
Maria, suspinand:
- Asa oi face, Ioane…
- Sa dai copii la scoala, sa iasa invatati, Marie!
Maria, suspinand:
- Asa oi face Ioane…
- Si mai vreau, Marie, ca dupa ce m-oi duce sa te mariti cu Gheorghe!
- Da’ Ioane, credeam ca Gheorghe e dusmanul tau de moarte.
- Pai tocmai de-aia…
Ion se duce la medic pentru ca avea scula tare mica. Medicul face si drege cu tratamente si extensii incat incepe sa-i creasca lui Ion scula. Si creste, si creste… La un moment dat ajunge la 40 de cm si Ion zice:
- No, pana aci, ca deja e pre mare!…
Se duce iar la medic insa medicul nu-i da decat o singura solutie: operatia. La care, Maria, ingrijorata il intreaba pe medic:
- Da, domnu’ doctor, cam cat timp va trebui sa poarte Ion a’ meu carjele?
- Da cine a zis de carje? – intreaba doctorul?
- Pai -zice Maria- doar o sa-i lungiti picioarele, nu?!?…
Era odata Ion si Maria.
Ei nu puteau avea copii si sa-u dus la un preot foarte priceput, care le-a spus ca ar trebui sa se duca la biserica din Paris si sa aprinda o lumanare.
Zis si facut.
Peste 6 ani preotul se hotaraste sa le faca o vizita.
Ajunge acasa la ei, suna la usa si deschide usa o fetita.
- Buna ziua mama e acasa?
- Nu, e la spital, la maternitate, s-a dus sa aduca pe lume al saselea copil .
-Si tata?
-S-a dus sa stinga lumanarea.
Maria si cu Ioana mergeau prin padure.
La un momendat Maria spune:
- Ioana, vezi gramada aceea de frunze?
- Da.
- Acolo m-am tavalit eu cu Ion.
Mai merg ele si Ioana spune si ea:
- Uite acolo m-am tavalit eu cu Ion.
Mai merg ele ce mai merg si dau de un lan de grau.
Atunci Maria spune:
- Vezi locul ala liber de grau, Ioana?
- Nu-mi spune ca te-ai tavalit acolo cu Ion.
- Nu.
- Acolo s-a tavalit Ion cand a aflat ca am SIDA.

Sursa: Maramuresul Online





Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.
Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Cum sa cureti toaleta...

0

 - 1. ridica cele 2 capace ale toaletei si toarna in bazin 1/4 cana de sampon pentru animale de companie. 2. prinde pisica si mangaie-o linistitor in timp ce o duci catre baie 3. atentie. cu o singura miscare pune pisica in toaleta si inchide cele 2 capace apoi aseaza-te pe capac. 4. pisica incepe sa se agite si face multi clabuci. nu lua in seama zgomotele care razbat prin capacele toaletei. pisicii de fapt chiar ii place foarte mult sa te ajute. 5. trage apa de 3-4 ori. aceasta actiune provoaca fenomenul de spalare turbo si clatire. 6. roaga pe cineva sa deschida usa casei. asigura-te ca pe traseul baie-usa nu e nimeni. 7. stand cat mai departe poti de toaleta, ridica rapid cele 2 capace. 8. pisica iese cu viteza din toaleta, baie si casa. odata ajunsa afara se usuca. 9. toaleta si pisoiul stralucesc de curatenie. 10. pt o toaleta si o pisica impecabile, repeta pasii 1-9 cel putin o data pe zi.
 Cu respect, Cainele


Sursa: Maramuresul Online
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.
Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Gheorghe si Vasile :))

0

Doi moroseni, Gheorghe si Vasile, merg la lucru peste hotare, in Italia. Dupa prima zi de lucru, merg ei ei la un restaurant.
Ca sa nu zica oamenii ca-s betivi, cer ei doua cafele. Gheorghe bea din cafea si-i dau lacrimile.
Vasile il intreaba:
- De ce plangi, mai Gheorghe?...
- Plang pentru ca ma gandesc la mama, care a ramas acasa singura cu gospodaria.
Vasile il consoleazÄ?:
- Lasa, mai, ca ajungem si noi acasa dupa ce facem un ban.
Bea Si Vasile din cafea si-i dau si lui lacrimile. Senin, Gheorghe il intreaba:
- Ce ai, mai Vasile, de ce plangi?
- Ma gandesc la saracu' tata cum ar baga p**a-n ma-ta ca nu mi-ai spus ca-i fierbinte cafeaua!




Sursa: Maramuresul Online

In by Moroșanul, vineri, 29 iulie 2011


Bancul Zilei...

0


Un elev către dirigintă:
-Tatal meu m-a învăţat că în viaţă e mai bine să dai decât să primeşti.
Diriginta: - Da, aşa e. Foarte frumoasă educaţie ai primit. Dar cum îl cheamă pe tatăl tau?
- Lucian Bute!


Sursa: Maramuresul Online

In by Moroșanul, duminică, 10 iulie 2011


[Click]...bancuri,bancuri

0

Basescu si Boc consulta o ghicitoare, dornici sa vada cat o mai duce partidul lor.
- Va cadea intr-o zi de sarbatoare, raspunde femeia.
- Si care va fi ziua aceea ?
- Indiferent care va fi acea zi, va fi o sarbatoare !





 






Ion si Marie sunt legumicultori si intr-o zi se intalnesc pe ulita satului.- Mai Ioane,cum faci tu de rosiile tale sunt mai rosii ca ale male ca si eu le ingrijesc,le ud...
- Mai Marie, e un mare secret, dimineata cand ma duc sa le ud, ma duc in pielea goala si ele cand ma vad dezbracat se rosesc tare de tot si asa raman.
Multumita Marie ca a aflat un mare secret se duce hotarata sa-l puna in aplicare.
Dupa vreo doua saptamani cei doi se intalnesc din nou.
- No,cum e Marie?
- Dapai rosiile sunt tot asa, dar am niste castraveti de tot dragul.



Doi barbati isi plimbau prin parc cainii: primul avea un caine mare , puternic, foarte agresiv, cel de-al doilea avea un caine cu un corp lung si coada lunga si cu picioare foarte scurte...arata foarte urat; primul ii spune celui de-al doilea: ''Ce spui? dam drumul cainilor sa se bata? ca al meu, pun pariu ca il face praf pe al tau''; cel de-al doilea barbat raspunde: '' Nu cred...vrei sa iti arat ca pierzi pariul?'' si dau amandoi drumul cainilor din lesa...cainii se incaiera si se bat ...se aud schelalaieli, se ridica un norisor de praf si in doua minute cainele cel mare si puternic cade lat la pamant ....mort. Primul barbat ii spune celuilalt:'' Am pierdut pariul...dar vreau sa-ti cumpar cainele...vrei 5000 euro pe el?''; cel de-al doilea ii raspunde raspicat:'' Ce? 5000 euro?...e prea putin.''; primul face o noua oferta:'' poftim 10 000 euro...''; cel de-al doile ii raspunde'' nuuu, e prea putin!''; primul sare enervat: ''Da' cat vrei dom'le pe el? ca arata ca naiba...''; cel de-al doilea ii raspunde:''pai cat sa vreau ....ca numai operatia estetica a crocodilului asta m-a costat 30 000 euro...''


-Maria catre Ion,mai Ioane lasa-ma si pe mine sa merg la mare in concediu.
- Tu marie stii bine ca la mare merg doar femeile usuratice care le place sa umble cu tot felul de barbati pe cind tu ai o familie, barbat copii .....
-Uite casa stii ca sint o sotie cuminte merg cu tine la biserica si jur ca nu am sa las pe nimeni sa puna mina mai sus de jartea ,merge ei si Maria depune juramintul si Ion ii cumpara bilet pentru Litoral .
Dupa doua saptamini se intoarce Gheorghe si se intilneste cu Ion, iar acesta mirat nui vine sa creada cit de bronzat sa intors acasa .
-Mai Gheorghe cat de bronzat esti .
-O da am avut vreme foarte frumoasa.
-Da ia spune pe Maria mea nu ai vazuto pe acolo? Mai Ioane ti-asi spune ceva dar mai bine tac.
-Ce este ce sa intimplat? ceva cu Maria mea? ce este ?
-Mai Ioane Maria ta cred ca a inebunit.
-Hei hei masoara-ti cuvintele nainte de-ami insulta familia ce te face sa crezi ca am o sotie nebuna?
-Ioane Maria ta umbla cu jarteaua legata de gat.........



Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul OnlineMaramuresul Online

In by Moroșanul, marți, 14 iunie 2011


Un banc fain...

0

Trei femei, una logodita, una casatorita si o amanta stateau de vorba despre relatiile lor si au hotarat sa-si uluiasca barbatii... In acea seara toate trei s-au imbracat sexy, purtand pantofi cu tocuri, corset de piele si o masca pe ochi. Ziua urmatoare s-au intalnit din nou... Fata logodita a spus:
- Aseara, cand logodnicul meu a ajuns acasa, m-a gasit imbracata cu corsetul de piele, pantofii cu tocuri inalte si masca. Mi-a spus "Esti femeia vietii mele, te iubesc"... dupa aceea am facut dragoste toata noaptea.

Amanta s-a laudat si ea:
- Si la mine a fost incredibil! Ne-am intalnit in biroul lui. Purtam corsetul de piele, tocuri cui foarte inalte, masca si o pelerina. Cand am descheiat pelerina, n-a scos nici un cuvant. Am facut doar sex ca nebunii toata noaptea!


In cele din urma, femeia casatorita si-a spus si ea povestea:
- Eu am trimis copiii la mama, m-am pregatit, m-am echipat cu corsetul de piele, pantofii cu tocuri cui si masca pe ochi. Sotul meu s-a intors de la lucru, a luat telecomanda, o bere si a spus:
- Hei Bat-man, ce-avem la cina?




Sursa: Maramuresul Online

Maramuresul OnlineMaramuresul Online

In by Moroșanul, duminică, 29 mai 2011


Banc,bancuri haioase.HiHiHi

0

O tipa, singura acasa, aude soneria.
Se indreapta spre usa si intreaba:
- Cine e?
De partea cealalta se aude:
- Posta! ...Atunci tipa intreaba, bucuroasa:
- Da? Si cati sunteti?
 Nicu, proaspat internat ii da telefon mamei sale:
-Mamico, sa stii ca e foarte frumos aici, avem si piscina si am invatat sa sar in cap. Doctorul a spus ca daca suntem cuminti maine ne baga si apa in piscina..
- Iubitule, cum de ai genele asa de lungi ?
- Stii, cand eram mic, plangeam tot timpul.
- Oh, mai bine faceai pipi tot timpul…






Vecinii lui Bula au un nou nascut.Din nefericire acesta s-a nascut fara urechi.Cand familia lui bula este invitata la vecini, tatal lui bula il ia de-o parte si-i explica:
-Copilul asta e marea lor bucurie,il doresc foarte mult!Daca spui ceva despre urechile lui te bat de te rup!
- Am inteles ,zice Bula.
Cand ajung in casa vecinilor si dau cu ochii de copil, Bula zice entuziasmat mamei copilului:
-Vai ce copil frumos!Mama rasufla usurata .Bula continua:
-Ce manute dragalase , ce picioruse frumoase..si ce ochi frumosi!Ce-a zis doctoru', vede bine?
Mama:
-Da ,vede bine , de ce intrebi?
-Pentru ca daca va trebui sa poarte ochelari ,a belit-o!

La spital o tanara foarte frumoasa asteapta in hol, pe un pat rulant, sa fie condusa in sala de operatie, pentru o mica interventie chirurgicala.
Este putin ingrijorata, cu atat mai mult cu cat orele se scurg si nimic nu se intampla.
Intr-un final, un tip imbracat in alb din cap pana-n picioare se apropie, ridica cearsaful care o acoperea si ii examineaza corpul gol, din cap pana-n picioare.
Dupa aceea pune cearsaful la loc si se indeparteaza putin pentru a discuta cu alte"halate albe".
Un al doilea om din grupul celor imbracati in alb se apropie, ridica cearsaful si o examineaza, dupa care pleaca si cand un al treilea halat alb se apropie si ridica cearsaful pentru a o examina, femeia i se adreseaza ingrijorata:
- Am inteles ca e nevoie de mai multe examinari, dar pana la urma cand ma operati?
Omul in halat alb ridica din umeri:
- Habar n-am! Noi suntem aici ca sa vopsim holul.
In timpul actului sexual, sotia ii spune sotului:
- Semeni cu un celular!
- Vibrez mult?
- Nu! Dar cand intri in tunel, iti cade semnalul!
 
 
Veverita lipseste o noapte intreaga de acasa. A doua zi vine toata zmotocita, cu blana jumulita, vai de ea.
- Ce s-a intamplat? o intreaba sotul.
- Pai m-a prins bursucul, m-a dus la el acasa si 3 zile m-a violat intruna.
- Dar tu lipsesti doar de o zi!
- Pai am venit numai sa ma schimb si ma duc inapoi!

Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul OnlineMaramuresul Online

In by Moroșanul, duminică, 15 mai 2011


Bancuri mioritice

0

Un cioban intr-un compartiment de tren, statea sprijinit in bata. Se urca in tren si o femeie cu un copil si il pe cioban intreaba daca compartimentul e liber...ciobanul nimic. Intra femeia cu copilul si copilul incepe sa il traga pe cioban de itari, de opinci. Ma-sa:
-Gigel potoleste-te, lasa-l pe domnul in pace.
Copilul in continuare tragea de cioban, se urca pe bata lui...ciobanul nimic. Ma-sa:
-Gigel, potoleste-te, nu il mai supara pe domnul.
Copilul tot nu se potolea, ciobanul nu zicea nimic, in disperare de cauza ma-sa zice:
-Domnule spuneti-i si dvs sa se potoleasca, poate va asculta. La care ciobanul se uita la copil si zice:
-'as pu*a in ma-ta.


Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Cand te ia dracu’ in Romania, dai de bine!

0

ROMANUL a stiut intotdeauna sa faca haz de necaz. Si cu cat cu cat greutatile care il incearca sunt mai mari, cu atat parca si glumele capata mai multa sare si piper. Un exemplu este si bancul urmator:




Unu’ moare si ajunge in iad. Acolo descopera ca exista cate un iad pentru fiecare tara. Merge in iadul german si intreaba:

− Ce ti se face aici?

− Pai…, te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie, pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul german.

Omului nu-i place ce aude si incearca iadul rusesc:

− Ce ti se face aici?

− Pai…, te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie, pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul rus.

Pe urma verifica iadul american, pe cel francez, etc. si primeste raspunsuri asemanatoare.

Apoi ajunge la iadul romanesc si descopera ca este o coada foarte mare la intrare.

− Ce ti se face aici?

− Pai…, te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie, pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul roman.

− Pai este exact ca in celelalte iaduri, de ce vrea atata lume sa intre ?

− Eeeeeei, pentru ca scaunul electric nu merge si nimeni nu vine sa-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul roman este un fost senator, asa ca vine, semneaza de prezenta si se duce la bar!

Sursa: Maramuresul Online

Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Horoscop 2011

0



Berbec

Fetelor berbecelor, anul 2011 va promite multe reusite pe plan fizico-sentimental. Veti intalni aproximativ 137 de berbecuti si fecioare cu care va veti berbecuta. Veti simti influenta lui Jupiter pe tot parcursul anului si este posibil sa exagerati in ale alcoolizarii…lucru care nu este neaparat rau, daca stiti sa profitati de pe urma lui. Baietii berbeci au mai putine sanse sa se berbecuteze in acest an, dar ei vor avea mai mult de castigat pe plan profesional. Cat despre bani, acestia ii vor avea si ii vor pierde in incercarile disperate de a se f*te.


Taur

Pentru domnisoarele taur,sau vacute, cum s-ar spune, anul 2011 este caracterizat de dragoste, pe care o veti face cu multi si multe in egala masura. Veti avea de castigat de pe urma boilor din viata dumneavoastra si veti avea reusite si in plan professional. Este posibil sa va angajati la mc Donald’s, sau daca aveti noroc, la KFC. Pentru baietii taur, anul 2011 nu este unul tocmai bun. Saturn va influenteaza norocul in sens negativ si este posibil sa va pierdeti banii la poker.


Gemeni

Atat fetele cat si baietii gemeni vor avea de pierdut in acest an. Gemenele isi vor pierde hainele si, cu putin noroc, capul. Aveti grija, Uranus va influenteaza puternic in special in prima jumatate a anului si este posibil sa pierdeti contul dv de facebook. Cat despre baietii gemeni, este aproape sigur ca vor pierde timpul. Pe plan professional lucrurile incep sa se imbunatateasca: o sa va faceti, in sfarsit, poza pentru CV.


Rac

Este posibil sa aveti bani, la fel cum sunt sanse sa aveti noroc in dragoste, sa reusiti in cariera si asa mai departe. Dar nu prea cred. Veti face baie mai des ca in anul trecut, ca urmare a influentei lunii. In plan profesional, veti avea parte de o schimbare. Este posibil sa va angajati, dar nu prea. Pe plan sentimental lucrurile merg bine, nu va combinati nici anul asta. Baietii rac vor face mult sex si vor bea multa bere, dar vor sa-si faca o prietena si nu gasesc. Vor sa-si faca o prietena si nu gasesc. Toate fetele sa apeleze la ei.


Leu

Cei nascuti in zodia leu nu vor avea nici un leu in acest an, drept urmare vor fi nevoiti sa-si amaneteze bunurile. Domnisoarele leoaice vor avea succes pe youtube, iar domnii lei vor aduna multe like-uri pe facebook. Veti avansa in cariera, sunt sanse sa fiti promovat. Daca nu sunteti angajat, probabil nici nu veti fi, dar fiti fara grija! O sa va luati toate cele 83 de restante! In plan sentimental lucrurile merg bine. Domnisoarele leoaice vor face sex mult, in timp ce domnii lei vor face laba.


Fecioara

Fetelor fecioare, nu mai pierdeti timpul! Mergeti de va deflorati! Acest an este unul bun pentru dumneavoastra. Va veti combina cu multi baieti care vor avea multi bani cu care va vor cumpara multe bauturi in multe cluburi. Si pe plan profesional, o sa aveti de castigat. Este posibil sa va angajati la un sex shop. Cat despre dragoste, veti face. Atentie la sanatate, este posibil sa primiti niste vesti neplacute. Baietii din aceasta zodie se vor casatori pana la sfarsitul anului.


Balanta

Fetele din zodia balanta se vor dezechilibra, ca urmare a consumului excesiv de alcool. Baietii vor sti sa profite, sper. In plan profesional, veti avea parte de o surpriza. Mari sanse sa va angajati la Mall. Sau la Posta. Astrele va influenteaza in sens pozitiv viata sentimentala: nu va veti indragosti nici anul asta si veti face mult sex cu persoane total necunoscute. Banii nu va lipsesc in 2011, datorita faptului ca parintii dv sunt niste oameni extrem de harnici.


Scorpion

Scorpionilor! veti sfasia multe inimi si in acest an, pentru ca va veti angaja la macelaria din orasul dumneavoastra natal. Femeile scorpion vor avea parte de multa dragoste si vor castiga extrem de multi bani, dar nu stiu exact in ce viata. Pentru baietii scorpion, situatia e mai roz, dar nu prea. Oricum, este posibil sa intalniti pe cineva special, care sa o duca mai rau decat dumneavoastra. Cu sanatatea stati bine, va trec in sfarsit ciupercile si mancarimile.


Sagetator

Dumneavoastra n-aveti nici o problema, sunteti la fel de plictisitor si in acest an. Va recomand calduros sa incepeti sa beti mai mult si sa iesiti mai mult in lume. De asemenea, nu v-ar strica sa va faceti cont de facebook. Pe plan educational veti straluci si in acest an, dar din pacate o sa va simtiti foarte singur in sesiunea de restante. Puteti incerca sa picati cateva examene, macar de ochii lumii.


Capricorn

Domnisoarele Capricorn vor avea un an de rahat. Veti avea mult ghinion si n-o sa reusiti pe absolut nici un plan. O sa va imbolnaviti, posibil chiar de maine, si hotii o sa va fure toti banii. Glumesc. O sa va mearga bine. Domnii Capricorn au sanse mari sa se angajeze la Meli Melo sau la AVON. Totusi, va recomand sa nu o faceti, pentru ca astrele s-ar putea supara pe dumneavoastra si n-am vrea sa nu mai faceti sex niciodata.


Varsator

Varsatorii nu vor prea face sex nici in acest an. Atat fetele cat si baietii se vor preocupa mai mult de laba si de scoala. Restante n-o sa prea aveti si nici bani. Cu sanatatea stati bine, sunteti ferit de ciuperci si mancarimi, dar sunt sanse sa va virusati calculatorul. Pe cat posibil, nu mai downloadati pornosagurile. In acest an veti face un copil... Sa planga. Va recomand sa va schimbati id-ul de mess.


Pesti

Pestii vor avea mult noroc in acest an. Astrele va vor inzestra cu intelepciune si va veti sterge in sfarsit contul de hi5. De asemenea, nu veti mai asculta manele si sunt sanse sa renuntati la vestimentatia de cocalar, respective pitipoanca. In 2011 o sa cheltuiti mai mult decat in anii trecuti, in special pe droguri. Sex tot nu veti face, dar nu incetati sa sperati.




















Sursa: Maramuresul Online

Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Post navigation