Înainte vreme, pe când încă mai dansau în nopţile de vară slăbânoacele pe dealul ţintirimului şi moiseienii încă-şi mai duceau traiul patriarhal în vatra aşezării sfinţită de trecerea descălecătorului de ţară, pe atunci, spuneam, copiii nu veneau pe lume în saloane de spitale asistaţi de doctori şi de asistente cu patalama luate pe la şcoli înalte... În vremurile acelea care acum ţin doar de cuprinsul unei cărţi de poveşti pe care nici fanii generaţiei Coca-Cola nu mai sunt răbdători să le asculte, coconii moiseienilor făceau ochi după rînduiala lui Dumnezeu în braţele moaşei satului, îndeobşe nu orice femeie, ci dintr-acelea cu bună aşezare acasă şi cu pragul bisericii în suflet, femei cu har de la Cel de Sus care, astfel, întampinau venirea pe lume a pruncilor cu pricepere şi cu mare grijă pentru cele două suflete, mamă şi prunc deopotrivă...
Ţin eu minte că pe mine m-a moşit Moaşa Rodovica, una dintre acele femei cu har de la Dumnezeu care a pus început de drum pe lumea asta la mai bine de jumătate de sat, însă harul acesta nu l-a avut doar ea, tradiţia moşitului, la naştere, fiind preluată de alte moaşe, şi tot aşa până s-au rînduit vremurile mai de pe urmă cînd femeile erau duse la spital unde pruncii făceau ochi asistaţi de doamnele în halat alb, ce-i drept cu patalama de "senitară", dar şi cu năravul balcanic al bacşişului impus şi nu întotdeauna, parcă, la fel de râvnitoare în misiunea lor precum moaşele de odinioară...
 |
| (Foto : Titiana Tomoiagă Răzuş) |
Iar cum gestul acesta unic, al moaşei, marca în mod crucial sufletul beneficiarilor, ca să spun aşa, la fel ca şi nănăşitul sau botezatul copiilor, acesta, gestul adică, trebuia "plătit" la rânduirea cuvenită după datină. Şi nu cine ştie ce plată i se aducea moaşei, că nu despre asta se punea discuţia nici că cea astfel onorată (s-)ar fi aşteptat... Nu, plata era una simbolică, mai mult de suflet, de recunoştinţă adică în faţa celei care a pus mâna să primească în lumea asta pe cel nou născut. Apoi mai era ceva: se spune că, într-un fel, moaşa era şi ca un fel de ursitoare, anume pe cât de bună la mână şi la inimă se dovedea de la Dumnezeu, pe atâta şi norocul în lume al celui moşit... Doar că, acum, cînd trăim zile în care naşterile se petrec asistate de la mii de kilometri, prin satelit, ceea ce a fost odată şi în Moiseiul meu de-acasă tinde, dacă nu chiar a şi devenit o poveste. O poveste care merge la suflet, de bună seamă, o poveste care, cu siguranţă, pentru cei care am trăit acele timpuri patriarhale ce seamănă cu începuturile omenirii pe pământ, doar pentru cei mai "vechi", zic, pune un fior răscolitor în suflet, de bună aducere aminte pentru vremurile care, n-avem încotro, acum le rostim începutul cu "a fost odată"...
Autor articol: Vasile Danci Morosanu
Realizatori: Ghiţă Olteanu & Cosmin Tomoiagă
Imagine & montaj film: Cosmin Tomoiagă
Ceteraşi: Fluţar Grigore & Fluţar Ioan
Instructor: Inv. Şofronici Maria
Cu participarea extraordinară a Moaşei Titiana Tomoiagă Răzuş şi a unui grup de femei din localitatea Moisei
O PRODUCTIE HTV BORŞA
Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul Online
