Cand alegem pentru copii NUME de flori ?

0

Inainte de a alege pentru copilul vostru un nume de floare poate ca ar fi bine sa studiati de unde provine numele, ce semnificatie are, cum arata floarea respectiva, in ce ocazii se daruiste, in ce anotimp infloreste, ce culori imbraca.

Statistica spune ca peste 
650.000 de romani poarta nume de floare. 



Femei:
Anemona – 500, Camelia – 45.000, Crina – 14.000, Crizantema – 170, Delia – 20.000, Dalia – 2000, Florentina – 75.000, Florica – 25.000, Florina – 50.000, Garofita – 1.300, Gherghina – 900, Iris – 800, Lacramioara – 20.000, , Margareta – 12.000, Micsunica – 200, Narcisa – 9.000, Panseluta – 230, Romanita – 250, Viorica – 33.000, Violeta – 29.000.
Barbati: 
Bujor – 900, Crin – 140, Florin – 200.000, Florian – 24.000, Florea – 1.700, Florinel – 7.000, Florentin – 15.000, Florica – 350, Ghiocel – 600, Mugurel – 6.500, Narcis – 10.000, Trandafir – 800, Viorel – 62.000. 


Anemona 
Numele provine din grecescul „anemos” care inseamna „vant”. Anemonele se mai numesc popular si "florile vantului", denumire care provine de la faptul ca semintele sunt usor spulberate de vant, datorita unor perisori pufosi care imbraca semintele. Anemonele infloresc in lunile aprilie-mai, iar culorile predominante ale florilor sunt alb, rosu si albastru. 
Celebritati cu acest nume: Anemona Niculescu (actrita).

Brandusa, Brandusel

Brandusa provine de la floarea cu acelasi nume. Cuvantul este compus din doua parti: "bran" care inseamna "ceea ce inconjoara, ceea ce acopera" si "dusa" care se traduce prin "duh, spirit". Numele tradus semnifica "ceea ce acopera cu duh, cu spirit". 
Floarea se mai numeste si Stanjenel si infloreste primavara timpuriu. Este o floare delicata, de culoare violeta sau portocalie. 
Celebritati cu acest nume: Brandusa Covalciuc (interpreta muzica populara), Brandusa Novac (director Circ Globus).

Camelia
Numele provine din latina si inseamna „enorias” sau „ajutorul preotului”. Semnificatia poate fi "receptarea invatamintelor religioase". 
Cameliile apartin unui gen de plante care grupeaza 120 specii originare din regiunile tropicale si subtropicale din Asia de Sud-Est, China si Japonia. Botanistul austriac Georg Joseph Kamel a adus aceasta planta din Filipine in Europa si, in onoarea lui, a fost denumita Camelia. Culoarea florilor variaza de la alb la rosu si roz, iar cateva specii sunt galbene.
Celebritati cu acest nume: Camelia Potec, Camelia Dascalescu, Camelia Sucu, Camelia Zorlescu, Camelia Mitoseru.

Crin, Crina

Numele provine din cuvintele grecesti Krinon, Krino, Krinis care inseamna "crin". 
Exista mai multe specii: Crinul Alb este cel mai des intalnit in gradini, Crinul Imperial este originar din China si are florile cu irizatii roscate, Crinul de padure are florile portocalii, Crinul Japonez are flori rosii-portocalii. 
Este considerata cea mai veche floare cultivata de om. In Grecia Antica simboliza speranta si triumful. In Evul Mediu, coroana franceza si-a ales crinul ca simbol. Azi, a darui un crin este egal cu un semn de respect.
Celebritati cu acest nume: Crin Antonescu, Crina Matei, Crina Popescu, Crin Halaicu, Crina Abrudan, Crina Mardare.

Crizantema
Numele provine din prefixul grecesc „chrys” care inseamna „auriu” (culoarea initiala a florilor) si „anthemon”care inseamna „floare”. Crizantemele au fost cultivate in China inca din antichitate, iar un oras antic chinez se numea Ju-Xian, adica "orasul crizantema". Planta a ajuns in Japonia in secolul 8, iar imparatul a adoptat-o ca sigiliu imperial. Mai mult, in Japonia exista chiar si un "Festival al Fericirii" dedicat florii de crizantema.

Dalia, Delia
Numele provine din limba greaca si are semnificatia de „cea de pe insula Delos din Grecia”.
Dalia este popular numita si gherghina si reprezinta una dintre cel mai des intalnite flori de gradina. Are florile mari, rotunde, ca un pampon, iar culorile variaza de la alb si galben pana la rosu, grena si violet. Infloreste din iunie pana in octombrie. Exista si specia Dalia Imperiala.
Celebritati cu acest nume: Olga Delia Mateescu, Della Reese (actrita), Dalia Pusca, Delia Matache, Delia Budeanu, Delia Nartea.

Floarea, Florica, Florenta, Florin, Florina, Florentin, Florentina 
Numele provine din latinescul „flos” care inseamna „floare”.
Sa nu uitam de Floare albastra, floarea pasiunii, floarea vietii, floarea soarelui, floarea pastelui, floarea dragostei. Si de floarea de colt, una dintre cele mai rare aparitii, de aceea a fost declarata monument al naturii in Romania si se afla sub ocrotirea legii inca din anul 1933.
Celebritati cu acest nume: Florin Piersic, Florina Cercel, Florentina Satmari, Florentin Petre, Florica Zaha, Floarea Calota, Florica Bradu, Florenta Mihai (jucatoare de tenis).

Garofita
Numele provine de la numele florii.
Inrudita cu garoafa, Garofita este o floare frumoasa, cu o aroma delicata, si un miros suav. Se gaseste in diferite culori: alb, rosu, mov, roz, galben, grena etc. De obicei, garofitele infloresc intre Aprile si Mai si-si pastreaza florile circa 3 saptamani. Cele mai intalnite specii sunt Garofita de gradina si Garofita Pietrei Craiului care creste in zone calcaroase.

Gherghina
Gherghina este numele popular al Daliei, care are florile dispuse in calatidii mai mari sau mai mici, simple sau duble, divers colorate.
Celebritati cu acest nume: Gherghina Stancu (cantareata muzica populara), Gherghina Gheorghe (politician),Gherghina Costea (artist plastic).

Hortensia
Numele provine din latinescul „hortus” si inseamna „gradina” sau „gradinareasa”.
Hortensia isi are originea in Japonia. Incepe sa infloreasca la inceputul verii si continua pana toamna tarziu. Exista doua feluri: Hortensia cu flori rotunde, numite "macrophylla" si Hortensia cu flori plate, numite "serrata".
Celebritati cu acest nume: Hortensia Papadat Bengescu (scriitoare).
cum-alegem-pentru-copii-nume-de-flori1.jpg
Iris
Numele provine din limba greaca si inseamna „curcubeu”. Zeita greaca Iris este simbolul curcubeului. 
Cel mai celebru tablou cu irisi ii apartine lui Vincent cotata drept cea de-a patra cea mai scumpa pictura din lume. Genul Iris cuprinde 170 de specii. 
Irisul de gradina se mai numeste si Stanjenel si are flori solitare, colorate in violet inchis. Irisul japonezinfloreste in lunile iunie-iulie, iar Irisul pumila este o planta pitica cu o singura floare pe tulpina. Irisul spaniolare flori diferit colorate: albe, galbene, albastre.

Jasmina
Numele provine din persana si are semnificatia de "floare de iasomie".
Floarea isi are originea in India. Arbustul de origine tropicala este cultivat in tara noastra ca planta de interior sau de veranda, poate atinge in timp o inaltime de 2 m. Florile albe si cerate suntr grupate in inflorescente mici, delicate, ce raspandesc un parfum placut.
Celebritati cu acest nume: Jasmine Guy (actrita si cantareata), Jasmine (dansatoare).

Lacramioara
Numele provine de la floarea cu acelasi nume, un cuvant de origine latina cu semnificatia "lacrima". 
Este o floare alba, placut mirositoare, care infloreste primavara. Se mai numeste cercelus, clopotel, coada-cocosului, curpina de padure, dumbravioara, floarea turcului, floarea domneasca,, iarba lui Sfantu Gheorghe, iarba margaritarului, lacramita, margarit, margaritare, margea.
Celebritati cu acest nume: Lacramioara Isarescu, Lacramioara Asandoaie (cantareata muzica crestina).

Laur, Laura, Laurentiu
Laurul se mai numeste si Dafin si face parte din categoria plantelor aromatice. Acest arbust are frunze persistente si lucioase si flori mici cu fructe rosii. Florile sunt de un galben-verzui pal, de aproape 1 cm diametru si cresc cate 4-5 in umbrela alaturi de frunza. Cu frunzele laurului se incununau odinioara eroii, poetii, oratorii. De la laur deriva si cuvantul bacalaureat:  „baca de laur” si „laureat” adica „incununat cu lauri”.
Celebritati cu acest nume: Laurentiu Cazan, Laura Badea, Laura Stoica, Laurentiu Duta, Laurentiu Reghecampf, Laura Cosoi, Laura Olteanu, Laura Pausini, Laura Bush.
Margareta
Numele provine din greaca si inseamna „margaritar, perla”.
Margaretele sunt flori de camp intalnite frecvent pe pasuni si pajisti. Are petalele albe asezate pe un singur rand. Se mai numeste si „floarea dragostei” si face parte din jocul „ma iubeste, nu ma iubeste” cu ruperea alternativa a petalelor.
Celebritati cu acest nume: Margareta Paslaru, Margareta Pogonat.

Micsunica
Numele provine de la floarea cu acelasi nume. Micsunica are florile placut parfumate si infloreste primavara devreme.

Mona Lisa 
Intre hibrizii proveniti de la Anemone se afla si Mona Lisa, o planta cu flori simple, albe, maro si albastre. Si cea mai celebra Mona Lisa este La Gioconda, lucrarea inegalabila a lui Leonardo da Vinci gazduita de Muzeul Louvre din Paris. 
Celebritati cu acest nume: Monalisa Galeteanu (politician).

Narcis, Narcisa
Numele provine din grecescul „narke” care inseamna „somn” sau din „narkissos” care se traduce prin „pierdut”.
Narcisa este o floare cu un parfum special, foarte puternic. In limbajul florilor, narcisa exprima prietenia si bucuria. Este considerata o floare a copiilor si a adolescentei, de aceea se daruieste la nasterea unui copil, simbolizand bucuria de a intampina o noua viata. 
Legenda narcisei se refera la frumosul tanar Narcis care era iubit de multe nimfe, dar el nu le remarca deloc. Zeita Nemesis (razbunarea) l-a pedepsit sa nu iubeasca pe nimeni niciodata, ci sa se indragosteasca de el insusi. Cand a ajuns langa un lac, Narcis si-a zarit propriul chip in oglinda apei si, vrand sa-l imbratiseze, a cazut in adancuri si s-a inecat. 
Nimfele l-au plans si l-au transformat intr-o floare frumos mirositoare.
Celebritati cu acest nume: Narcisa Suciu, Narcisa Moisa (cantareata), Narcisa Lecusanu (handbalista).

Panseluta
Panseluta este o floare frumos colorata care se mai numeste si pansea. Se gaseste in diferite variante cromatice derivate din alb, galben, rosu si violet. Numele provine de la de la cuvantul francez "pensee" care inseamna „gand”. Chiar Shakespeare face o referire mai directa la Panselute in „Visul unei nopti de vara”. De retinut ca„Panseluta” este si titlul unei carti din trilogia The Changes, scrisa de Peter Dickinson.
Celebritati cu acest nume: Panseluta Feraru. 

Romanita
Numele provine de la floarea cu acelasi nume. In limbajul popular, florii de romanita i se spune Musetel. Florile au petalele albe, iar mijlocul este galben auriu. Creste spontan in diferite zone, de la ses la munte si infloreste din luna mai pana la sfarsitul lui iulie.
Celebritati cu acest nume: Romanita Iovan.

Trandafira, Trandafir
Numele provine de la floarea cu acelasi nume. Trandafirul este floarea unanim recunoscuta ca simbol al dragostei, de la pasiunea arzatoare la suferinta si gelozie. In Italia era considerata "floarea carerilor in casatorie". In Antichitate, romanii sarbatoreau Ziua Stramosilor, numita si Rosalia, pentru ca trandafirul erafloarea spiritelor.
Celebritati cu acest nume: Trandafira Cojocaru (artist plastic).
cum-alegem-pentru-copii-nume-de-flori2.jpg 

Violeta
Numele provine de la floarea cu acelasi nume. Violeta este o planta mica, cu frunzele asezate intr-o rozeta aproape perfecta si florile concentrate mai mult in centrul ei. Capata diferite nuante de albastru, violet, roz, rosu, alb. 
Violeta de camera este originara din Africa si infloreste aproape tot anul, cel mai mult insa primavara si toamna. Nu este aceeasi cu Violeta de Parma care creste afara si infloreste primavara devreme. Violetele de Parma sau Africane au flori mai mici sau mai mari, simple sau batute, intr-o coloristica vie cu tonuri de mov, roz, alb, purpuriu.
Celebritati cu acest nume: Violeta Andrei. 

Viorel, Viorica, Viorea
Numele provine de la floarea cu acelasi nume. Viorica sau Vioreaua infloreste primavara, are culoarea albastra si rezista cel mult 3 luni.
Celebritati cu acest nume: Viorica Susanu, Viorel Catarama, Viorel Hrebenciuc, Viorica de la Clejani, Viorica Viscopoleanu.
Zambila, Zambilica
Numele provine de la floarea cu acelasi nume. Zambila este cea mai frumos mirositoare floare a lui Martie. Provine din Orientul Apropiat. Florile pot fi albe, albastre, roz, portocalii. Zambilele se cultiva cel mai mult inOlanda si Marea Britanie. 

Zorela
Numele provine de la floarea cu acelasi nume. Zorelele sunt cele mai frumoase flori cataratoare, de aceea se folosesc pentru imbracarea ferestrelor si a gardurilor. Infloresc din iulie pana in octombrie. Florile au forma unor palnii colorate in alb, albastru, roz, rosu sau purpuriu si se deschid dimineata, la rasaritul soarelui, iar spre pranz se inchid. 



Sursa: Maramuresul Online



Maramuresul OnlineMaramuresul Online


O 9 Madalina Manole (2010) | Ultimul album al artistei

0

Orice s-ar spune acum despre ea e prea tarziu. Am fost cu totii martorii carierei ei, ne-am bucurat de vocea sa inconfundabila ce i-a adus comparatia cu Patricia Kaas, am dansat pe piesele ei si poate multi dintre noi s-au indragostit sau au plans ascultandu-i cantecele. “O 9 Madalina Manole” este ultimul album. Madalina Manole – cea care a trait pentru muzica si pentru fani ramane in amintirea noastra de acum inainte prin muzica ei.



















01. Without You
02. Sunt indragostita
03. A fost iubire
04. Cineva chiar te iubeste
05. Love You All Right
06. Loving My Baby
07. Cu tine
08. Suflet gol
09. E spectacol
10. Marea dragoste
11. Omul sufletului meu
12. Viata e frumoasa langa tine










Sursa: Maramuresul Online








Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Anghelina Timiş Lungu: “Nu am reuşit niciodată să cânt la fel de frumos ca mămuca mea”

1

Provine din zona folclorică a Maramureşului şi a debutat pe scenă la numai 15 ani. “O să vi se pară ciudat, dar modelul meu vine tocmai din dulcea Bucovină şi este Sofia Vicoveanca”, ne-a spus interpreta de muzică populară Aghelina Timiş Lungu în debutul interviului pentru Etno Tv Magazin….
Anghelina Timiş Lungu ne-a spus, cu modestie, că moşteneşte talentul de la mama ei. “Mămuca avea un glas deosebit şi cânta foarte frumos. Eu nu pot să cânt aşa frumos şi e păcat că ea nu a fost descoperită de specialişti înainte de a se stinge. De la ea am cules şi a am învăţat foarte multe cântece şi doine populare. Apoi am cutreierat singură satele Maramureşului, pentru a descoperi noi melodii”, ne-a povestit artista. A debutat pe scenă într-un spectacol dedicat elevilor, “Pe drumul de glorii”, unde a obţinut premiul I. Primul festival major la care a participat a fost la Costeşti, judeţul Hunedoara, pe care l-a şi câştigat.
Maramureşeanca are un idol din Bucovina
Anghelina Timiş Lungu provine din zona folclorică a Maramureşului, oraşul Borşa, dar are un idol din cu totul altă zonă a României. “O să vi se pară ciudat, dar modelul meu, de când eram mică, a fost şi este Sofia Vicoveanca. Am fost împreună la multe spectacole şi am stat mult de vorbă, dar m-a uimit mereu modestia dumneaei. Îmi spunea că emoţiile nu au părăsit-o niciodată şi mereu intră cu sfială pe scenă, în faţa publicului.
Mie îmi mai este dragă dintr-un motiv. Seamănă foarte mult cu mămuca mea, care a plecat foarte tânără, din lumea cu dor în cea fără de dor, lăsând dorul în sufletele noastre de copii”, a explicat artista. Mai spune că, de-a lungul timpului, a mai avut şi alte modele de cântec, printre care Victoriţa Darvai, Titiana Mihali, care era din aceeaşi localitate cu ea, şi Valeria Peter Predescu, care i-a devenit o bună prietenă.
Aplaudată în picioare de Victoriţa Darvai
Din concertele susţinute alături de aceşti mari cântăreţi nu puteau lipsi şi amintirile. “Doamna Victoriţa Darvai, fiind invitate la spectacolul concurs “Florea din Grădină”, m-a auzit interpretând unul dintre cântecele dumneaiei, “Câtu-i Maramureşul”.
I-a plăcut atât de mult interpretarea, încât s-a ridicat în picioare şi a început să aplaude, şi, odată cu ea, toată sala. Pentru mine, a fost un moment deosebit. De asemenea, îmi amintesc de Titiana Mihali, cu care am avut un turneu, cu puţin timp înainte de a se stinge. Titiana dârdâia de frig în culise, iar eu am rugat-o să o ţin în braţe, ca să se încălzească.
Apoi, multă vreme după ce a plecat dintre noi, eu am avut senzaţia că o simt lângă mine”, ne-a povestit Aghelina Timiş Lungu. Până acum, artista a lansat cinci albume de muzică populară şi trei LP-uri, iar pentru anul viitor pregăteşte lansarea a încă două CD-uri şi chiar a unei cărţi. “Nu am lansat multe CD-uri, deşi am foarte multe cântece înregistrate. Averea mea e alcătuită din benzile şi înscrierile cu folclor, cules de mine”, ne-a explicat artista. Tot ea a înfiinţat un ansamblu de copii, “Anghelina”, cu care a avut mai multe turnee în ţară, dar şi în Italia.
“În Italia am cântat, cu acest ansamblu, muzică religioasă, în bisericile catolice, iar lumea practic plângea”, ne-a povestit Anghelina Timiş Lungu. Cât despre muzica populară, artista spune că “fără ea m-aş ofili. Nu m-am gândit să renunţ nici în cele mai negre momente ale vieţii. Nici atunci când mama mea a murit, nici atunci când tatăl meu a trecut în nefiinţă şi nici de curând, când jumătatea vieţii mele, soţul meu, Liviu Lungu, a trecut în lumea celor drepţi”, ne-a spus în încheiere Anghelina Timiş Lungu.
Melodia care i-a adus cel mai mare succes este “Rupt-o boii jugu-n tri”



Sursa: Maramuresul Online





Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Festival International de Muzica Traditionala "Titiana Mihali"

0

La propunerea Ministerului Culturii, Cultelor si a Patrimoniului National, maine, 20 iulie, in Borsa, in memoria cunoscutei cantarete de muzica populara si totdoata pentru promovarea culturii nationale si a cantecului popular, va avea loc Festivalul International de Muzica Traditionala “Titiana Mihali – Inimioara cu dor mult”. Pe scena, amenajata in parcarea din centrul orasului de la poalele Pietrosului, vor evolua, incepand cu ora 13.00, cantareti consacrati de muzica populara. Inainte de festival, se va oficia o slujba religioasa pentru cea care a fost cantareata Titiana Mihali.

Nicolae Sabau, Fratii Mihali, Ioan Bocsa, Voichita Nemes, Florentina si Petre Giurgi, Cornelia si Lupu Rednic, Dumitru Farcas, Cristian Pomohaci, Anghelina Timis Lungu sunt doar cateva nume care vor urca pe scena Festivalului International de Muzica Traditionala “Titiana Mihali – Inimioara cu dor mult”, organizat in Borsa.


Festivalul va incepe la ora 13.00 si se va desfasura in parcarea din centrul orasului Borsa, iar inainte de concerte, in memoria Titianei Mihali, se va oficia o slujba religioasa la capela “Casa Vesniciei”, unde se afla mormantul cunoscutei cantarete de muzica populara.







Autor:  Andrei Sovan
Sursa: Maramuresul Online








Casa Vesniciei din Borsa unde se odihneste Titiana Mihali, regina cantecului maramuresean, construita de parintii si fratii ei si pictata de fratele ei, maestrul Gavrilita Mihali.








Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Dor de românia,Dor de Maramures.

0




Nu e nici un secret: nu există nici un NOI şi EI. Românii noştri plecaţi în lumea largă suntem NOI, însă cu mai mult curaj să înfrunte vicisitudinile vieţii şi cu mai multă determinare în a reuşi în viaţă. Cei care-i fac "căpşunari" prin presă îşi jignesc propriile rude şi rostesc neadevăruri: printre aşa zişii căpşunari sunt intelectuali de rasă, oameni cu care ne putem mândri liniştiţi, foşti sportivi de marcă, foşti muzicieni, foşti ziarişti şi aşa mai departe.
Şi pentru că ne-am săturat de discursurile (a se citi, fie şi greşit gramatical, "di-scursurile") sforăitoare ale politicienilor, am pus mâna pe tastatură şi i-am întrebat pe cei plecaţi în lume ce simt ACOLO, de 1 Decembrie, ce simt de Crăciun şi de sărbătorile de iarnă departe de casă. Aveam în minte mişcătorul cântec al lui Tudor Gheorghe,
"Colindul celui fără de ţară":
Bate vântul, bate dinspre ţară
Suflă-n răni cu sare şi pelin
Bate vântul şi te-nchide-afară
Rudele în vizită nu vin..."
Mulţi maramureşeni plecaţi să îşi facă un rost în Spania,Italia e.t.c, nu vor să revină pe plaiurile natale. Motivul principal: situaţia financiară. De acolo. Comparativ cu cea din ţară.

SPANIA

• "Din angajat, am ajuns angajator"
"Am plecat din România cu mai bine de nouă ani în urmă. Aveam puţin peste 20 de ani şi am purces să îmi caut norocul. Munceam, alături de ceilalţi membri ai familiei, la aceaşi intreprindere. Banii nu au fost niciodată mulţi în România, iar pentru un tânăr cu aspiraţii, abia ajungeau să îţi asiguri necesarul de zi cu zi. Şi am pornit în lumea largă, ajungând în Spania. Am făcut de toate, am învăţat, am câştigat respectul oamenilor. Şi inima unei fete din Spania. Cu care m-am şi căsătorit şi avem un copil minunat, în vârstă de un an şi jumătate. Cu ajutorul ei dar şi cu forţele mele, din angajat am ajuns angajator. Am propria mea firmă, la care am angajaţi, în special, români. Aproape toată familia mea e aici. În mai puţin de zece ani înafară, am reuşit să îmi cumpăr aici propria locuinţă şi să îmi aranjez casa din ţară. Unde merg rar. Pot să îmi ajut părinţii şi trăim toţi bine. 1 Decembrie? Ştiu, e Ziua Naţională. Din păcate, nu am sentimente foarte profunde. Îmi amintesc cântecele patriotice şe care le intonam pe malul apei, cu familia mea. Mi-e dor de de oamenii dragi, dar nu vreau să mă întorc în ţară. Aici mi-am clădit viitorul şi am respect. Am totul", a afirmat Florin Lupşe.  
• "Pentru mine, patriotismul este un simplu cuvânt"
"Acasă este locul unde te simţi acasă. Pentru mine, patriotismul e doar un simplu cuvânt, atât şi nimic mai mult. Din păcate nu mi-e dor de ţară. Aici, în Spania, mă simt acasă. Aici locuiesc cu soţul meu, aici copilul meu merge la şcoală, aici s-a născut fiica noastră. Şi o ducem bine. Ne permitem concedii şi vacanţe la care în România nu am fi putut nici să visăm. În ţară eram doamna profesoară, cu un salariu de 10 milioane de lei (n.r. 1000 de lei), iar aici sunt femeie de serviciu cu 800 de euro. Şi îmi permit concedii şi vacanţe şi nu îmi număr banii la magazin întrebându-mă ce şi cât pot să cumpăr. Am frigiderul mereu plin şi nu ducem lipsă de nimic. Iar străinii se comportă frumos cu noi. După ce ajungi să le câştigi încrederea, după ce te cunosc, eşti de-al lor. Iar aici totul e diferit. Civilizaţia, oamenii, condiţiile de trai. Nu pot să zic că mi-e dor de România, sau că vreau să mă întorc. Nici măcar nostalgie nu simt, gândindu-mă la 1 Decembrie", a transmis, din Spania, maramureşeanca Ana Dumitrean, (35 de ani).
• "Românii sunt îndoctrinaţi"
"Am fost un patriot convins, până în urmă cu două luni. Am fost la adunările de la Alba Iulia, am trăit cu imnuri patriotice în sânge. Mi-am crescut copiii în spiritul patriotismului. Am iubit România, probabil încă o iubesc. Nu mă gândeam să plec din ţară. Am crezut că voi aştepta liniştit să ies la pensie, iar apoi să mă ocup de mine. Să pescuiesc. Să îmi cresc nepoţii. Să ies cu soţia mea. Să cutreierăm ţara. Totul s-a schimbat, când m-am trezit în şomaj. După 31 de ani munciţi în România, m-am trezit şomer. Până la pensie, trebuie să mai aştept câţiva ani buni. În 9 luni de zile, nu mi s-a oferit niciun loc de muncă, care să îmi permită să mă întreţin, să îmi ţin copilul la şcoală şi apoi la facultate. Şi atunci mi s-a ivit oportunitatea de a veni aici, în Spania. Stau cu ai mei, muncesc pentru ai mei. Sincer, mi-e dor numai de familia mea, de prieteni. Pot spune că românii sunt îndoctrinaţi, cum am fost şi eu", este de părere băimăreanul Zaharie Man (55 de ani).

SUA

• "Mie, sincer, nu mi-e dor de România"
"Locuiesc de trei luni în California Încerc (şi se pare că şi reuşesc) să-mi refac viaţa. Am plecat din România în august şi nu am de gând să mă întorc (decât în vizită, cândva). Unii spun că-s prea bătrână pentru asta(am aproape 42 de ani), alţii că-s nebună. O chestie e sigură: părerea lumii, în special cea a românilor care habar n-au cum e aici, mă lasă complet rece. De ce să-mi fie dor de România? Ia să vedem câte motive aş avea. Hmmm… cam puţine. Mai degrabă mi-e dor de unii oameni din ţara mea. Atât.
De poluarea din Baia Mare cu siguranţă nu mi-e dor, nici de frigul care, pe lângă că-ţi intră în oase, te mai şi face să-ţi rozi unghiile gândindu-te la factura pe care urmează să o plăteşti la gaz. De Crăciun să-mi fie dor oare? Nu prea cred. Becuri colorate şi tot felul de podoabe vezi şi aici, în California. Colindele din România s-au cam dus pe apa sâmbetei, se cam pierd obiceiurile, în schimb cresc preţurile produselor alimentare exact în această perioadă. Aşa ceva… probabil doar în România întâlneşti. Aici sunt reduceri masive la toate produsele, până şi cei mai amărâţi pot avea sărbători decente. Dar cea mai faină chestie de aici e… zâmbetul oamenilor. Toată lumea zâmbeşte. Oriunde. Oricând. Până şi cei fără adăpost zâmbesc şi sunt amabili. Adevărul e că nu ai idee cine e tipul în tricou mototolit sau decolorat care mănâncă un hamburger la colţ de stradă. Poate fi un milionar. Sau un tâmplar. Nu există o modă anume, totul e lejer. Americanii sunt relaxaţi pretutindeni. Şi asta contează mult, cel puţin pentru mine. Vreţi exemplu? Am fost într-o biserică ortodoxă îmbrăcată cu o pereche de pantaloni largi, cu buzunare. La început n-am vrut să intru, doar eram cu sechele pe creier din România şi mă gândeam că-mi aruncă preotul o privire de-mi vine să tot ies. Ei bine, nici vorbă. Pe lângă că a vorbit cu mine de parcă aş fi fost cea mai zeloasă enoriaşă, am primit şi o cruciuliţă şi puţină smirnă într-o cutiuţă. Nici nu i-a păsat de pantalonii mei largi sau de tricoul cu nu ştiu ce inscripţie. Când am plecat din România, eram şomeră. Aşa sunt şi acum. Dar nu ştiu cum se face că aici mănânc mai sănătos, dorm mai bine, fac sport şi zâmbesc foarte mult every day. Asta se întâmplă când ţi se zâmbeşte şi când vezi oameni relaxaţi şi calmi în jurul tău. Sincer… îmi amintesc feţele românilor - încruntate, crispate, de-a dreptul constipate. Chiar acum nu aş vrea să le văd iar. Sau să-mi spună că da, eu îmi permit să zâmbesc, doar trăiesc în America (şi strâng din dinţi de invidie sau zâmbesc perfid).
Oameni buni, sincer, nu mi-e dor de România. Şi n-aveţi decât să mă judecaţi. Pentru că, între timp, eu o să mă bucur de soarele californian şi o să zâmbesc în continuare." scrie Simona Dumitrean, din Statele Unite.

OLANDA

• "Îmi lipseşte Crăciunul..."
"Dacă e să-mi fie dor de ceva, cu siguranţă mi-e dor de zilele dinaintea Crăciunului, cu mama şi alte femei bucătărind şi gătind... mi-e dor de mirosurile acelea, de toate bunătăţile. Nu am nici un feeling pentru ziua de 1 decembrie, trebuie să recunosc, dar pregătirile dinaintea Crăciunului îmi lipsesc..." spune Manuela Van Dooren din Olanda, băimăreancă cu rădăcini în satul Plopiş.

BOLOGNA (ITALIA)

• "Nevoiţi să luăm drumul străinătăţii"
"22 DECEMBRIE 1989. O dată care a rămas în istoria neamului românesc. O zi în care noi, românii, ne-am cucerit dreptul la libertate, dreptul la o viaţă mai bună, o zi în care şi-au pierdut viaţa părinţii noştri, copiii noştri, sute de români care au avut curajul să stea în faţa armelor. A fost o zi în care am început să visăm, să vedem luminiţa de la capătul tunelului, să sperăm într-o viaţă mai bună. Au trecut de atunci 20 de ani în care din tot ceea ce am visat şi am sperat s-a ales praf si pulbere.
N-am crezut niciodată că după 20 de ani de la Revoluţie să fiu nevoit să scriu aceste rânduri dintr-o ţară străină şi nu înn ţara în care m-am născut şi am copilărit... Şi asta mulţumită vouă, "actorilor" din lumea politicii româneşti! (îmi vine greu să le spun "oameni").
Mulţumită vouă, milioane de tineri am fost nevoiţi să luăm drumul străinătăţii şi să ne părăsim copiii, soţiile, părinţii şi prietenii, dar mai ales să ne părăsim ŢARA noastră! Mulţumită vouă, mulţi dintre noi suntem nevoiţi să ne petrecem sărbătorile de iarnă departe de familiile noastre şi să colindăm printre străini... Mulţumită vouă, România a ajuns să fie un morman de mizerie şi sărăcie, o ţară care a avut tot ceea ce avea nevoie pentru a deveni Cineva în Europa!
Adevărul este că v-aţi bătut joc de noi... v-aţi bătut joc de încrederea pe care v-am dat-o. Timp de 20 de ani, n-aţi făcut altceva decât să vă umpleţi voi buzunarele..." scrie Doru Buşecan, băimărean, azi şofer în Bologna (Italia).

PHOENIX, ARIZONA (SUA)

• "Oricât de bine ne-ar fi aici, ducem dorul României"      
Liana şi Gheorghe Leşe sunt doi tineri maramureşeni care au părăsit România în urmă cu 7 ani. Nici nu li se uscase bine cerneala pe diploma de licenţă şi au şi zburat peste Atlantic. Au plecat pentru o vară şi nu s-au mai întors, pentru că ştiau că România nu le poate oferi nici măcar un sfert din ceea ce ei pot realizat acolo, prin muncă şi seriozitate.
"România, «ţara mea de glorii, ţara mea de dor», ţara tuturor posibilităţilor, locul în care ce e anormal e normal şi normal ce e anormal, ţara în care necinstea e la loc de cinste şi incultura conduce, şi totuşi aş minţi să spun că nu duc dorul locurilor unde am copilărit şi am crescut, familiei şi prietenilor, a sărbătorilor, a oamenilor simpli şi înţelepţi de la ţară. Aici, departe de ţară, dorul trece direct proporţional cu trecerea timpului, dar revine tot mai accentuat în perioada sărbătorilor şi de fiecare dată când se petrece un eveniment însemnat în familie, pentru că familia este singurul lucru care ne ţine legaţi de România, care nu ne lasă să uităm de unde am plecat, care ne dă putere să mergem mai departe şi să trecem peste greutăţi."
• Niciodată un Crăciun în Arizona nu va fi ca unul petrecut în Maramureş
"Străinătatea te schimbă. De cele mai multe ori, vezi lucrurile altfel. Oricât de mult încerci să compari şi să trăieşti sentimentele de altădată, e dificil să păstrezi obiceiurile din România. Niciodată un Crăciun în Arizona, căci aici locuim noi, nu va fi la fel ca unul în Maramureş, oricât de mult am încerca să cream atmosfera de acasă. Aici sărbătorile sunt foarte simpliste şi nu reprezintă nimic altceva decât cumpărături la infinit şi cadouri. Ne este dor de România. De fapt, nu de România în sine, ci de anumite locuri care au o influenţă foarte puternică asupra noastră, casa părintească, locul unde, după cum spunea Creangă, «am făcut ochi», părinţii, fraţii, rudele şi prietenii. Ei nu au dispărut din sufletele noastre. De câte ori ni se face dor ne întoarcem la amintirile ce ne leagă de casă, cu bucurie şi cu speranţa că într-o zi se va schimba ceva şi în România, ceva în bine, că în rău am văzut, şi vom putea reveni acasă fără nostalgia lucrurilor ce le lăsăm aici…
…Nu ne-am rupt total de România, dar din ce vedem la televizor şi ne spun românii de acasă, în ultimii 20 de ani România s-a transformat mult, dar mentalitatea a rămas aceeaşi. Românii bat pasul pe loc. Nepotismul, pilele şi mentalitatea, faptul că trebuie să dai ca să primeşti, aştepţi să primeşti ca să faci ceva, ţin românii blocaţi într-o nebuloasă. Bineînţeles că nu există pădure fără uscături şi aş fi nedrept să spun că toţi sunt la fel, dar marea majoritate se regăseşte în acest cerc vicios care, spre surprinderea mea, reuşeste în cele mai multe cazuri să-i convertească şi pe cei reîntorşi din SUA acasă. Suntem mulţi plecaţi, unii definitiv, alţii încă cu gânduri de întoarcere, dar oricât de bine ne-ar fi aici, toţi ducem dorul României, a familiei în primul rând, a Crăciunului cu miros de sarmale şi cârnaţi, a colindului pe uliţile înzăpezite ş.a. Aceste lucruri ne trezesc amintiri plăcute tuturor românilor de aici, ori de câte ori ne întâlnim", a mărturisit Gheorghe Leşe (Phoenix, Arizona).
Iată doar câteva mostre de gândire venite de la românii noştri împrăştiaţi prin toată lumea. S-au dus de nevoie, să-şi câştige pâinea, să-şi facă o viaţă mai bună. Aici nu li s-a dat şansa asta. Nici nouă, celor rămaşi, România nu ne dă şansa să fim mai mult decât un popor ce subzistă. Asta e, trec generaţii de sacrificiu, una după alta, deşi era vorba de una singură, ziceau politicienii.
Dar peste toate, Numai de bine, românilor de-aici şi de pretutindeni!



Sursa: Maramuresul Online







Maramuresul OnlineMaramuresul Online

In by Moroșanul, duminică, 18 iulie 2010


Post navigation