Doi tineri din Buzău au fost filmaţi de poliţişti când furau din două maşini
Poliţia se afla tocmai într-o misiune de prevenire a furturilor din autoturisme. Au văzut un bărbat pe care l-au recunoscut din cazuri mai vechi de furt. L-au bănuit că ar avea gânduri necurate şi l-au urmărit. Hoţul a intrat să fure dintr-un autoturism. La scurt timp a apărut şi concubina lui, care a deschis o altă maşină cu o cheie. Oamenii legii au filmat ambele scene. Bărbatul este bănuit că ar mai fi spart două maşini săptămâna aceasta. Tânărul este reţinut, iar concubina lui este cercetată în stare de libertate, pentru că este însărcinată. Pentru furt calificat cei doi riscă până la 15 ani de închisoare.
REALITATEA.NET - Doi tineri din Buzău au fost filmaţi de poliţişti când furau din două maşini
Lasa un comentariu pentru acest articol