Semaforu-i pe roşu [Scrisori netimbrate]
Cu lămpaşul din colţ beau în cârciumă vin, ţambalul, ca iedul peste inima mea. Cămaşa hangiţei, din pânză de crin, la trei nasturi deschisă, sân’şorii colea. Simt cum mă-mbăt, că vinul e rece, vicleana-mi tot toarnă în cana cu flori desenate în luturi şi iar îşi petrece sân’şorii peste ceafa mea numai sudori. Vreai să-i bag banii în sân, nu mă lasă.
Vioara aleargă peste umerii-mi uzi. Ea iar zăboveşte la mine la masă, dezvelindu-şi, ştergându-şi sân’şorii mofluzi. Încă un nasture iese din gaică, pe sân’şori vreau să-i scriu un poem. Se aude prin noapte cum ţipă o zaică. Ea, suspinând, îmi şopteşte: mă tem. Se retrag lăutarii şi lămpile-s oarbe, zăvorul se trage cu zarvă pe uşi. Cămaşa femeii sub pânză mă soarbe. Toţi muşteriii de la mese sunt duşi. Vinul tot curge şi curge, veşmântul, mâinile mele în hohote curg. Şi fusta se smulge din bolduri. Şi vântul culege foc din lămpaşe prin burg. În faţă sub ziduri, prin noaptea de smoală, caii bat piatra şi fornăie stins. Pe perne întinse, iubita mea goală, mai albă ca ulmul, cu umărul nins. Cât de departe a mânat surugiul, parcă aud tocăitul pe drum. Crucea se şterge, putrezeşte sicriul, jerbele aprinse umplu ziua de fum. E noapte târzie şi ţambalul se zbate, un alt muşteriu cu hangiţa de gât, povârnişuri de crin sub coline surpate. Au plecat lăutarii şi e vinul sfârşit. Lămpaşul din colţ e mai gârbov ca moşu. Aş vrea să plec, dar semaforu-i pe roşu.
Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul Online