Se afișează postările cu eticheta Reporter. Afișați toate postările

Vasilica ceterasul din Oncesti

7

Foto : Vasile Godja ( Syle cu cetera)
Trei maramureşeni din Oncesti au făcut spectacol pe scena de la “Românii au talent”, cântând la vioară, ceteră şi tobă. Toată sala s-a ridicat în picioare la finalul momentului celor trei cântăreţi. “Ăsta e genul de moment de folclor marca Românii au talent! Aşa ar trebui să fie toate”, a mărturisit Mihai Petre.
“Aşa sunt la noi cântările, mai ales după un păhărel”, i-a explicat Vasilică, unul dintre concurenţi. “Ăsta e talentul şi ce ai mai luat tu înainte”, a continuat Mihai. “E de prune”, nu s-a lăsat mai prejos maramureşanul.


Cum a cantat Vasilica, ceterasul din Maramures. TOATE FEMEILE DIN SALA vroiau sa-l ia acasa :))

Vasile Godja are doar 20 de ani si a venit la "Romanii au talent" ca sa arate unei tari intregi ca ce face el cu vioara e treaba lui... dar si bucuria tuturor. Iata o portie de talent pe strune.

Inainte sa urce pe scena de la Romanii au talent, Vasilica ne-a spus ca "e cel mai tare concurs" la care participa. Nu a venit cu mana goala, ci cu toate emotiile pe care le-a gasit pe drum, plus cateva care erau prin culise. N-a uitat insa cum sa cante, asa ca, vorba lui, s-a prezentat cu "o doina si-o suita de invartite".

Cand a pus vioara pe umar si arcusul pe corzi toata lumea a inceput sa bata din picior a dans. Baietii din spatele scenei s-au prins intr-o hora. Juriul dansa si el, pe scaune. 


Cand Vasilica a pus vioara la spate, deja toata sala era in picoare, iar cand si-a bagat arcusul in pantaloni, Pavel Bartos a transat situatia cu o replica ce va ramane pecete pe cetera: "E clar, fetele din sat sunt innebunite dupa vioara lui!".

Mihai Petre i-a spus lui Vasile ca "asta-i genul de folclor marca Romanii au talent" si a intarit si el parerea unanim acceptata ca "fetele te vor acasa dupa schema cu vioara!"

Cum era de asteptat, la asa o "invartita" care i-a ridicat pe toti cei din sala s-au potrivit de minune trei de "DA".








“Faceţi spectacol. Asta înseamnă să îţi cunoşti bine instrumentul, cânţi cu el şi în faţă, şi în spate. Eram sigură că o să se interpreteze”, a adăugat Andra, în hohotele asistenţei. Maramureşenii ajung mai departe în semifinalele “Românii au talent”.



Sursa: Maramuresul Online





Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.


Cea mai bătrână maramureşeancă (104 ani)

1

Ianka Roska a împlinit  104 ani

Ianka Roska este una din cele mai longevive persoane din Maramureş. Chiar dacă sănătatea sa este precară, femeia are zile în care mai povesteşte cu rudele sale şi cu cei care vin să o viziteze.

Ianka Roska s-a născut în Moisei, într-o familie săracă şi a mai avut opt fraţi. Cu viaţa grea a dat piept încă de mică: la 10 ani a devenit slujnică la o familie de bogătaşi din localitate. Părinţii ei nu aveau bani să îi întreţină pe toţi, lucrau în pădure, de unde tăiau lemne şi le vindeau evreilor.

Apoi, după al doilea Război Mondial, tifosul a făcut prăpăd în zonă. „Din cauza tifosului, nu mi-am mai putut mişca braţele. Da' m-am învăţat aşe", explică Ianka. Nici acum nu îşi poate ridica suficient mâinile, dar s-a obişnuit cu asta. Singurul lucru care îi dă acum bătăi de cap e tensiunea arterială.

„Sunt zile în care îşi pierde cunoştinţa, dar sunt şi zile bune în care această este perfect normală. De multe ori stăm împreună şi îmi povesteşte amintiri din viaţa ei. În ceea ce priveşte sănătatea ei, are probleme cu tensiunea dar mai are şi mici accidente vasculare. Cu toate acestea a reuşit să trăiască până acum" povesteşte cea mai tânără nepoată a centenarei, Eva, care este asistentă la secţia de Chirurgie a Spitalului din Borşa.

Ianka Roska nu are niciun venit, pentru că a lucrat o viaţă la câmp şi crescând copiii altora, dar e mândră de cufărul ei de amintiri. „Primeşte lunar ajutor social în valoare de 125 de lei. Nu are nimic mai mult. Dar lucrurile cu care se mândreşte le ţine în cufăr de care nu se poate despărţi", mai spune nepoata sa.





Sursa: Adevarul.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.


...vor să cumpere o ambulanţă ?!?!

0


Doi medici de urgenţă din Maramureş - soţ şi soţie - au plecat departe de casă, tocmai în Anglia, pentru a realiza un vis: achiziţionarea unei maşini de teren pe care s-o echipeze pentru servicii de ambulanţă extremă.

Lidia (29 de ani) şi Emanuel (35 de ani) Baciu au înfiinţat, în 2008, în premieră pentru România, un serviciu medical de urgenţă pentru accidentele din zone greu accesibile. Fundaţia EMA (Emergency Medical Assistance) numără acum peste 50 de membri - medici şi voluntari antrenaţi pentru descarcerări şi salvamont - din toată România şi are sediul central la Baia Mare.

„Fără fonduri, fundaţia ar fi murit"

Cu toate că aveau în faţă şansa unor cariere promiţătoare în România, cei doi tineri au ales, în urmă cu opt luni, să ia calea străinătăţii, pentru un trai decent şi pentru a-şi vedea visul împlinit: o maşină de teren transformată într-o ambulanţă care să fie folosită în condiţii extreme. „În ţară câştigam împreună în jur de 3.000 de lei pe lună. Aveam rate, încercam să susţinem şi fundaţia. Dacă am fi rămas în ţară, fundaţia ar fi murit", explică medicul Emanuel Baciu. Lidia şi Emanuel Baciu au ajuns, printr-o agenţie de recrutare, să lucreze la un spital din Doncaster, Anglia. Cei doi spun că nu le place ţara adoptivă, însă au reuşit să se adapteze.

În opinia lor, sistemul medical este mult mai bine pus la punct în Anglia. „Totuşi, medicii români sunt mai bine pregătiţi", crede Lidia Baciu. „În România munceam la fel de mult, dar mai puţin organizat, iar acum putem face o comparaţie. În Anglia, standardele sunt mult mai ridicate. Ceea ce-i lipseşte sistemului sanitar de la noi sunt nişte protocoale bine stabilite", completează Emanuel Baciu.

Proiectul SMART, o premieră

Înainte de a părăsi ţara, cei doi medici au depus pentru finanţare din bani europeni un proiect inedit, SMART - Serviciul Mobil de Asistenţă, Recuperare şi Transport, care înseamnă, practic, un serviciu de ambulanţă extremă. Proiectul prevede, printre altele, şi achiziţionarea unei maşini de teren care să fie transformată în ambulanţă, capabilă să ajungă în cel mai greu accesibile zone. „Plecând dincolo, cu salarii în medie de cinci ori mai mari faţă de România, visul este realizabil. Sperăm ca, la anul, maşina să fie la Fundaţia EMA", arată Emanuel Baciu.

Este vorba de un Land Rover Defender 110, care costă în jur de 20.000 de euro. „Echipamentul pentru ca maşina să poată fi transformată în ambulanţă costă însă dublu, deci în total este nevoie de 60.000 de euro pentru realizarea proiectului. Dar suntem optimişti. Cred că la anul prima ambulanţă extremă va fi funcţională", adaugă medicul.

"În România munceam la fel de mult, dar mai puţin organizat. În Anglia, standardele sunt mult mai ridicate.''
Emanuel Baciu medic.


Sursa: Adevarul.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.


Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu [C.T.Popescu]

0

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.
Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.
Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.
Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.
Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.
Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.
În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!
Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.
Nu vă sfiiți, trimiteți-l mai departe. Poate doar așa se trezesc cei mulți."
(C.T.Popescu)
Sursa: Maramuresul Online

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.


Memoriu de activitate - Gavrilita Mihali

0

Se spune ca un popor care isi ingroapa traditia, isi uita datina,portul si cantecul este sortit pieririi. Se mai spune ca mandria este un pacat…dar am pacatui daca am spune ca ca sub soare nu exista un loc mai binecuvantat decat Maramuresul? Ca aici s-au nascut veritabilii ambasadori ai cantecului national si ai culturii nationale, ca oamenii si locurile pastreaza inca amprenta strabunilor ?Nu. In mod sigur nu.
Gavrilita Mihali se incadreaza in categoria celor inzestrati cu har de la Mana care a scris tot. Familia Mihali a fost binecuvantata cu multi copii, viata nu li s-a depanat in zadar, iar astazi, dintr-o casa cu 10 copii ,
 toti au atins performante artistice remarcabile. Titiana, Gavrilita, Mariuca, Dumnitruc, Aleodor, Dorel, Matei , Sava ,Valerica, si Violeta, interpreti de exceptie care si-au transformat numele in renume, fiind colaboratori ai TVR ( realizator Ioan Filip si Maria Banu Gheorghe Palcu, Marioara Murarescu) Antena 1( Duminica in familie la Mihaela Radulescu, Antena 2 Mihaela Tatu emisiunea Celebrii sau nu si HoraTV) , Etno Tv, Favorit ( La Izvorul dorului, realizator Radu Potoran) Htv Borsa ( ‚Cantec si Dor – registru sonor din repertoriul Gavrilita si Titiana Mihali); realizator Ghita Olteanu , Transilvania Tv. Din frageda pruncie s-a indeletnicit cu insrumentele muzicale, sub privirea blajina , alteori ferma a tatalui sau, Gavrila Mihali, cel prin care s-a nascut o legenda vie a Maramuresului : Titiana si Fratii Mihali.
Primul dascal, cel care a insamantat in sufletele copiilor aceiasi dragoste pentru cantec si arta, a fost Gavrila Mihali.

Mentorii care au pus bazele spiritului creationist, au ramas vii si nestersi in memoria lui Gavrilita Mihali. Prima calauza in fascinantul univers al picturii a fost mama lui Maria Mihali ,
care prin maiestria grafica, cromatica utilizate in cusutul pieptarelor traditionale borsenesti, era vestita in intreg tinultul dintre Muntii Rodnei si Muntii Maramuresului. Simtul artistic preluat de la ea, il va ajuta ani mai tarziu , in contextul colaborarii cu artisti plastici consacrati sa devina ceea ce este : un pictor cu o dezvoltata senzitivitate artistica. Talentul nativ de exceptie s-a manifestat de la o varsta frageda, primele picturi impodobind Altarul Bisericii Ortodoxe din Juresti , judetul Timis . Creatia artistica a ramas o marturie a talentului si maestriei pictorului, dainuind decenii de-a randul in spiritualitatea comunitatii satesti.
Publicatia judeteana „ Pentru Socialism „ 25 X 1980 avea sa reliefeze ecourile pozitive ale creatiilor artistice prin gandurile redactorului Ion Zubascu :
‚ O consistenta participare realizeaza Gavrilita Mihali , 10 lucrari- desene in creion , efigii in ghips si bronz ale lui Eminescu , Ciprian Porumbescu si tatuca ( Gavrila Mihali ) alaturi de portretele mamei , ale surorii sale Titiana Mihali , un autoportret , el mai expune un omagiu adus unuia dintre cei mai inzestrati artisti populari ai acestor tinuturi : Artistul Stetco Dumitru Codau. . Dealtfel intreaga expozitie poate fi socotita implicit un omagiu adus tuturor anonimilor Maramuresului care au facut din acest colt de tara , un unicat artistic in toata lumea.”
Dintre cei care si-au pus amprenta asupra formarii si instruirii lui, cel mai pregnant a fost prof. Sosneac Ludovic., membru al Artistilor Plastici din Romania. Incadrat in categoria Artelor Sacre, si-a pus amprenta asupra ucenicilor sai, insuflandu-le aceias pasiune pentru arta, cultura si spiritualitate. In creatiile artistice ale Maestrului Gavrilita se regasesc transpuse printr-o sensibilitate artistica deosebita, elemente specific ale patrimoniului cultural Prof. SOSNEAC LUDOVIC. Limbajul artistic s-a manifestat si in muzica. Concursurile si examinarile la care au asistat nume consacrate ale muzicii romanesti precum MAESRTUL LIVIU BORLAN (dirijor, compozitor si orchestrant), MAESTRU Radu Voinescu( DIRIJOR ORCHESTRA RADIO TELEVIZIUNII ROMANE, DIRIJOR ANSAMBLU ‚DOINA ARMATEI’ ) MAESTRUL GEORGE VANCU ( dirijor al Ansamblului Profesionist din cadrul Televiziunii Romane, PARASCHIV OPREA COMPOZITOR, ORCHESTRANT dirijor si acompaniator) i-au adus cel mai inalt grad in sectorul cultural : ARTIST LIBER PROFESIONIST , ATESTAT TIP A , GRADUL I SOLIST ACORDEON .
Diplomele acordate de-a lungul carierei artistice ( Cantarea Romaniei – faza nationala locul I, Diploome de Onoare eliberate de consilii judetene , Diplome de Excelenta acordate de Ministerul Culturii din Romania) au construit profilul artistic al unei personalitati culturale apreciate de publicul spectator si de catre criticii de arta.
Gavrilita Mihali,membru al Asociatiei Oamenilor de Arta din Institutiile Teatrale si Muzicale din Romania anul 1975 prin carnetul emis sub numarul 7510 din luna ianuarie ,condusa de presedinte DINA COCEA , a reusit sub indrumarea consacratului compozitor roman Liviu Borlan , sa uimeasca diferitele nationalitati de spectatori prin darul de care doar Dumnezeu s-a ingrijit sa nu-l mai repete la alti artisti: MUZICA. Si-a creat un repertoriu unic si irepetabil, cultivand impreuna cu ceilalti artisti ai familiei Mihali mitul muzicii in familie. ‘Fratele Titianei Mihali’ nadajduieste la ziua cand autoritatile culturale vor initia si in Romania Festivalul de Muzica Populara “ TITIANA MIHALI’ . Ma refer la Romania fiindca in SUA , in statul Merland in AGESTON , in luna mai 1998, 1999 au avut loc doua editii ale FESTIVALULUI FOLCLORIC ROMANESC TITIANA MIHALI’ . Sa fi aprins cantecul privigetorii maramuresene , regina cantecului maramuresan, asa cum a descris-o Marioara Murarescu, etnograf, realizator tvr, doruri mai profunde in inimile altor natii decat cea in care s-a nascut si a carei credinta, datina si port le-a purtat?
Institutiile de invatamant cu profil artistic , talentul nativ, capacitatea unica si irepetabila a artistului de a percepe emotii sau lucruri invizibile pentru altii, au dat nastere unui artist-pictor de o mare finete creativa. Peste mari sau peste oceane , intr-un capat de lume sau in celalalt – nedespartit de acordeon si talent- a castigat pretuirea celor care l-au auzit macar o data manifestandu-se pe scena, alaturi de surioara lui Titiana Mihali adunau trofee si premii la cele mai prestigioase festivaluri nationale si internationale de folclor.
In Franta, Belgia,Olanda, Germania , Elvetia sau Anglia, in SUA ( Virginia, Marland, Washington, New York sau Carolina) salile deveneau neincapatoare pentru iubitorii de cultura . La concertele lui Gavrilita Mihali_ adevarate oaze de spiritualitate romaneasca _ deseori publicul spectator era condus intr-o lume arhaica unde datina , cantecul si dorul isi gaseau poteca spre suflet, au sensibilizat inimi impietrite si au smuls spinii din inima celor instraintati.

Gavrilita Mihali a implementat pentru prima data in istoria interpretilor recunoscuti si certificati profesional ,in sfera muzicii internationale instrumentul care l-a consacrat - ACORDEONUL- reusind in acelas timp sa abordeze melosul maramuresan printr-o adaptare inedita a instrumentului muzical in repertoriul national sau international. Specificul zonei era reprezentat prin cetera ( vioara) si doba insa prin talent, ingeniozitate farmecul cantecelor maramuresene a fost pus in valoare primtr-un nou instrument ACORDEONUL .

Marturie a talentului , a dragostei unui frate pentru sora lui este Casa Vesniciei, capela pictata de fratele Gavrilita, de unde borsenii isi vor putea redescoperi radacinile atunci cand vor auzi glasul tainic al dorului stramosesc. Cine suntem noi? Ce este Maramuresul? Ne va fi suficient un popas in cantecul Titianei Mihali sau al Fratilor Mihali si ne vom aminti deodata ca sub soare…nu exista un neam mai binecuvantat decat maramuresenii.
Un popas la casa Vesniciei , privind portretul tainic al Titianei si asteptand prin maiestria cu care a fost pictat sa dea drumul la vocea impecabila , ne va convinge sa credem ca a fi mandru de neamul tau, de cultura ta nu este un pacat ci mai degraba o manifestare fireasca a celui ce s-a nascut pe meleaguri binecuvantate de Dumnezeu si Ceruri.
Informatiile biografice sunt confirmate de inregistrari din Videoteca de Aur a Televiziunii Romane, Cotidiane judetene, nationale si internationale, Spectacole artistice si omagiale mediatizate in tara si peste hotare.
Ghita Olteanu, realizator Tv
Personalitatile culturale nationale, si-au exprimat gandurile aprecierile si emotiile vis a vis de activitatea artistica a Maestrului Gavrilita Mihali. ‘Gavrilita este un as al acordeonului. Putini, foarte putini acordeonistidin tara se pot ridica la nivelul lui Gavrilita. Atunci cand canta la acordeon , Gavrilita se afla intr-o alta lume , sufletul sau se contopeste cu intrumentul, care in mainile sale prinde viata, are suflet,scoate sunete atat de frumoase incat te cucereste total cand il asculti’
Compozitor Liviu Borlan ( MAESTRU MUZICAL, fost dirijor al ANSAMBLULUI PROFESIONIST MARAMURESUL Baia Mare
Acolo ,in centrul localitatii Borsa , bunul ei fratior Gavrilita Mihali , care a iubit-o ca frate mai presus de orice , talentat muzician acordeonist si artist pictor de o mare valoare artistica i-a pictat o impunatoare capela, o adevarata opera de arta _ CASA VESNICIEI. Cei care vor admira portretul atat de frumos realizat , pictat de Gavrilita vor fi profund impresionati , asteptand parca in orice moment ca Titiana sa dea drumul la vocea impecabila si sa stoarca de la privitori siroaie de lacrimi. Nu pot sa nu afirm consemnandu-i talentul ca omul artist desavarsit, ca Gavrilita este un pictor de valoare si multe din picturile sale impodobesc numeroase case , nu numai din tara sau Europa , dar si de peste Ocean, in America.
“ Este o mandrie pentru noi , cei din Borsa ca avem oameni atat de talentati de bunul Dumnezeu si cu harul muzicii dar si cu cel al artelor , al picturii. E greu de redat in cuvinte , oricat ai vrea , talentul unor asemenea artisti ..Felicitari din toata inima , Gavrilita draga! „ “ Gavrilita _ acordeonist de talia lui Marcel Budala, a reusit sa imortalizeze cantecul meleagurilor borsene „


Prof. Dr. etnograf Nicoara Timis Director al Casei de Creatie Baia Mare
Gavrilita s-a straduit din rasputeri ca buna lui surioara TITIENUCA , sa fie adusa din intinsa campie a Baraganului aici la Borsa , in mijlocul localitatii , aproape de locul unde a venit pe lume. Si bunui ei frati au inaltat spre nemurire un loc de veci intr-o frumoasa si impunatoare capela , I-a pictat asa de bine chipul Titienei incat daca stai locului si o privesti lung, ai impresia ca este vie , iti zambeste si e gata , gata sa-si slobozeasca glasul ei cristalin , frumos…si misterios , imbratisand cu privirea ei plina de zambet toata intinderea pana departe pe Pietrosu si mai incolo , toata intinderea pamantului nostru romanesc…
Prof. Dr. etnograf Nicoara Timis
Director al Casei de Creatie Baia Mare
Dupa cum se vede intr-un cadru pios tabloul sau este strajuit de icoanele Mantuitorului si a Maicii Domnului realizate de catre Gavrilita Mihali, un artist desavarsit.Se mai pot vedea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril care starjuiesc deoparte si de alta acest mausoleu , sfinti nu alesi intamplator ; Sfantul Arhanghel Mihail fiind patronul si protectorul familiei Mihali.
Pr. Andreica Gavrlia

Mihali Oniga Monica
Chipul Titianei de pe capela zambeste ,si asta pentru ca in fiecare linie si culoare pusa acolo s-a investit multa dragoste , munca si sacrificiu. De ce ? Pentru ca un frate sa poata face un dar unei surori de ziua ei. Daca Dumnezeu, in bunatatea lui, va ingadui Titianei ca, de acolo , din vesnicie sa priveasca in jos, atunci ea va fi foarte multumita si mandra de ziua ei”

Prof. Mihali Oniga Monica


Sursa: Maramuresul Online


MASACRU CENZURAT - MOISEI

0

- Adevarul ascuns despre executia a 29 de oameni intr-un sat din Maramures
Multi ani, cel mai crud eveniment petrecut in Maramures in timpul ocupatiei hortiste a fost invaluit in misterul creat de variantele diferite enuntate de propaganda comunista din Romania si Ungaria. Dincolo de valul sovin sau revansard, am cautat adevarul despre masacrul de la Moisei si despre asasinarea celor 29 de romani de jandarmii hortisti. Urmeaza reconstituirea cutremuratoare a zilei de 14 octombrie 1944.

In Maramures, cei patru ani de ocupatie hortista a nordului Ardealului (1940-1944) s-au sfarsit violent, evenimentele fiind consemnate in diferite variante, in functie de nationalitatea semnatarilor respectivelor lucrari. In urma cu 67 de ani, la 14 octombrie 1944, pe drumul principal ce duce spre Borsa, 29 de romani din Targu Mures, Cluj si Maramures au fost inchisi in doua case de la periferia satului Moisei si au fost executati de jandarmi din armata maghiara a lui Horthy Miklos.

Cu ajutorul specialistilor, a putinelor documente pastrate in arhive si a martorilor oculari am incercat sa aflam, dincolo de valul propagandistic, sovin sau revansard, adevarul despre masacrul de la Moisei, cel mai crud episod petrecut in Maramuresul din timpul ocupatiei hortiste.

Intrarea hortistilor in Maramures
La doar cinci zile dupa Dictatul de la Viena, cand “arbitrii” Joachim von Ribbentrop si Galeazzo Ciano, ministrii de externe ai Germaniei hitleriste si Italiei facsiste, atribuiau Ungariei lui Horthy Miklos Ardealul de nord, in zorii zilei de 5 septembrie 1940, prima unitate maghiara din Armata I, care avea un efectiv de 208.000 militari, trecea frontiera pe la Sighetu Marmatiei ajungand pana in Ocna Sugatag.

In 7 septembrie, armata hortista a intrat in Baia Mare, primirea oficiala fiind facuta in centrul vechi al orasului de catre autoritati, in frunte cu Alexandru Rakoczi, primul dintre cei sapte primari pe care i-a avut orasul in timpul celor patru ani de ocupatie hortista.

Rapoarte oficiale despre omoruri
In raportul Secretariatului de Stat pentru nationalitati privind situatia din Ardealul de Nord, in perioada 30 august 1940 - 1 noiembrie 1941 sunt mentionate 919 omoruri, 1.126 de schingiuri, 4.126 de batai, 15.893 de arestari, 124 de profanari, 525 de devastari colective si individuale, precum si 218.919 de expulzari ale ardelenilor romani peste linia de demarcatie impusa prin Dictatul de la Viena.

Un raport al protopopului greco-catolic de Baia Mare, intocmit la sfarsitul anului 1944 la solicitarea episcopului Alexandru Rusu, dezvaluie ca „imediat dupa 23 august 1944, in majoritatea localitatilor au avut loc arestari, ucideri, violente”. “Au fost arestati, pe o durata de doua-trei zile, crediciosi, intelectuali si preoti, fiind transportati sub amenintarea baionetei la sediul Tribunalului din Satu Mare sau la sediul legiunii de jandarmi”, a precizat seful serviciului Arhivelor Nationale Maramures, Klara Guseth.

In Baia Mare, 35 de persoane au fost inchise, la Dumbravita, preotul satului, invatatorul, directorul scolii din Rus si mai multi elevi au fost inchisi in celule de circa patru metri situate in sediul Tribunalului din Satu Mare. “Cand au fost dusi la subsolul cladirii, acestia au intalnit aproximativ 300 de cetateni, adunati din Baia Mare, Satu Mare, Oas si Seini”, a mentionat Guseth.

Cruzimile hortistilor, consemnata in acte
Raportul clericilor greco-catolici din Maramures mai consemneaza impunerea maghiarizarii numelor romanesti, rechizitionarile facute de armata maghiara, din toate comunele fiind confiscate vite, cai, trasuri, alimente si obiecte de valoare, abuzurile, insa si crimele, unele accidentale, cauzate de focuri razlete, altele voluntare, crude.

„La Baita, administratie maghiara a decis ca lucratorii de la mina sa fie dati afara. Documentul mentioneaza si victimele. La Bozanta Mare a fost ucisa de gloantele armatei germano-ungare care stationa in comuna Busag o batrana. La Bozanta Mica a murit lovit de un obuz fostul cantor Vasile Pop si au fost raniti Maria Nedelea, Leo Iosif, Ana Dorca, Maria Tarta si Ioan Gorgan. La Busag, a fost impuscata calugarita Onita Chiroaie, ascunsa in pivnita preotului din Cicarlau, vaduva Pop Linca (nascuta Gavrilas), Ghita Vasile si Muntean Gavril. De asemenea, se mentioneaza un atentat nereusit, comis de un politist ungur turmentat asupra avocatului Ioan Campian, care se afla pe mosia sa din Grosi. La Buzesti, o femeie omorata de un obuz, la Satu Nou de Sus politistii unguri din Baia Mare l-au impuscat pe Petru Secui, la Mocira, in 14 octombrie, au fost impuscati sublocotenentul in rezerva, invatatorul de limba romana Ioan Groze din Sieu, notarul Vasile Cherestesiu si multi, multi altii”, e enumerat directorul Arhivelor Nationale - Maramures.

Masacrul de la Moisei
Insa cel mai dur episod a fost masacrul comis de jandarmii hostisti in doua casute din lemn din Moisei. Acolo au fost executati 31 de romani, doi supravietuind in mod miraculos.

In 1980, directorul muzeului judetean de istorie, Valeriu Achim, i-a cerut actualului director al Muzeului de Etnografie, Gheorghe Robescu, pe atunci muzeograf, sa porneasca demersurile privind transformarea in muzeu a singurei case care mai exista. In urma documentarii, muzeografii baimareni au corectat erorile din primul monument ridicat chiar deasupra gropii comune, aflat langa actuala casa memoriala, si care consemna acolo au fost ingropati „29 de partizani romani”.

„In prima faza, monumentul din stanga drumului avea o placa comemorativa cu cei 29 de partizani si o stea rosie in varf. Noi am scos placa comemorativa si am dat jos steaua rosie. Mi-aduc aminte ca n-avea nimeni curajul sa dea jos steaua rosie si, pana la urma, un coleg de-al meu, George Maria Banu, a dat-o jos cu un baros, dupa care am pus acolo o stema a Romaniei pe care am luat-o din biroul primarului. Am pus si o placa comemorativa, in care spuneam ca acolo au murit 29 de oameni, dar nu partizani, ci membri ai unor unitati de munca fortata”, a declarat Gheorghe Robescu.

Satul a fost ars din temelii
In pofida faptului ca masacrul a avut loc in plina zi, in jurul amiezii, istoricul Gheorghe Robescu si localnicul Vasile Tomoioaga (76 de ani) au explicat motivatia numarului scazut de martori oculari.

„Satul fusese evacuat din cauza ca se apropia frontul si aproximativ 260 de case fusesera incinerate. Deci, in momentul in care a avut loc masacrul nu era aproape nimeni acolo. Un martor, cu care am discutat si eu, era fratele lui Elena Stetcu, femeia de la care am achizitionat noi casa pe care am transformat-o in muzeu. Omul se barbierea in casa si cand a vazut ca se opreste un camion si a fugit peste apa - la vremea respectiva casa avea o usa in spate”, a precizat Gheorghe Robescu.

Localnicul Tomoioaga, copil la vremea aceea, isi aduce aminte de momentul evacuarii satului. „Pa oameni i-o scos de aici si i-o dus la vreo 40-50 de kilometri, ca aici o batut tare «katiusa» rusilor, batea meter la meter. Si apoi o aprins comuna, o ars toata! O dat foc si la hondio lu’ Alexa lu' Iosca (n.r., cooperativa) si la fabrica din Viseu, la tat, nimic n-o ramas...”, a spus.

„Era un om inchegat in sange”
Pe atunci in varsta de 9 ani, Tomoioaga spune ca familia sa s-a retras in Sieu. „In cee' zi, noi am vinit cu mama, cu caruta, sa vedeam ce-i p-acasa. O fo' tat ars. Si am stat la fantana s-am adapat caii, cand am vazut ca din jos vin o ceata de oameni, vreo trizaci, tati insirati, si tri cenderi unguresti, cu pene, unu inainte si doi cu automatele inapoi. O fost zaua, pa la 11. Si la fantana i-o lasat sa poposeasca si o zas oamenii aceia cata mama: „Matusa, cumva n-ai spanz (n.r., planta toxica - aplicata pe piele, sub forma de cataplasma, grabeste vindecarea si alina durerea)? Sa ne dai sa tragem la picioare, ca ne duce la front.”. Apoi le-o dat incolonarea, ca-i duce la razboi. In sat nu era nime', pustii... I-o bagat in casa aceea si i-o impuscat. O zas ca le da mancare...”, a povestit Tomoioaga.

Impreuna cu mama sa, Vasile Tomoioaga a inoptat la niste vecini, „peste apa”. „Noaptea-ntr-o vreme, pa la 1-2, am auzat ciocanit la usa. Era un om inchegat in sange. Zace cata mama: „Matusa, aceia trizaci care ne-am dus, ne-o impuscat aici la Valea Hotarului. Ne-o bagat intr-o casa, ne-o impuscat si eu cum am stat jos o pticat pasta mine s-am stat pana n-am mai auzat nimic s-am iesit de sub ei”. El o vinit pa apa, ca era minat terenu', pana la casa ceie, la baba Suioaie. Si baba i-o dat izmene si camasa si s-o imbracat. Acela o fost Vlad Ion din Salistea. S-apoi o plecat acela in zorul zilei...”, isi aminteste Vasile Tomoioaga.

Pe langa intalnirea cu unul dintre supravietuitori, teribilismul varstei i-a dat ocazia lui Vasile Tomoioaga sa poata relata astazi si imaginile din casa mortii.

„Dimineata o intrat in sat rusii, cu tancuri, masini, calare pa vaci, pa boi, care pa ce. Si tati erau beti: „Votca, votca”. Numa' beau si mereau inainte. Si ne-am dus cu ei pana la Sieu, o zas ca vin fratii nosti. De acolo, am vinit iara acasa si mai cu un baiat de aici si ne-am dus la casa unde o impuscat oamenii, sa catam ceasuri la ei, ca nu erau ceasuri atunci. S-am ajuns acolo, erau oamenii cu fata-n sus, ochii deschisi, tat sange erau in gura si cand i-am vazut, n-am mai catat ceasuri, am fo' dusi, am fujit, ne-am temut de ei. S-am scos vitele apoi s-am stat aicea pe un deal, no”, a povestit Vasile Tomoioaga.

Ce “crime” au savarsit cei ucisi de hortisti?
Ce vina aveau cei 31 de oameni inghesuiti de jandarmii hortisti in casutele pipernicite din Moisei si impuscati cu sange rece? Propaganda Partidului Comunist Roman a acreditat idea ca erau partizani, adica luptatori pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, iar maghiarii, ca erau “tradatori”. In fapt, 27 erau muncitori romani din Mures si Cluj din detasamentul de munca de langa Leordina, obligati de hortisti sa execute constructii de aparare cu caracter militar.

„Acea unitate de munca fortata era condusa de un sublocotenent din judetul Mures, Bodonyi Kalman, care a avut o usoara afectiune cerebrala si a plecat la spital in Satu Mare. In lipsa acestuia, oamenii au incercat sa ajunga la casele lor si au fost prinsi”, a explicat Gheorghe Robescu.

Printre cei asasinati au fost si patru maramureseni din Viseu, Moisei si Sacel. „Celor doi din Viseu, Andreica Ioan Vivat si Vasile Ivascu Dragan, li s-au rechizitionat vitele de catre armata maghiara. Ei s-au dus la comandament sa-si primeasca vitele inapoi si acel comandant le-a dat un biletel pe care scria in ungureste: „Purtatorii acestui bilet sunt tradatori de tara”. Si cand au ajuns cu biletul la forul ierarhic superior, au fost imediat arestati. In ceea ce-l priveste pe Tomoioaga, singurul din Moisei, a adapostit un parasutist rus”, a precizat Robescu.

Dilema executiei
Batranul localnic Tomoioaga se intreaba si astazi de ce romanii, de cinci ori mai multi decat jandarmii maghiari, nu s-au impotrivit executarii sentintei capitale, chiar daca erau neinarmati? „O stat tri garzi, la capat, cu palarii verzi, turnate, cu pene mari, albastre. Ceia erau cenderi unguresti, cu automatele-n grumaz. Da ceia trizaci putea sa-i dezarmeze, ca nu era nimeni pa aici. I-o impuscat ca o fo’ romani si s-o aliat cu rusii”, crede batranul Tomoioaga.

Istoricul Robescu ia in calcul faptul ca muncitorii erau slabiti si nu exclude faptul ca ar fi fost bagati in cele doua case printr-un siretlic. Iar unul dintre supravietuitori, viseuanul Ivascu Vasile Dragan, a povestit ca n-aveau nicio sansa si l-a dat exemplu pe consateanul sau, Andreica Ioan Vivat, care s-a impotrivit, insa hortistii l-au strapuns cu baionetele si apoi l-au impuscat.

„Multi se intreaba de ce au fost executati in case. Pentru ca se apropia frontul si probabil vroiau sa amortizeze sunetul. Au fost bagati in casa, li s-a dat voie sa fumeze cate o tigara si apoi au fost informati ca au tradat statul maghiar si ca sunt condamnati la moarte. Cei doi supravietuitori, Vasile Peteanu din Cluj si Vasile Ivascu Dragan din Viseu, au scapat pentru ca au cazut altii peste ei si nu i-au atins gloantele. Peteanu a fost ranit la umar si la cap, deasupra urechii, avea un sant - i-am pus mana pe tampla si se simtea santul facut de glont”, a explicat Robescu.

“Parca plangeau si lumanarile”
Timp de 17 zile, nimeni nu s-a incumetat sa-i ingroape. „O stat acolo doua saptamani si jumatate, o-nceput a putrezi. S-apoi o fo' un nacajit de om, de pa un deal de aici, ii zicea Dumitru Balha, si omu' acela o vinit si-o facut o groapa doi pa doi. Si-i lua, da' sa rumpeau in doua, si-i ducea c-o roaba si ii arunca acolo, daraburi asa”, spune localnicul Tomoioaga.

„Era un miros infiorator. Boii de la carul cu care trebuiau sa-i duca la groapa comuna au refuzat sa se apropie. Si au fost pusi in niste cearceafuri si dusi cu o sanie. O zi intreaga a durat inmormantarea. In vara anului 1945, cateva sotii a celor impuscati au venit la Moisei si s-a tinut un parastas acolo, la groapa comuna. Una dintre femei povestea ca din cauza caldurii, lumanarile s-au curbat si au inceput asa sa arda cu capul in jos. Parca plageau si lumanarile...”, a spus Robescu.



Astazi, la Monumentul de la Moisei, urcand cele 44 de trepte care te apropie de cer, cate una pentru fiecare an dupa 1900, pentru a marca data masacrului celor 29 de romani fara vina, privirea iti salta pe cele 12 masti verticale, rugi inaltate spre cer, ca un Stonehenge maramuresean, numite de scriitorul Simion Pop “fastuoase si laice table de legi”. Conform acestor legi, transpunerea in cuvinte a simbolurilor primei si ultimei masti suna asa: “sa nu se mai traga in oameni nevinovati” si “sa nu mai existe lagare ale mortii”.
Sursa: Emm.ro


Florentina şi Petre Giurgi: „Am avut noroc în viaţă“

0




Soţii Florentina şi Petre Giurgi şi-au unit destinele în urmă cu 29 de ani


... recunosc că în viaţă, nu numai muzica i-a legat, ci şi dragostea. Ei spun că pentru a fi vestiţi, au muncit pe brânci şi că nu ştiu de când n-au mai petrecut alături de cei dragi sărbătorile de Crăciun şi de Revelion.
„Ne-au unit cântecul şi sufletul pentru a întemeia o familie, din care s-a născut un băiat şi o fată care, la rândul lor, ne-au dăruit nepoţi, tot o fată şi un băiat, Petre şi Florentina“, a mărturisit Florentina Giurgi (49 de ani).
„A fost dat de la Dumnezeu“
Povestea de dragoste între cei doi s-a înfiripat încă de pe băncile şcolii. Florentina şi Petre s-au îndrăgostit încă din clasa a VI-a, iar de atunci au rămas de nedespărţit. „Am avut noroc în viaţă, deoarece nu numai muzica ne-a legat, ci şi dragostea. Ne-am potrivit de la început din toate punctele de vedere. A fost dat de la Dumnezeu să fim unul pentru celălălt“, a spus Florentina.
Soţii Giurgi au uitat de câte ori au stat acasă de sărbători. „Am fost de multe ori pe scenă de sărbători şi în seara de Crăciun, iar Revelionul a trecut foarte mult timp de când nu l-am petrecut cu cei dragi“, a declarat interpreta. Cât despre concedii, cei doi spun că pentru ei nu există. „Noi nu avem concedii, în schimb în fiecare an am avut concerte în străinătate. Toate aceste ieşiri au însemnat pentru noi şi concedii pe lângă muncă“, a precizat Petre Giurgi (49 de ani).
Banii au venit odată cu succesul
Şoţii Florentina şi Petre Giurgi spun că succesul le-a adus bani. Dar spun că pentru ei, cea mai mare bogaţie e publicul pe care l-a câştigat în toţi aceşti ani de cântec. „Sunt mulţi anii de cântec şi suntem mândri de ce am realizat în tot acest timp. Am avut foarte multe zile speciale, cea mai frumoasă zi a fost ziua când am devenit bunici la 40 de ani. O altă zi specială a fost la Chicago, unde am sărbătorit 25 de ani de căsătorie. Sunt multe evenimente în viaţa noastră care ne-au făcut plăcere. La urma urmei, fiecare reuşită e un eveniment plăcut“, au conschis soţii Giurgi.
Sursa: Maramuresul Online


Dragostea unei mame. Bolnava de cancer, i-a lasat fiicei un ghid de viata

0

Gest impresionant. O femeie care sufera de cancer in faza terminala i-a scris fiicei in varsta de 3 ani un ghid al vietii, care sa o ajute sa depaseasca cu usurinta greutatile.

Katrina Hobbs, in varsta de 25 de ani, este una dintre cele patru persoane din Marea Britanie care sufera de Alveolar Soft Part Sarcoma si are mai mult de 12 tumori in plamani.
Atunci cand si-a descoperit o tumoare in fesa stanga, asistenta i-a spus sa inceteze sa mai fie atat de “melodramatica”. Cand intr-un final a fost luata in serios, cancerul era deja in faza terminala.

Tanara a dat dovada de maturitate si si-a pregatit in amanunt plecarea de pe aceasta lume. Cum nu va trai sa isi vada fetita mare, i-a strans o colectie de carti postale, poezii, scrisori si filmari cu ajutorul carora spera sa-si poata ghida fiica prin viata de dincolo de mormant.
Testamentul sentimental include felicitari pentru fiecare zi de nastere a Ellei si note despre cum sa se descurce cu batausii de la scoala, note de felicitare pentru examene, nunta si nasterea copiilor.
Katrina a inregistat mesaje video de 5 minute pentru fiecare zi de nastere care va urma in viata micutei, pentru ca Ella sa-si aminteasca de mama ei.
“Stiu ca atunci cand va creste va avea de infruntat situatii dificile si stiu ca nu voi fi acolo sa o protejez. Ar putea sa fie stresata sau sa se indoiasca de ea din punct de vedere sexual, de exemplu in adolescenta, asa ca i-am scris sa nu ii fie teama daca se simte confuza, ca este ceva natural si ca va fi bine”, a marturisit tanara mama.
“Daca va fi agresata la colegi batausi la scoala i-am scris ca se intampla asta pentru ca probabil ea este unica si ca ar trebui sa-si celebreze unicitatea pentru ca e caracteristica ce o face speciala. Am cumparat carti postale care marcheaza fiecare eveniment din viata ei de la examene, la intemeierea primului camin, la ziua nuntii, la nasterea unui baiat, a unei fete. Ella este o fata atat de minunata. Va avea o personalitate foarte frumoasa. Imi spune: “Mami, noi suntem cele mai bune prietene si asa vom fi intotdeauna”. Atunci cand am o zi proasta incerc sa nu arat, dar ea stie si imi spune: “Este OK, sunt langa tine”, a mai povestit Katrina.
O boala rara, pentru care nu exista tratament
Katrina a observant tumoarea din fesa stanga in 2008 si a mers imediat la spital, unde o asistenta i-a spus ca este o simpla umflatura cauzata probabil de o cazatura si sa inceteze sa mai fie atat de “melodramatica”.


Cand umflatura a inceput sa se mareasca, femeia a mers la doctorul personal, iar acesta a indrumat-o catre un specialist.
Dupa o luna de teste, pe data de 5 septembrie 2008, femeia a fost diagnosticata cu Alveolar Soft Part Sarcoma, o forma rara de cancer.
Nu exista niciun tratament pentru aceasta boala. Katrina urmeaza insa un tratament experimental pentru cancerul de rinichi, care ar putea stopa cresterea tumorilor pe care le are la nivelul plamanilor.
Katrina era insarcinata atunci cand a primit diagnosticul
In mod tragic, Katrina era insarcinata in trei luni cu un baiat atunci cand a primit groaznica veste. Doctorii au fost nevoiti sa aduca copilul pe lume la numai 20 de saptamani, pentru ca mama sa poata fi tratata. Din pacate, bebelusul nu a supravietuit.
“Pierderea copilului a fost mai dureroasa decat boala in sine, pentru ca ma atasasem deja emotional de el”, a spus Katrina.
“Stiu ca atunci cand Ella va creste, cand va atinge anii adolescentei, de exemplu, va avea probleme si va trece prin momente dificile si eu nu voi fi langa ea sa o protejez. Este foarte dificil pentru mine. In fiecare zi cand ma trezesc incerc sa imi vad de viata in mod obisnuit, daca ma simt bine. De fiecare data ma gandesc la cat de norocoasa sunt atunci cand ma trezesc. Incerc sa fac ceva memorabil pentru Ella in fiecare zi, ceva de care sa o lege o amintire. Incerc sa-i creez cat mai multe amintiri placute. Nu mai am restul vietii sa-i fiu alaturi. Am inceput sa scriu cartile postale ca sa isi aminteasca mereu de mine prin ceva. Cred ca e un lucru care o va face sa simta ca ii sunt mereu alaturi. Vreau sa stie ca m-am gandit la viitorul ei, inainte ca ea sa o fi facut. Probabil nu voi putea sa o protejez, lucru pe care il accept cu greutate”, a incheiat Katrina.



Sursa: Maramuresul Online

Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Lumina Sfântă de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

0

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.
În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.

Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual. Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.
Controverse de-a lungul istoriei

Încă de pe vremea când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor a existat o doză serioasă de scepticism asupra acestui fenomen, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii ce călătoreau special pentru a fi martori la moment aduceau venituri consistente. Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să mai se producă. Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul.
Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman, în volumul IV, publicat în 1788: "Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui. Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc. Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul".
O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească. În jurnalul pe care l-a ţinut, acesta menţionează că preoţimea din Ierusalim ştia că «miracolul» este de fapt o fraudă. "Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi", a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.
Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii '90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată Holy Fire: The Battle for Christ's Tomb. Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată. Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare de mulţimea strânsă lângă micuţa biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.
În 2001, un făclier armean care a luat de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim a dezvăluit pentru The Telegraph secretul Luminii Sfinte. "Nu este niciun miracol. Preoţii greci aduc o lampă - ce a fost folosită în acest scop de 1500 de ani - pentru a aprinde Lumina Sfântă. Pentru pelerinii credincioşi, ce vin din ţări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru noi", a mărturisit el.
Ipoteza unei lămpi cu o vechime de 1500 de ani nu pare a fi prea credibilă. Cea mai plauzibilă explicaţie a fost oferită acum câţiva ani de un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulţi ani.
Fosforul, cheia Luminii Sfinte?
Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică. Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.
Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.
În imaginile video de mai jos se poate observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine :


Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.
Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.
Lumina Sfântă în viitorul apropiat

Chiar dacă a rezistat timp secole, în ciuda scepticilor care au acuzat fenomenul de fraudă, Lumina Sfântă ar putea fi afectată de o constrângere practică: necesitatea asigurării ieşirilor de incendiu.
Autorităţile israeliene sunt îngrijorate de faptul că Biserica Sfântului Mormânt are doar o singură intrare, nerespectând astfel regulile de siguranţă ce impun prezenţa unei ieşiri de urgenţă care să poată fi folosită în cazul unui incendiu.
În timpul procesiunilor de Paşte peste 10.000 de credincioşi se înghesuiesc în biserică, alte câteva mii aflându-se în exteriorul clădirii. Autorităţile israeliene se tem că un foc sau o îmbulzeală necontrolată în timpul ceremoniilor de Paşte ar putea duce la o adevărată tragedie. Temerile sunt susţinute de precedentul din 1834, când sute de persoane au murit călcate în picioare şi sufocate atunci când mulţimea s-a speriat şi a încercat să iasă din biserică.
Principala problemă este că Biserica este precis împărţită între ortodocşii greci, romano-catolici şi armeni, alte culte (precum cele ale etiopienilor, copţilor şi asirienilor) având de asemenea drepturi. Fiecare centimetru al clădirii este repartizat uneia din cele 6 Biserici conform unei înţelegeri ce datează de 155 de ani. Construcţia unei ieşiri de incendiu s-ar face doar pe teritoriul aparţinând unuia dintre aceste culte, însă niciuna nu este dispusă să cedeze.
De asemenea, autorităţile israeliene nu pot impune construirea ieşirii de incendiu, pentru că suveranitatea Israelului în Oraşul Sfânt nu este recunoscută la nivel internaţional, iar fiecare dintre 6 Biserici are susţinerea unui guvern, cel puţin.
Patriarhul Ierusalimului a avertizat autorităţile israeliene că este extrem de dificil să intervii în echilibrul agreat de cele 6 culte: "Biserica este precum o casă în ruine - dacă scoţi o piatră, rişti să se prăbuşească cu totul". Astfel, problema nu pare a avea o soluţie pe termen scurt, accentuându-se riscul ca, în viitor, un miracol să se transforme într-o tragedie.


Sursa: Maramuresul Online

Maramuresul OnlineMaramuresul Online


DEZVALUIRI – Cine si cum a distrus industria din Maramures ?

0

Cum s-a ales praful de colosii industriali de la sfarsitul mileniului trecut, puteti revedea duminica, 13 februarie, de la ora 15.00, la televiziunea eMaramures, in emisiunea “30 de minute”. Decaderea economica a Maramuresului a inceput cu disparitia mineritului, judetul avand o economie monoindustriala in care marile fabrici gravitau in jurul principalei activitati industriale. Conducatori ai destinelor economiei maramuresene de dinainte si de dupa 1989, economisti, responsabili cu privatizarea intreprinderilor de stat sau simpli muncitori dezbat, cu patima sau detasare, de la caz la caz, despre cauzele “mortii” industriei grele din judet. „A fost si nu mai este”, a concluzionat Stefan Gonczi, doctor in stiinte economice, fost sef in Consiliul Popular al Judetului Maramures inainte de 1989 si fost subprefect in perioada 2005-2009.

Unii dintre cei implicati in conducerea economiei maramuresene de dinainte de ’89 cred ca regresul industriei judetene a fost cauzat de mentinerea unui sistem monoindustrial, dependent aproape exclusiv de minerit, si ca la prabusirea acestuia s-a ales praful de toti ceilalti “sateliti de productie”.

Altii spun ca inchiderea minelor, “necesara, a fost facuta fara cap”, iar declinul economic a fost generat de “pasiuni sindicale”, presiuni din exteriorul tarii, erori manageriale ale directorilor care “nu stiau cu se mananca economia de piata” sau de prabusirea pietei mondiale a cuprului. In plus, au mai fost privatizarile, facute “pe genunchi”, fabricile intrand in proprietatea unor “baieti destepti” pe care nu i-a mai controlat nimeni daca respecta clauzele din contracte sau doar jefuiesc patrimoniul intreprinderilor.

Insa, cu totii admit ca schimbarea bazei economice a judetului, de la industrie la comert, a fost o greseala uriasa si a dus la realitatea de azi. “Acum, producem si dam statului mai putin decat consumam în domeniul social (pensii, fonduri de somaj, celelalte ajutoare sociale). Daca ar trebui sa traim din ceea ce generam, n-am putea sa existam. Suntem dependenti de stat”, a explicat Stefan Gonczi, doctor in stiinte economice, bazandu-se pe analiza veniturilor si consumurilor sociale din judet.

“Industria maramureseana din deceniul 8 si 9 din secolul trecut este pe strada Europa, pe soseaua de centura. Acolo e toata industria, macinata, in gramezi de betoane, moloz...”, conchide presedintele Camerei de Comert si Industrie Maramures, Gheorghe Marcas, care spune ca astazi, 94% din economia functionala a judetului apartine firmelor mici si mijlocii, predominant fiind domeniul... comertului.

Ce a fost…
In decembrie ’89, pe lista principalelor 1.300 de intreprinderi care contribuiau la bugetul de stat, multe erau din Maramures: Centrala minereurilor neferoase, intreprinderi miniere, IMMUM, IMUAS, Intreprinderea de suruburi din Sighet, intreprinderi de exploatare forestiera, de tricotaj, Faimar, intreprinderi de industrializarea carnii, a legumelor si fructelor, a laptelui, Intreprinderea de drojdie din Seini etc. Astazi, toate sunt inchise, ruinate. “In locul lor nu s-a pus nimic, asta e tragedia”, spune fostul subprefect, economistul Gonczi.

In pofida aparentei dezvoltari economice, cei care pana in 1989 erau factori de decizie in economia judeteana recunosc ca toate marile fabrici functionau fara vreo strategie, doar prin directive politice. „N-aveam nicio strategie de dezvoltare economica, acesta se facea pe plan national, in sensul ca ti se spunea de unde sa iei materia prima, cati pantofi sa produci... Singurul lucru care nu se punea era problema banilor. Intreprinderile nu trebuiau sa se gandeasca la bani”, explica Gonczi, fost sef in Directia Tehnica de Investitii a Consiliului Popular Judetean Maramures.

Chiar fara vreo strategie, dar cu elan proletar, Maramuresul isi ducea crucea economica spre evenimentele din decembrie ’89, fara ca nimeni sa se intrebe de eficienta muncii - pentru ca se muncea din greu, cu abnegatie, chiar si-n singura zi libera a saptamanii, adica se respectau intocmai si la timp directivele partidului unic pentru indeplinirea planului cincinal. Apoi a inceput sfarsitul. Anul 1990 - o tara libera, care n-a stiut ce sa faca cu atata libertate.

Cum a inceput…
Inainte de 1989, Gheorghe Marcas a fost directorul general al uneia dintre marile unitati socialiste, APSA (fosta Regionala „Closca”, iar apoi „Baimareana”), specializata in productia de piese de schimb si accesorii auto, care avea peste 2.000 de angajati. astazi presedintele Camerei de Comert si Industrie Maramures, Marcas spune ca vinovatii pentru eliminarea industriei de pe harta economica a Maramuresului sunt atat in tara, cat si in strainatate.

Industria s-a distrus din interiorul firmelor, dar a avut o contributie si cei din exterior, pentru ca Romania dispunea, in cadrul CAER-ului, dar si in vestul Europei, de o piata puternica in industria alimentara, a constructiilor de masini, a confectiilor... Era o piata care incurca pe foarte multi, incepand de la vecini si terminand cu altii mai indepartati”, a declarat Marcas.

El spune ca demolarile utilajelor au inceput imediat dupa „evenimentul din decembrie 1989”, cand prim-ministrul Petre Roman a caracterizat industria ca fiind „o gramada mare de fier vechi”. „Si asa a si devenit! In decurs de 10-15 ani s-au taiat uzinele bucata cu bucata si au luat drumul topitoriei. Culmea este ca marea majoritate nu s-a topit in Romania, ci s-a topit in Turcia si in alte tari care aveau o piata foarte buna pentru fierul vechi”, a spus Marcas.

Strategia distrugerii si cauzele
Baimareanul Stefan Gonczi, doctor in stiinte economice, prezent si in conducerea Directiei Tehnice de Investitii a Consiliului Popular al Judetului si in cea a administratiei maramuresene de dupa 1989, numeste prabusirea industriei locale un “mare necaz” si explica inceputul dezastrului prin sistemul monoindustrial si trecerea la economia de piata fara manageri pregatiti in acest sens.

„Tragedia Maramuresului este ca se baza pe o economie monoindustriala: mineritul. De la acest nucleu au aparut intreprinderi care produceau instalatii direct legate de minerit (utilaje miniere, flotatii, alimentari cu apa). Cand mineritul a disparut, s-au prabusit toate celelealte. E drept, faceam export (confectii, produse ceramice, textile, etc.), numai ca piata era prin excelenta indreptata spre tarile din cadrul CAER-ului, deci fostele tari comuniste. Cand s-a prabusit sistemul CAER, s-a produs o implozie. Cei care conduceau aceste intreprinderi trebuia sa-si pastreze relatiile de pe fosta piata a CAER-ului si sa se indrepte inspre pietele occidentale”, spune Gonczi.

Fostul director al FPS Maramures, economistul Mircea Radu Munteanu e convins ca certificatul de deces al industriei mari din judet a fost semnat atunci cand s-a trecut de la sistemul centralizat, care n-avea nicio baza in economia reala, bazata pe profit, la cel liber. „Un anumit timp dupa ’89, acesti colosi industriali au functionat, dar acumulau datorii - nu si-au platit datorii nici catre bugetul statului, nici fata de banci sau distribuitorii de utilitati, care erau tot de stat. Si asa a survenit un blocaj financiar cvasitotal, in care toata lumea era datoare la toata lumea”, a mentionat economistul Munteanu.

Insa, cea mai puternica lovitura a incasat-o economia judetului atunci cand s-au inchis minele. „Si mineritul a fost distrus din interior si din exterior. Din interior, de conducerile la nivel de unitate sau de trust, care se schimbau de doua-trei ori pe an - si aici au avut un rol negativ sindicatele, care nu s-au luptat pentru mentinerea locurilor de munca, ci au intrat in lupta politica ce se ducea inclusiv in economie. S-a beneficiat de bulversarea din conducerea economiei, pentru ca se spargea o structura specifica Romaniei, cu acele centrale industriale, care erau un fel de ministere regionale, ce creasera o legatura intertehnologica intre firme pentru realizarea unui obiectiv regional”, explica Marcas.

Nepregatiti pentru piata libera
Trecerea la piata libera a fost rapida si a dus la aparitia concurentei, insa si la disparitia planificarii si a prabusirea sistemului institutional de gestionare a resurselor. „A fost un soc”, explica Gonczi o trecere facuta „intr-un moment in care nu eram pregatiti”. Unul dintre economistii locali a folosit o comparatie plastica a momentului: „Credeam ca si crevetii se mananca tot cu lingura de lemn pentru mamaliga”. Iar marile intreprinderi au sfarsit una cate una in ghearele falimentului.

„Am facut un pas urias inapoi din cauza greselilor politice facute la trecerea de la economia socialista, de comanda, la economia de piata care la noi s-a facut intr-un mod... negandit”, a precizat Gheorghe Marcas, fostul director general APSA Baia Mare.

„Pe de-o parte, piata impunea sa fii eficient, productiv, pe partea cealalta erau presiunile interne: nu lucram sambata, sa se plateasca orele suplimentare, sa primim nu stiu ce facilitati. Deci, o intreprindere era presata si din interior si din exterior, iar aceste presiuni si-au pus amprenta asupra activitatii economice. Oamenii lucrau, se consumau materiale, energie, se dadeau salariile, dar in loc ca productia sa fie valorificata, ea ramanea pe stoc, in curtea fabricii. Asa s-a ajuns la faliment, respectiv disparitia intreprinderilor. Nu mai puteau sa existe!”, spune economistul Gonczi.

Si totusi, cum de n-a reusit nicio mare intreprindere din Maramures sa se mentina pe piata? Economistul Mircea Radu Munteanu, spune ca industria mineritului, de pilda, a cazut in urma revolutiei tehnologice care a inlocuit produsele din industria metalelor neferoase cu substituenti de natura sintetica, iar piata a cazut in urma schimbarii structurii economice.

„Dupa privatizare, indienii aduceau materia prima din Chile, cu costuri mari, iar apoi Cuprom aducea deseuri de cupru din toata Europa. N-au rezistat, pentru ca materia prima se importa cu costuri extrem de mari care trebuiau sa se reflecte in pretul produsului finit”, spune Munteanu.

Insa, alti specialisti sustin ca existenta unora dintre marile intreprinderi erau justificau in peisajul economic al judetului, iar altele ar fi trebuit sa fie profitabile chiar si dupa 1989.

„Se justifica sa avem in Baia Mare asa de mult sectorul al prelucrarii firelor, textilelor, ca doar nu eram producatori de bumbac? Ei bine, 90% din materiile prime ale Japoniei sunt cumparate de afara. Deci nu producerea materiei prime e criteriul profitabilitatii, ci managementul si marketingul. Sa luam exemplul industriei lemnului - aici nu mai putem sa spunem ca nu exista materia prima. Combinatul de prelucrarea lemnului din Sighet era cel mai mare exportator de mobila de pe piata URSS - era bataie la Moscova cand sosea mobila de la Sighetu Marmatiei, rusii se inscriau chiar cu un an inainte pe liste sa primeasca mobila romaneasca. Dar si acest combinat a disparut. Acum, pe platforma combinatului sunt vreo 12-14 intreprinderi dintre care cele mai multe sunt italiene, iar acestea nu fac altceva decat prelucreaza lemnul pana la faza de scandura sau lamele si il exporta”, a explicat presedintele Camerei de Comert si Industrie Maramures.

“Marea privatizare”
Dupa falimentarea marilor intreprinderi, pe un cadru legislativ incert, imatur, neadaptat cerintelor economiei de piata a inceput privatizarea. Si fraudele. Niciuna pedepsita, toate trecute cu vederea.

„Strategiile economice erau cu mult inaintea legilor care existau. Acest decalaj a permis aparitia fraudei. Cand am optat orientarea spre economia de piata ni s-a spus ca sansa noastra este privatizarea. Numai ca noi n-am avut capitalisti. Atunci a aparut capitalul strain. Sa nu creada cineva ca atunci cand apare capitalistul strain moare de grija romanilor. Ei mor de grija afacerii proprii, nu? Stiu cateva exemple in care contractele de privatizare ori au fost facute gresit ori cei care le-au intocmit nu au prins aspecte obligatorii. Dau un exemplu: se spune ca multe intreprinderi au fost cumparate pe o suma de bani, iar noul proprietar a putut sa si plateasca investitia si a mai si castigat de cateva ori numai din vanzarea fierului vechi din intreprinderea respectiva”, spune Gonczi, fost sef in Directia Tehnica de Investitii Maramures.

Studiu de caz: Phoenix, cu aripile frante
Una dintre privatizarile peste care au curs rauri de cerneala tipografica a fost cea a combinatului Phoenix. Construita la inceputul secolului al XVIII-lea, uzina producea in primii ani ai secolului XX peste 700 de kilograme de aur si 5,2 tone de argint, dar si mult cupru, care reprezenta principala materie prima produsa. Fosta proprietate a industriasului Weiser, uzina baimareana a fost vanduta in anul 1998 concernului anglo-indian Allied Deals cu o suma comica: 111.111 de dolari.

Fostii angajati de la Phoenix spun ca privatizarea a continuat dezastrul. Dar statul nu mai era interesat, ci multimit: indienii au preluat combinatul cu datorii cu tot. Fostul sef al FPS Maramures motiveaza tranzactia prin gaura neagra in care combinatul adancise bugetul statului si despre… frig, magazine goale si programul de la televiziunea comunista.

“Pana cand sa vie marea privatizare, cum o numeau ei, lucrau la combinat peste 3.400 de angajati, iar privatizarea a adus dezastrul. Azi e nefunctionabil si distrus aproape complet. Prima data a fost cumparat de o corporatie anglo-indiana cu suma de 111.000 de dolari, bine ce se dadea in spatele usilor inchise noi nu stiam...”, spune Ioan Coza, fost lider de sindicat.

In schimb, Mircea Radu Munteanu, fost director al Fondului Proprietatii de Stat Maramures, agentie infiintata in anul 1991 cu scopul de a privatiza societatile comerciale de stat, spune ca nu suma este problema (!). „Ma rog, pe ce suma a fost vandut, poate fi discutat, dar nu aceasta este problema, pentru ca transferul proprietatii s-a facut sub forma de actiune, care a atras dupa sine preluarea tuturor datoriilor pe care le avea Phoenixul”, spune Munteanu.

Conform contractului dintre statul roman si compania indiana, in opt ani, proprietarii trebuiau sa achite datoriile Phoenixului care insumau in 1998, 128 de miliarde de lei, adica aproximativ 14 milioane de dolari, care s-au platit, insa… doar partial. In timpul patronatului indian, Romania a fost scoasa de pe lista producatorilor de aur certificati din cauza unui scandal financiar in care au fost implicate patronii Phoenix si a pierdut certificatul “good delivery”, care garanta accesul liber pe piata aurului si care a fost obtinut in 1972.

“Au taiat tot!”
Dupa privatizare, autoritatile statului nu au urmarit ca noii patroni ai celui mai mare rafinator de cupru si aur din estul Europei sa isi indeplineasca obligatiile contractuale: investitii de 21,5 milioane de dolari in 5 ani si depunerea la dispozitia combinatului a unui capital de lucru de 16 milioane de dolari. De altfel, aventura indiana a tinut doar patru ani, timp suficient ca Phoenix sa fie pus pe chituci, iar patronii sai sa fie bagati in inchisoare, in Marea Britanie.

„Indienii au inceput taierile masive din depozitele de fier care erau in curtea combinatului, s-a taiat inclusiv calea ferata din incinta! Se incarcau garnituri de vagoane intregi ca sa se scoata fierul”, spune Coza, fost muncitor in combinatul Phoenix in perioada 1981-2009.

Dupa plecarea indienilor, la carma combinatului baimarean au venit “baronii cuprului”, uzina intrand in patrimoniul Cuprom pentru suma de 3,5 milioane de euro. Astazi, societatea care detinea combinatul furat de comunisti de la industriasul Weiser are portile inchise. N-a renascut din propria-i cenusa, precum legendara pasare ce i-a imprumutat numele, si nici n-o va mai face vreodata. Este in insolventa.

„Ultima data am fost anul trecut in septembrie si m-am ingrozit cand am vazut ca la Electroliza au dus si barele de cupru, au dezafectat tot-tot-tot, barele de cupru prin care trecea curentul electric au fost taiate, cochiliile de la Prerafinare... tot! Dezastru, acuma parca ar fi Hiroshima acolo!”, spune Coza, fostul lider de sindicat.

Unde-s banii?
De dupa gardurile fostului combinat Phoenix se itesc ruinele unei foste glorii a economiei socialiste si a unui fost filon de aur al unor baieti destepti care au profitat de pe urma privatizarilor succesive. La vremea aceea, totul parea roz si autoritatile erau, chiar daca nu va vine sa credeti... bucuroase.

Notiunea de Phoenix a fost un brand al Baii Mari”, spune fostul subprefect Gonczi, care isi aminteste de starea de spirit a administratiei judetului in momentul tranzactionarii combinatului. „Era o bucurie. Asta este adevarul, era o bucurie... Era prezentat ca un succes, fiind ca s-a dovedit ca si o intreprindere de aceasta dimensiune poate fi privatizata”, a declarat fostul subprefect Gonczi.

Si muncitorii spun ca vazarea uzinei unde lucrau peste 3.000 de oameni a fost „marea dorinta a autoritatilor locale”. „Urmariti cum s-a impartit cascavalul Cupromului. Urmariti cine gestioneaza cantina, cabana de la Izvoare a combinatului, baza sportiva... Numai atat, urmariti astea si nu mai trebuie alta explicatie”, spune Ioan Coza.

Activele pomenite de cel care a muncit timp la combinatul baimarean incepand din anul 1981, sunt controlate de firmele afaceristilor-politicieni: Ioan Fodo (de la PNL, fost consilier local), Corin Chereches (de la PDL, fost consilier judetean) si Calin Petrusca (de la PNL, fost consilier local). Urmand drumul banilor, l-am intrebat pe fostul subprefect Stefan Gonczi unde-s banii din privatizari.

„Sigur se pune problema: bine, ati vandut tot Maramuresul, unde sunt banii? Banii s-au virat intr-un cont la FPS, Ministerul de Finante, respectiv la Guvernul Romaniei, acolo sunt. Bine, dar noi in Maramures ce-am profitat? Am dat sute de ani aur si acum nu se dezvolta nimic... Este un oras plin de bugetari care traieste din mila altuia. Acum, Maramuresul nu produce per capita, deci pe persoana, cat producea in anul 1989. Atunci cand am pierdut aceasta valoare care s-a numit mineritul si minereuri neferoase, in locul acestei valori trebuia demult sa punem alte valori. Din intregul minerit am ramas cu Imnul minerilor”, spune economistul Stefan Gonczi, fost subprefect al Maramuresului.

Cine e vinovat?
La prohodul industriei maramuresene, conchidem: in 1989 nu exista nicio strategie de dezvoltare economica la nivel judetean, iar productia colosilor industriali era stabilita politic, de la Bucuresti, fiind apoi distribuita pe piete dezvoltate exclusiv prin relatii politice (in tara sau in tarile blocului socialist). Dupa 1989, nepregatiti pentru economia de piata, sefii marilor intreprinderi le-au dus, rand pe rand, la faliment.

Cu produse pe stoc si datorii la banci, acestea au fost cumparate pe bani putini de diversi intreprinzatori. Unele au fost demontate sau taiate-n bucati si vandute la fier vechi, altele, extrem de putine, au fost redimensionatere si tehnologizate. Astazi, in economia Maramuresului, intreprinderile mici si mijlocii reprezinta 94% din firmele functionale, majoritatea activand in domeniul comertului.

Am intrebat cine este vinovat de moartea industriei maramuresene si nu tinem secret raspusurile. Economist Mircea Radu Munteanu, fost sef FPS Maramures: „Romania a avut un management cat se poate de prost.”; Gheorghe Marcas, presedinte Camera de Comert si Industrie Maramures: „Am distrus temeinic, cu bunastiinta, nu atata de inconstienti...”; Ioan Coza, timp de 28 de ani: „Ii dezastru, au taiat tot, au distrus tot, nimeni nu ii ia la rost!”; economist Stefan Gonczi, fost subprefect: „Toti suntem de vina!”.

Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Post navigation