La petrecerile din vilele lui Berlusconi au participat şi tinere românce



Trimite stirea pe Yahoo! Messenger



Silvio Berlusconi nu a făcut niciodată un secret din pasiunea pentru femei, însă scandalurile sexuale care au izbucnit în jurul premierului italian şi în care este acuzat că a întreţinut relaţii ”nepotrivite” cu tinere pe care le plătea, încep să-i pună în pericol cariera politică.

Într-un interviu acordat ziarului La Repubblica, Barbara Montereale, o italiancă de 23 de ani din provincia italiană Bari, susţine că la petrecerile organizate în vilele premierului Italiei, Silvio Berlusconi, au participat tinere românce. "Nu îmi amintesc nume. Majoritatea erau fete din străinătate. Slave, românce, ceva de genul. Nu ştiu ţările, dar erau fete din Europa de Est. Ştiu asta după accentul pe care îl aveau. Păreau să se simtă ca acasă, aveau mare încredere în domnul prim-ministru şi toate îi spuneau Papi. Erau invidioase una pe cealaltă, erau rivalităţi. Toate erau îmbrăcate în Crăciuniţe", a declarat Barbara Montereale.

Frumoasa Barbara Montereale, care deţine titlul de "Miss Motors Italia 2009", a mai spus că a primit 10.000 de euro de la premierul Silvio Berlusconi după ce a participat, alături de alte dame de companie, la petreceri organizate în vile acestuia din Roma şi Sardinia, în noiembrie 2008.




Scandalul sexual în care este implicat premierul italian Silvio Berlusconi pare fără sfârşit.

Noi detalii picante şochează opinia publică. În scenă au intrat şi câteva tinere din Europa de Est, printre care şi românce.

Antonia Moldovan: „Silvio Berlusconi este un menestrel petrecăreţ“

Barbara Montereale, 23 de ani, una dintre tinerele participante la petrecerile de la reşedinţele lui Berlusconi, a spus că fetele pe care le-a întâlnit la vila Certosa din Sardinia erau în majoritate de origine slavă şi românce, conform site-ului Excite Italia.

“Nu îmi amintesc nume. Majoritatea erau fete din străinătate. Românce sau ceva de genul ăsta. Nu ştiu ţările, dar erau fete din Europa de Est. Ştiu asta după accentul pe care îl aveau. Aveau mare încredere în primul-ministru şi toate îi spuneau Papi. Erau invidioase una pe cealaltă, erau rivalităţi. Toate erau îmbrăcate în Crăciuniţe”, îşi aminteşte Barbara Montereale.

După dezvăluirile Barbarei şi ale prietenei ei, Patrizia D’Addario, care a făcut sex cu premierul în noaptea de 4 noiembrie 2008 şi susţine că deţine înregistrări audio şi video doveditoare, o a treia tânără confirmă că aceasta a întreţinut relaţii intime cu Berlusconi în palatul Grazioli.

Lucia Rossini a ţinut să sublinieze că orice fată putea să ia parte la petreceri, trebuia doar să-i telefoneze lui Gianpaolo Tarantini, care se ocupa de organizarea chefurilor. Circa 30 de fete au fost selectate să-l distreze pe premier contra cost. Potrivit unora dintre acestea, Berlusconi le arăta fotografii ale vilelor sale, le spunea glume porcoase şi le dăruia bijuterii scumpe.

Istoricul scandalurilor

La începutul lunii mai, premierul Berlusconi a fost implicat în ceea ce presa a numit “scandalul Noemi”. Prim-ministrul italian a fost acuzat că are o legătură cu o tânără de 18 ani, Noemi Letizia.

Numele lui Silvio Berlusconi a apărut atunci pe primele pagini ale principalelor cotidiene din întreaga lume. O altă etapă în acest scandal a fost cea în care cotidianul spaniol “El Pais” a publicat în exclusivitate mai multe fotografii compromiţătoare de la petrecerile private ale lui Berlusconi la Villa Certosa, reşedinţa sa din Sardinia. În fotografii apăreau mai multe tinere animatoare în poziţii indecente.

Patrizia D’Addario a făcut sex cu premierul "în patul cel mare"

Patrizia D’Addario (42 de ani), fostă actriţă şi damă de companie, susţine că Berlusconi i-a cerut să rămână la el în noaptea de 4 noiembrie 2008, ceea ce a şi făcut.

Ea a înregistrat convorbirea pe care a avut-o cu premierul, care i-a spus să-l aştepte “în patul cel mare” până ce făcea un duş. Au făcut sex şi, dimineaţa, au luat micul dejun împreună, după care i-a dăruit o broască ţestoasă încrustată cu pietre preţioase.







Lasa un comentariu pentru acest articol


Leave a Reply