Sfantul Anton de Padova, Sfantul Minunilor



Trimite stirea pe Yahoo! Messenger



Viata Sfantului Anton:

Patria acestui sfant atat de iubit este Portugalia.
S-a nascut la Lisabona, in ziua de 15 august 1195 din parinti cu un bun statut social.
Tatal sau, Martin de Bouillon, ocupa un post inalt la Curtea Regala. Mama sa, Tereza de Treveira, era o femeie cu insusiri sufletesti distinse.
Copilul a primit la botez numele de Ferdinand si a fost crescut cu toata grija impreuna fratii si surorile sale.
In familie domnea un autentic spirit crestin, hranit prin sfaturi bune si mai cu seama prin exemplul parintilor.
Nu e de mirare astfel ca Ferdinand era foarte supus, pios, milostiv fata de saraci si de o curatenie sufleteasca desavarsita.
Nu lasa sa treaca nicio zi fara sa asiste la sfanta Liturghie. Totdeauna se arata serios si om cu vointa tare.

La 15 ani a terminat studiile, dupa obiceiul acelor timpuri.
Viata in lume ii parea periculoasa pentru mantuirea sufletului sau.
Cu invoierea parintilor a fost primit in manastirea augustinienilor de langa Lisabona.
Fiind insa prea aproape de casa parinteasca si de rude, care tot cautau sa-l readuca in lume, el cere superiorilor sa fie mutat la Coimbra.
Aici se trudeste 10 ani, in duh calugaresc, ocupandu-se cu rugaciunea si studiile.

Un eveniment major se petrece in viata sa prin anul 1220, cand la Manastirea Coimbra, unde slujea, au fost aduse moastele primilor martiri din recentul infiintat Ordin Franciscan.
E vorba de grupul de calugari ce a fost trimis de Sfantul Francisc in Maroc pentru a predica Evanghelia printre musulmani.
Sultanul Miramolin i-a arestat, le-a ciopartit trupurile de vii si i-a aruncat la caini.
Afland de jertfa lor, monahul Ferdinand, luminat si cuprins de curaj, a trecut la franciscani la frageda varsta de 25 de ani.
Traditia spune ca fratii augustinieni, de care a decis sa se desparta, i-au regretat adanc plecarea, dar s-au impacat cu gandul ca aceasta e voia Domnului.
In loc de ramas bun, superiorul sau a avut o premonitie, spunandu-i:
"Mergi in pace, fiule, sunt sigur ca te vei face sfant".

Dupa un stagiu intr-o manastire franciscana, unde s-a integrat ca fratele Anton, a cerut deja sa plece in Africa pentru a-si inlocui fratii martiri.
Ia corabia spre Maroc, dar in scurta vreme se imbolnaveste si e obligat sa se intoarca.
Ca prin minune, o furtuna se dezlantuie pe mare si vasul cu care calatorea naufragiaza in Sicilia (Italia).

Superiorii franciscani de acolo il insarcineaza, pentru inceput, cu slujba unui duhovnic la schitul Monte Paolo din zona Emilia.
Silit sa tina, la scurt timp dupa aceea, o cuvantare ocazionala catre cativa candidati la preotie, uimeste intreaga asistenta cu elocinta sa, astfel incat e numit predicator al intregii provincii.
Dupa aceasta iesire publica, vocatia sa nu a mai putut fi tinuta ascunsa sub haina smereniei.

In scurta vreme devine docent in teologie.

In 1224 este trimis impotriva sectei albigenzilor in Franta, unde predica si invata la Montpellier si la Toulouse.

Ridicat la rangul de guardian si provincial, isi pastreaza modestia, predicand neintrerupt si cu atata succes incat in curand isi merita numele de «ciocan al ereticilor ».

Sfanta traditie a bisericii spune ca fratele Anton predica intr-o limba si il intelegeau toate natiile.
Ecoul cuvintelor sale era purtat pana la mari departari.
Multimea nu incapea in biserici, si mai in toate locurile el trebuia sa predice afara, ca sa poata fi auzit de toti.

Cutreierand provincia, a ajuns pentru prima data la Padova, unde a fost primit cu o dragoste deosebita de catre confrati.
In apropierea acestui oras se afla un schit mic, Campo San Pietro.
Aici s-a retras in speranta ca se va mai linisti si lumea va uita de succesul predicilor sale.
Poporul insa l-a gasit, dar numai pentru scurt timp.

Fratele Anton s-a imbolnavit de hidropizie (retinere de apa in tesuturi).
Grav bolnav, a fost dus la manastirea Arcella din vecinatate, unde a murit sfant dupa cum a trait, in ziua de 13 iunie 1231, in varsta de numai 36 ani.

Marturiile peste timp arata ca tocmai din ziua mortii Sfantului Anton bolnavii care atingeau sicriul sau se insanatoseau.
Se tamaduiau de asemenea si cei care, din cauza multimii nu puteau patrunde pana la sicriul adus in biserica si erau purtati numai pana la usa.
Procesiuni intregi au venit pe urma la mormantul sfantului si necontenit minunile se repetau.

Trecuse doar un an de la moartea sa, cand Papa Grigoriu al IX-lea l-a trecut pe lista sfintilor.

In anul 1263, cand se termina constructia bazilicii, cladita in cinstea lui in Padova, i s-au transportat moastele sub altarul din capela inchinata lui.

Cu acest prilej deschizandu-se sicriul i s-a gasit limba vie si frumoasa ca si la un om viu, pe cand restul trupului era cenusa.
Vazand aceasta, Sfantul Bonaventura, care participa la ceremonial, cuprins de mare admiratie si emotie, incepu sa se roage cu voce tare:
O, limba binecuvantata, care mereu l-ai laudat pe Domnul si pe altii i-ai invatat sa te urmeze, abia acum ne dai dovada cat de mult te-a iubit Dumnezeu.
Tot atunci, la prima deschidere a sicriului, s-a decis ca, pe langa limba, sa se conserve maxilarul inferior, antebratul stang si cateva relicve minore.
Recentul studiu din anul 1981 a oferit ocazia aprofundarii investigatiile cu caracter istoric, tehnic, artistic, antropologic si medical.
Intregul schelet al Sfantului a fost recompus pe un suport de matase intr-o vitrina de cristal. Inauntru au fost asezate si doua casete de sticla ce adapostesc alte mici relicve. Vitrina de cristal a fost apoi sigilata si inchisa intr-un sicriu de stejar, coborat din nou in mormant.
In schimb, au fost expuse in capela din Padova tunica Sfantului si alte cateva obiecte personale in jurul carora s-au adunat in timp multe daruri oferite ca recunostinta sau devotiune de cei ce s-au perindat la moastele Sfantului din Padova.
De atentia cea mai mare s-a bucurat, desigur, limba Sfantului, asezata acum intr-un foarte frumos relicvar de aur, batut in pietre scumpe, expus in centrul bazilicii din Padova.
Aceasta nu mai are dupa atatea secole culoarea purpurie, dar ceea ce se poate vedea este in egala masura inexplicabil, mai ales ca e vorba de o parte anatomica atat de fragila, printre primele care se descompune dupa moarte.
Acum, dupa aproape 800 de ani de la moartea fratelui Anton, limba sa sta marturie ca un miracol permanent, unic in istoria crestinatatii.

Romanii se pot lauda cu faptul rar ca au in grija o relicva de gradul I a Sfantului Anton.
E vorba de o bucatica de piele pastrata la Biserica greco-catolica Sfantul Iosif din Timisoara.
Aici, in fiecare marti, se organizeaza un ritual in cadrul caruia relicva este scoasa din chivot in fata credinciosilor care se roaga pentru implinirea unor nevoi ori dorinte.

Minunile infaptuite:

Inainte de a implini 15 ani, voind sa alunge o ispita de neincredere in Dumnezeu, cu care diavolul il necajea, pe cand se ruga la altarul Maicii Domnului, facu o cruce cu degetul pe scara de marmora. Ispita disparu, insa crucea ramase intiparita, ca si cum ar fi fost facuta pe o ceara moale. Cu aceasta minune incepe seria de biruinte pe care acest om al lui Dumnezeu avea sa le castige asupra diavolului.

La Toulouse, Sfantul Anton, dovedise unui eretic, cu toata elocinta si expunerea dovezilor, adevarata prezenta a lui Isus in Sfanta Impartasanie. Ereticul, nemaistiind ce sa raspunda, spuse : « Daca imi vei arata printr-o minune ca in Sfanta Impartasanie este adevaratul Trup al lui Cristos, atunci voi fi convins de credinta catolica ».
El ceru urmatoarea minune : ca dupa trei zile, pana cand el va lasa magarul sau flamand, acesta sa ingenuncheze inaintea Sfintei Taine. Dupa trei zile o mare multime de oameni s-a adunat in piata pubica. Ereticul a venit cu magarul sau si in momentul cand sfantul Anton a iesit de la liturghie cu Sfanta Impartasanie in mana si porunci magarului sa se inchine lui Dumnezeu, ereticul arunca in fata magarului nutretul cel mai bun, sperand ca vita flamanzita se va repezi asupra lui. Dar magarul lasa nutretul neatins si cazu in genunchi in fata Sfintei Ostii. O bucurie fara margini a cuprins poporul de fata si ereticul s-a reintors in sanul bisericii.

Pe cand era odata la Camposampiero, orasel aproape de Padova, si veghea noaptea in rugaciune, in casa contelui de acolo. Contele, umbland noaptea pe langa camea in care era sfantul, a vazut prin crapaturi lumina. Curios, s-a uitat inauntru si l-a vazut pe sfantul Anton inconjurat de o lumina cereasca, tinand in brate pe copilul Isus, care tocmai ii destanuia ca stapanul casei se uita prin crapaturi. Dimineata sfantul Anton l-a rugat pe conte sa nu spuna nimic. Dupa moartea sfantului insa, el marturisi cu juramant aceasta intamplare. De aceea in icoane sfantul Anton este infatisat cu pruncul Isus in brate.

La Rimini oamenii nu voiau la inceput sa asculte predicile sfantului Anton. Atunci sfantul s-a dus la tarmul marii, care era in apropiere si chema pestii sa asculte ei cuvantul lui Dumneazeu. O multime de pesti a scos capul din apa, ascultand pana la sfarsit si indepartandu-se abia dupa binecuvantarea sfantului. Se intelege ca si locuitorii orasului au primit apoi sfaturile sfantului Anton cu inima caita.

Sfantul Anton este gasitorul lucrurilor pierdute

O insusire speciala atribuita Sfantului Anton este ajutorul dat celor ce au pierdut lucruri pretioase ori pur si simplu folositoare. Credinta s-a nascut de cand Sfantul Anton se afla la Montpellier (Franta). Acolo i s-a furat un manuscris in care el comentase Psalmii. Sfantul tinea mult la aceasta opera a sa, si de aceea se indrepta cu rugaciuni fierbinti catre Dumnezeu ca sa-l ajute s-o gaseasca. Minune! Pe cand hotul trecea un pod inalt, ii iesi inainte un individ furios care il ameninta cu sabia, poruncindu-i sa duca inapoi manuscrisul. Fara intarziere, Sfantul Anton si-a recapatat manuscrisul.

Un negustor din Spania, numit Anton Dante, plecase in America de Sud pentru comert, si se oprise la Lima. Sotia sa, ramasa acasa, ii scrise in mai multe randuri, insa nu primi nici un raspuns. Intristata de acest fapt, se duse in biserica Sfantul Francisc din Oviedo, unde era o statuie a Sfantului Anton, si-i puse in mana o scrisoare pentru barbatul ei; apoi facu o rugaciune fierbinte, cerand Sfantului sa-i dea harul sa aiba vreun raspuns. A doua zi veni iarasi sa se roage Sfantului si vazu scrisoarea tot in mana acestuia. Atunci, crezand ca era tot aceea ce o pusese ea, se planse ca Sfantul n-o ascultase. Un calugar, auzind pe cineva vorbind in biserica, veni, si, vazand femeia negustorului, o indemna sa ia scrisoarea din mana Sfantului, caci el incercase, dar nu izbutise. Femeia intinse mana si scoase cu usurinta scrisoarea si, in acelasi timp, ii cazura la picioare, din haina Sfantului, 3000 de scuzi mexicani. Deschise scrisoarea si afla raspunsul dorit, precum si lamuriri privitoare la bani.

Dar o minune si mai zguduitoare a facut la Florenta, unde, spre a dovedi cat de urat este viciul zgarceniei, a spus ca zgarcitii isi tin inima in lada de bani.
La Florenta a murit un camatar lacom si avar. Dupa obicei, sfantul Anton a fost rugat sa tina discursul funebru. In cursul cuvantarii asupra textului: „Unde iti este comoara, acolo iti este inima” (Mt 6,21), spuse ca zgacitul este osandit . „Duceti-va - spuse el celor de fata – deschideti lada, in care decedatul isi pastra avutul. Acolo veti gasi inima nenorocitului.” Si, intr-adevar, asa a fost. Apoi cand cercetara cadavrul, inima-i lipsea.

In anul 1775 un cutremur de pamant distruse Lisabona si biserica sfantului, cladita pe locul casei parintesti. Abia peste catva timp se incepu recladirea. Spre mirarea tuturor, sub daramaturi a fost gasit un baiat, neatins si perfect sanatos. Intrebat cu a putut trai atata timp a raspuns ca un franciscan i-a adus zilnic de mancare, incurajandu-l. (Desigur era sfantul Anton). Insusi regele a cerut baiatului sa ii povesteasca aceasta intamplare.











Lasa un comentariu pentru acest articol


Leave a Reply