Macelarii traditiei...la moroseni !
Zestrea Maramureşului e vândută, scândură cu scândură peste graniţă * Casele vechi şi porţile de altădată ajung material pentru mobilierul englezilor şi sunt trecute peste graniţă ca lemne de foc * Măcelul tradiţiei a atins cote alarmante, dar nimeni nu mişcă un deget pentru stoparea fenomenului.
Maramureşul îşi schimbă încet dar sigur faţa, sub privirile indulgente ale autorităţile care par că asistă la o banală “operaţie estetică”. Peste tot, pe uliţele satelor pitoreşti de altădată, casele şi porţile ce dădeau farmecul Maramureşului sunt înlocuite cu monştri din beton. Iar de după porţile de fier, proaspăt vopsite, bătrânii recunosc cu glas stins: “s-au schimbat casele pe la noi. Acum e moda cu euro şi dolari”. Da, pentru că, pe euro şi dolari ne “exportăm” tradiţia şi pe “euro şi dolarii” câştigaţi cu trudă în Vest o înlocuim cu case reci şi mari.
Rând pe rând, casele de pe Valea Izei au dispărut misterios. S-au strecurat peste hotare, ca lemn de foc, prin două filiere: una din Bârsana, una din Vişeu. Tradiţia Maramureşului a fost cumpărată bucată cu bucată şi exportată în Spania, Italia, Franţa şi mai nou, Anglia. Şi nu oriunde, ci în staţiuni de lux din Alpi sau Pirinei. La Chamonix, de exemplu, trei zile de locuit într-o casă moroşenească costă preţul plătit pentru ea ţăranilor din România: o mie de euro. În ultimii ani, prin intermediul celor două filiere au plecat anual din ţară circa 100 de case şi tot atâtea porţi. Au luat drumul staţiunilor de lux? A gaterelor? Nimeni nu ştie, La un moment dat, un cetăţean străin a sesizat o astfel de tranzacţie Poliţiei, dar sesizarea a rămas fără niciun răspuns. Dacă respectiva casă nu e inclusă în patrimoniu, activitatea nu e considerată ilegală. Singura portiţă prin care autorităţile pot pune piedici fenomenului e Legea construcţiilor care prevede că nicio casă nu poate fi demolată fără autorizaţie, ori primăriile din zonele respective nu eliberează decât foarte rar astfel de documente. Dar şi în acest caz sancţiunile sunt minime şi aplică rar şi greu. Iar cum autorităţile au mâinile legate, afacerea din Bârsana nu e singura de acest fel. Un italian a dezvoltat la Vişeu de Sus o afacere similară. Cumpără case vechi şi le revinde ca parchet sau mobilă în Italia, la familiile bogate. Şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Maramureş, Ioan Marchiş a tot explicat că fenomenul a atins cote alarmante şi chiar a cumpărat o casă veche, pentru a o salva. Dar în lipsa unor reglementări legislative, nu se pot lua măsuri mai ferme.
Cunoscătorii din domeniu spun că numai căderea pieţei a redus puţin exportul de case, numai că, mai nou, “băieţii deştepţi” din domeniu s-au reorientat: “Se caută lemn vechi, din case, porţi, orice, din care se fac scânduri. Se vând în Anglia, se fac mese şi scaune pentru PUB-uri. Afacerea e condusă de un tânăr din Crăciuneşti, care cumpără lemnul la metru cub. Dă cam 6-700 de lei pe un metru cub. Cumpără orice, case, grajduri, porţi. Cum nu-s case de patrimoniu afacerea e perfect legală. El cumpără orice, indifertent că sunt case din secolul XVIII sau vechi de doar 40 de ani”.
Maramureşul îşi schimbă încet dar sigur faţa, sub privirile indulgente ale autorităţile care par că asistă la o banală “operaţie estetică”. Peste tot, pe uliţele satelor pitoreşti de altădată, casele şi porţile ce dădeau farmecul Maramureşului sunt înlocuite cu monştri din beton. Iar de după porţile de fier, proaspăt vopsite, bătrânii recunosc cu glas stins: “s-au schimbat casele pe la noi. Acum e moda cu euro şi dolari”. Da, pentru că, pe euro şi dolari ne “exportăm” tradiţia şi pe “euro şi dolarii” câştigaţi cu trudă în Vest o înlocuim cu case reci şi mari.
Rând pe rând, casele de pe Valea Izei au dispărut misterios. S-au strecurat peste hotare, ca lemn de foc, prin două filiere: una din Bârsana, una din Vişeu. Tradiţia Maramureşului a fost cumpărată bucată cu bucată şi exportată în Spania, Italia, Franţa şi mai nou, Anglia. Şi nu oriunde, ci în staţiuni de lux din Alpi sau Pirinei. La Chamonix, de exemplu, trei zile de locuit într-o casă moroşenească costă preţul plătit pentru ea ţăranilor din România: o mie de euro. În ultimii ani, prin intermediul celor două filiere au plecat anual din ţară circa 100 de case şi tot atâtea porţi. Au luat drumul staţiunilor de lux? A gaterelor? Nimeni nu ştie, La un moment dat, un cetăţean străin a sesizat o astfel de tranzacţie Poliţiei, dar sesizarea a rămas fără niciun răspuns. Dacă respectiva casă nu e inclusă în patrimoniu, activitatea nu e considerată ilegală. Singura portiţă prin care autorităţile pot pune piedici fenomenului e Legea construcţiilor care prevede că nicio casă nu poate fi demolată fără autorizaţie, ori primăriile din zonele respective nu eliberează decât foarte rar astfel de documente. Dar şi în acest caz sancţiunile sunt minime şi aplică rar şi greu. Iar cum autorităţile au mâinile legate, afacerea din Bârsana nu e singura de acest fel. Un italian a dezvoltat la Vişeu de Sus o afacere similară. Cumpără case vechi şi le revinde ca parchet sau mobilă în Italia, la familiile bogate. Şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Maramureş, Ioan Marchiş a tot explicat că fenomenul a atins cote alarmante şi chiar a cumpărat o casă veche, pentru a o salva. Dar în lipsa unor reglementări legislative, nu se pot lua măsuri mai ferme.
Cunoscătorii din domeniu spun că numai căderea pieţei a redus puţin exportul de case, numai că, mai nou, “băieţii deştepţi” din domeniu s-au reorientat: “Se caută lemn vechi, din case, porţi, orice, din care se fac scânduri. Se vând în Anglia, se fac mese şi scaune pentru PUB-uri. Afacerea e condusă de un tânăr din Crăciuneşti, care cumpără lemnul la metru cub. Dă cam 6-700 de lei pe un metru cub. Cumpără orice, case, grajduri, porţi. Cum nu-s case de patrimoniu afacerea e perfect legală. El cumpără orice, indifertent că sunt case din secolul XVIII sau vechi de doar 40 de ani”.
Apărătorii caselor vechi
Una dintre localităţile schimbate radical în ultimii ani e comuna Bârsana. Părinte Urda luptă împotriva exportului de case de mai bine de un deceniu. A ajuns până la primul ministru cereri pentru stoparea fenomenului. Dar nu s-a schimbat nimic. Casele n-au fost nici inventariate, nici salvate. I-a adunat pe săteni, a încercat să-i convingă că acolo, în casele acelea vechi şi-au crescut pruncii şi s-au rugat lui Dumnezeu. Degeaba, pentru 500-1000 de Euro, tradiţia intră în “abatorul” din vest.
Singura sancţiune
“Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totală, a construcţiilor şi instalaţiilor aferente construcţiilor, a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcţii de susţinere a acestora, închiderea de cariere şi exploatări de suprafaţă şi subterane, precum şi a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizaţiei de desfiinţare obţinute în prealabil de la autorităţile prevăzute la art. 4. Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepţiile prevăzute la art. 11”, se arată în Legea construcţiilor. Potrivit aceluiaşi act normativ, “executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), de către investitor şi executant” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendat de la 2.000 la 7.500 de lei.
Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul Online