Maramuresul & falimentul colosilor comunisti




* APSA, Maratex, Cuprom, Faimar, Trustul de Constructii, Fabrica de Paine, Flotatia centrala. Rand pe rand, colosii comunisti, „mandria industriei socialiste” au fost daramati. In locul lor, mormane de moloz si proiecte-gigant, abandonate in sertare. MM Online va propune o retrospectiva a celor mai celebre falimente de dupa 1990.
Zeci de mii de locuri de munca, capacitati de productie uriase si colosi comunisti. Astazi toate au ajuns un morman de ruine. „Mandria industriei socialiste” se masoara astazi in mormane de moloz, colturi de cladiri abandonate si ruine. Marturia unei industrii candva infloritoare si dovada vie a incompetentei politicienilor care ne conduc de doua decenii. In urma cu 60 de ani, romanii se laudau cu timpul record in care pot pune o industrie pe picioare. Azi sunt tot recordmani. Dar la daramat. Din orasul cu o puternica industrie miniera si metalurgica, Baia Mare si judetul devin piete de consum si zone de shopping. In locul colosilor industriali vor ramane, daca trece criza si avem noroc, doar cartiere rezidentiale. Orasul domnitelor tanjeste dupa linistea perioadei cand era o statiune climaterica, dar si dupa puterea pe care ti-o da industria, dezvoltarea economica. Capitala nordului nu vrea sa fie izolata, vrea sa se dezvolte si sa fie principalul actor in aceasta parte de tara. Din pacate, altii nu vor ca acest deziderat sa devina si realitate. Dupa ce a fost rasa industria a urmat acalmia. Si continua… Prima pe lista, in ordine alfabetica. APSA. Pe scurt, o poveste despre marire si decadere, plangeri penale, procese, acuze grave si un cartier irlandez ramas deocamdata la stadiul de vis. Societatea APSA S.A. Baia Mare a fost infiintata in 1 iulie 1949, avand ca baza initiala obiective aflate in administrarea orasului, dar si cateva ateliere particulare nationalizate si circa 300 de salariati. In 1959, la aceasta societate au intrat in fabricatie piesele de schimb auto pentru Uzinele Steagu Rosu din Brasov. Din 1963, 74% din productia de la APSA este axata pe fabricarea pieselor de schimb, cifra care-i confera statutul de furnizor numarul 1 cu piese si accesorii auto pentru toate marcile de autoturisme, autoutilitare, autocamioane si autobuze fabricate in Romania. Colosul comunist asigura in totalitate si necesarul de piese pentru Ministerul Transporturilor si Telecomunicatiilor. Iar din 1966 a inceput fabricarea produselor pentru export. In 1999 incepe insa o privatizare cu cantec, in urma careia, actiunile ajung la o firma baimareana S.C. AMA SRL, desi unul dintre partenerii istorici ai APSA, firma Wihag, vroia si ea compania. Numai ca societatea nu a achitat contravaloarea actiunilor in termen, asa ca FPS a considerat contractul de vanzare-cumparare nul. Au urmat o alta licitatie, in toamna aceluiasi an, castigata de aceasta data de firma germana care a si platit suma de 10,4 miliarde de lei. Au urmat un lung sir de procese intre S.C. AMA si FPS, amenintari cu retragerea din partea nemtilor, regres, si in final falimentul. Liderii Sindicatului „Gloria” de la APSA au sustinut prin diferite memorii si plangeri ca autorii falimentului sunt tocmai cei care au fost considerati salvatorii APSA: reprezentantii firmei Wihag, dar povestea a ramas in aer. Activele societatii au fost cumparate dupa multe runde de licitatii, in care pretul de pornire a fost stabilit la 22.107.128 RON+TVA. Teoretic, pe „mormantul” vechii fabrici urma sa se construiasca un cartier rezidential. Din cauza crizei, a birocratiei sau a pietei, proiectul e insa in „stand-by”. Comcereal. Pe vremuri, o societate de frunte pentru agricultura judetului, astazi un fel de agentie imobiliara care inchiriaza spatii. Din vechiul colos comunist au ramas doar miza terenurilor situate in zona de aur a Baii Mari, multe plangeri penale, neintelegeri, divizari, tentative de reunificare si scandal. In primii ani de dupa Revolutie, sectorul de depozitare a cerealelor era reprezentat, prin traditie, de Romcereal, o intreprindere care a mostenit fosta intreprindere de stat. „Noua” societate a fost infiintata in ianuarie 1991. „Nasterea” regiei autonome fiind parafata printr-un act normativ care stipula ca patrimoniul Romcereal este de 12.780.191 mii lei, reprezentand activul si pasivul preluat de la Directia generala economica pentru achizitionarea produselor agricole si o serie de unitati economice, printre care si Intreprinderea de contractare, achizitionare si pastrare a produselor agricole Maramures. In scurt timp, regia autonoma este reorganizata si se divizeaza in mai multe Comcereal-uri si Cerealcom-uri, societati cu capital majoritar de stat, detinut intr-un procent de 70% de Fondul Proprietatii de Stat si 30% de Fondul Proprietatii Private. Asa a aparut in 1996 Comcereal Baia Mare, cu subunitati in toate localitatile importante din judet. Acum, chiar si oficial, in bilanturi, domeniul de activitate al societatii nu mai e agricultura, ci inchirierea de spatii. Si scandalul tocmai de aici a pornit. In locul fostei societati au aparut chiriasii „depozitelor de sub pod”. Unii au cumparat spatiile de prin 1998-1999. Altii au vrut sa le cumpere, a urmat o divizare cu cantec, multe acuze si o lista interminabila de procese in instanta. In momentul de fata, depozitele sunt urmele cenusii ale unui sistem care nu a fost viabil. Terenul de sub aceste depozite era foarte valoros in perioada 2007-2008. Atunci, proprietarii nu s-au inteles nici cu privire la vanzarea acestor terenuri. Unii doreau sa construiasca acolo magazine mari, dar nu aveau fonduri, altii au vrut sa vanda, dar nu se putea face vanzare pe bucati. Investitorii importanti, in special din zona imobiliarelor, ar fi cumparat terenul la un pret care acum ar parea „un vis”. Cu siguranta, dupa ce criza prelungita va disparea, nu vor mai reveni vremurile si preturile din urma cu doi-trei ani. Ce s-a intamplat la Comcereal este un exemplu clasic de cum nu se fac afaceri. Un teren valoros este blocat si asa va ramane, probabil de niste depozite insalubre, greu de acceptat in comertul anului 2010. Maratex. O societate creata de autoritatile comuniste pentru a absorbi forta de munca feminina disponibila in Baia Mare. In perioada de glorie a acestei fabrici erau circa 12.000 de angajati. In urma cu trei ani, ultimii 12 angajati ai fabricii au plecat acasa. Ulterior, activele societatii au fost vandute pentru suma record de 16 milioane de dolari. Pe locul fostei fabrici urma sa se ridice primul mall din Baia Mare. Fostul colos comunist a fost daramat, dar pe locul lui nu s-a mai ridicat nimic. Terenul este si acum in portofoliul celor care ar fi vrut sa ridice un mall. Proprietarii asteapta sa vada cum va evolua piata imobiliara. Fie vor vinde, fie vor ridica altceva, de la locuinte, la birouri sau zona de agrement. Ramane regretul ca nu s-a putut realiza acel „Art-Center” prevazut in proiectul initial. Aceeasi soarta sumbra a avut-o si „vecinul” Faimar. Ca si celelalte sectoare industriale si cea a sticlei s-a facut, incet, dar sigur, tandari. Dupa reorganizare si un declin care a adus-o in pragul colapsului, Faimar Baia Mare a vandut fabrica si sediul dezvoltatorului imobiliar care a cumparat activele Maratex, pentru 5,72 milioane de Euro. Atunci se anunta ca va fi ridicata o noua unitate de productie, in zona industriala a orasului si ca aceasta va fi finalizata in sase luni. Numai ca, proiectul a ramas in stand-by, iar societatea a inceput disponibilizarile din cauza comenzilor tot mai subtiri. Remin. Cel mai mare „tun” postdecembrist si cel mai important agent economic al judetului, cu peste 30.000 de angajati in vremurile bune. Dupa aderarea Romaniei la UE, perimetrele miniere s-au inchis incet, dar sigur, iar Remin a devenit agentie imobiliara sau firma de paza. Sau, mai simplu, o societate la limita subzistentei, cu putini angajati. Proiectul Andersen care prevedea ca in Romania mineritul trebuie sa devina o amintire, a devenit realitate. Realitatile europene au dictat realitatilor romanesti. Dupa o incercare nereusita de privatizare a perimetrelor miniere care impunea conditii greoaie si neatractive pentru investitori, minele au ramas ale nimanui. Acum, baietii destepti asteapta banii de inchideri, iar Remin „cerseste” cativa leuti pentru monitorizarea perimetrelor. Pe de alta parte, batalia pentru resurse devine tot mai evidenta. 
Noi puteri economice mondiale se ridica si acumuleaza perimetre, metaforic spus, cu resurse. Cine va detine resurse minerale si de alta natura, va fi stapanul. In harababura care domneste in economia noastra nu se vede tendinta de a ne instraina si resursele care le mai avem. Minele Remin, haldele de steril, depozite de pirite si altele sunt o noua „vaca de muls”. Noi asistam neputinciosi cum altii vin, sau vor veni pentru a lua ce ar fi putut fi folosit in interesul Romaniei. 
Flotatia Centrala a devenit o umbra, un loc de unde tiganii mai fura un fier beton sau un capat de sina. Flotatia centrala nu isi mai are locul in contextul neantizarii mineritului din nord. Cu toate acestea, aici mai exista o sectie care ar putea fi pusa in functiune, aflata in conservare. Sunt utilaje pentru prelucrarea aurului, in principal. Cei care mai sunt la Remin intampina greutati in a pazi aceasta sectie. Povesti sunt multe si se refera la o ipotetica reluare a activitatii miniere. Este un semn ca interesele pentru zona de nord sunt la fel de mari si dupa disparitia mineritului de stat. Poate de aceea suntem cea mai importanta zona izolata a Romaniei.


Cuprom. Combinatul unde se realizau lingourile de aur, dar si 70 la suta din productia de cupru a Romaniei, a ajuns in insolventa. Poate este cel mai de neinteles faliment. Cuprom a intrat in insolventa dupa o perioada de cadere libera. Au urmat disponibilizari in masa, greve si promisiuni. Fostii angajati nu si-au primit nici astazi salariile compensatorii, si, pana la lichidarea efectiva a societatii, sindicalistii acuza ca aceasta este „furata” pe bucati. La propriu.


Analiza la rece

„Maramuresul plateste soarta zonelor cu industrie mono-industriala. Ceea ce s-a realizat era concentrat in jurul mineritului. Pe orizontala s-a dezvoltat zona serviciilor, a intreprinderilor care au deservit, intr-un fel sau altul mineritul. Prabusirea mineritului a dus la prabusirea unei intregi constructii economice. Reforma structurala impusa de economia de piata a insemnat pentru industria Maramuresului o implozie cu urmari sociale grave. Lipsa de capacitate strategica, care nu a venit cu masuri care sa anticipeze prabusirea, a contribuit decisiv la starea actuala. Facilitatile zonei defavorizate a condus la imbogatiri individuale si nu de amploare sociala. Trecerea de la intreprinderea planificata la cea de agent economic cu implicarea unor factori non-economici nu a fost suplinita de resurse umane calificate. Baia Mare s-a prezentat pe piata ca o gogoasa umflata, care la cea mai mica adiere a profitului s-a spart. De 20 de ani ar fi trebuit gasita noua identitate a orasului. Ne-am ales cu gropi in loc de intreprinderi, cu cuvinte in loc de fapte. Ne trebuie competenta locala si sprijin national. Am dat sute de ani aur si alte neferoase tarii si am ramas cu Imnul minerilor. Trist!” - Stefan Gönczi, conferentiar universitar la Universitatea de Nord 


Statistici sumbre 

Potrivit ultimelor date statistice, Maramuresul are peste 13.000 de someri. Iar in industrie si constructii lucreaza doar 39914. Pe vremuri, doar minele din judet aveau mai multi angajati. In total, in judet sunt 1975 de intreprinderi care, conform codurilor CAEN, au domeniul de activitate in industria prelucratoare. Numai ca, aproape 90% dintre acestea au intre 0-9 salariati. Conform statisticilor, doar 12 intreprinderi din judet mai au peste 250 de angajati.


Sursa: Maramuresul Online

Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Leave a Reply