Primul tren-hotel din ţară, “Carpatia-Express”, se va inaugura la Vişeul de Sus


“Întâmplarea a făcut să se fi descoperit un tren potrivit în capitala slovacă Bratislava. Era compus dintr-un vagon-restaurant şi două vagoane de dormit. Trenul era fabricat în RDG, construcţia lui era identică cu vagoanele din proprietatea Căilor Ferate Române. Şi destinul a vrut ca proprietarul vagoanelor să fi dorit tocmai să le vândă. După ce au fost cumpărate, vagoanele au fost verificate tehnic, apoi aduse din Bratislava la Vişeu de Sus”, au explicat reprezentaţii evenimentului.

Trenul-hotel “Carpatia Express”, prima unitate de acest fel din ţară, va fi inaugurată vineri, 13 mai, la Vişeul de Sus. Garnitura este compusă dintr-o locomotivă cu abur, două vagoane de dormit şi un vagon restaurant şi oferă locuri de cazare pentru 40 de persoane, reprezentând o modalitate unică de cazare în România.
Trenul e localizat pe terenul gării CFF Vişeu de Sus. Oaspeţii hotelului îşi pot parca maşinile pe arealul îngrădit şi păzit al gării. Tot aici există şi muzeul „Elefant”. În această casă din lemn, tipic maramureşeană există un cafe-bar, iar din iunie 2011 se va deschide un muzeu despre istoria evreilor din Vişeu de Sus.
Locomotivă-monument
În fruntea trenului e aşezată o locomotivă istorică cu abur, fabricată în uzinele de la Reşiţa. Este vorba de o variantă îmbunătăţită a „unităţii de locomotive pentru trenuri de marfă seria 50” ale căilor ferate din perioada Reich-ului german. După cel de-al doilea război mondial, în Uzinele Reşiţa a început producţia a 282 de bucăţi de locomotive de acest fel, cu mici modificări, beneficiarul fiind societatea română de stat CFR.
Vagoanele au fost restaurate în interior şi vopsite la exterior, iar locomotiva-monument a fost conservată prin tehnici profesionale. Astfel, “Carpatia Express” oferă 20 de compartimente, fiecare cu cate doua paturi. Preţul unui pachet de baza “Mocăniţa”, care include o cină în vagonul-restaurant, dejun, cazare pe o noapte şi o călătorie cu Mocaniţa este de 149 de lei de persoană. Pachetul extins, care include două nopţi de cazare este de 199 de lei de persoană. Ambele pachete sunt valabile dacă se cumpără pentru câte două persoane. Preţurile pentru o singură persoană sunt de 159, respectiv 209 lei.

Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul OnlineMaramuresul Online


One Response to Primul tren-hotel din ţară, “Carpatia-Express”, se va inaugura la Vişeul de Sus

  1. Ingenioasa ideea... Viseuanii au luat avant serios cu Mocanita asta, vad ca apare prin mai toate cataloagele de turism, bravo lor !!!

    RăspundețiȘtergere