Romanii il sarbatoresc azi 30 noiembrie pe ocrotitorul spiritual al tarii, Sfantul Apostol Andrei



Azi 30 noiembrie este praznuit Sfantul Apostol Andrei, considerat a fi ocrotitorul spiritual al Romaniei. Dintre apostolii Mantuitorului Iisus Hristos, Sfantul Andrei este singurul care a ajuns pe teritoriul tarii nostre, in Dobrogea, unde a intemeiat primele comunitati crestine. Traditia populara spune ca in aceasta zi, fetele isi pot afla urisitul. Sfantul Andrei este socotit inceput de iarna, numindu-se din aceasta cauza "Andrei-de-iarna". 

Sfantul Apostol Andrei a fost din Betsaida, fiind fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul, insa dupa ce a auzit despre Botezul lui Iisus in Iordan, L-a urmat pe Hristos.

Traditia bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia.

Tot din traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiindrastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei".

In traditia populara, exista numeroase obiceiuri care se practica de ziua Sfantului Andrei. Astfel, a ramas obiceiul ca in ajun de 30 noiembrie, fetele sa-si faca o turta din faina si sare. Jumatate din aceasta turta este mancata, iar jumatate este pusa sub perna de fetele care vor sa-si vada ursitul. Se spune ca celor care le este dat sa se marite in anul urmator, le apare in vis ursitul, aducandu-le o cana de apa.

Un alt obicei mai spune ca in noaptea de Sfantul Andrei, ca sa-si viseze ursitul, fata isi pune sub cap 41 de boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita.

In seara Sfantului Andrei, toti ai casei, mai ales fetele mari si baietii, seamana grau in cate o strachina sau glastra cu pamant. Aceluia ii va merge mai bine, va fi mai sanatos si mai norocos, caruia i-o rasari graul mai bine si o creste mai frumos.

De la aceasta zi si pana la Craciun, gospodinele nu mai tes in razboi si nu torc, de frica sa nu se supere Maica Domnului pe dansele.

Se mai spune ca in ziua Sfantului Andrei nu e bine sa lucrezi. 

Tot in aceasta noapte se fac observatii meteorologice: daca luna va fi plina si cerul senin, se zice ca iarna va fi usoara. Daca luna va fi plina si daca cerul va fi intunecat, daca va ninge sau va ploua, peste iarna vor fi zapezi mari si grele.





Sursa:Maramuresul Online


TRADITII – Tinerele morosence isi pregatesc pogaciul pentru a-si visa ursitul in noaptea de Sfantul Andrei


Traditiile din noaptea de Sfantul Andrei se pastreaza cu sfintenie in unele sate maramuresene. Batranii locului spun ca noaptea care vine este una magica, in special pentru tinere. Potrivit obiceiului, acestea trebuie sa ajuneze intreaga zi de Sfantul Andrei, iar seara sa manance o coca framantata chiar de ele si coapta pe plita. Asa, spune traditia, tinerele care sunt de maritat pot sa-l viseze pe flacaul care le este sortit. In satul Breb, pregatirile pentru noaptea de Sfantul Andrei sunt in toi. Aici, vechile obiceiuri sunt inca vii, iar fetele de maritat cred ca la miezul noptii isi vor vedea ursitul in vis. Postul pe care tinerele trebuie sa il tina pentru a-l visa pe cel care urmeaza a le fi sot nu este deloc usor. Cu toate acestea, multe sunt dispuse sa faca un sacrificiu ca sa vada cine le va lua de neveste.
Vezi video














Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Leave a Reply