Comandantul Poliției MM,Ioan Isac va presta la bară

Da, într-un final şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş Ioan Isac va fi nevoit să se prezinte la bară pe data 13 noiembrie 2009, la ora 08.30, la Judecătoria Baia Mare, nu pentru a face striptease, pentru că nu mai are ce arăta, ci pentru a da socoteală pentru toate fărădelegile lui şi pentru nedreptatea pe care i-a făcut-o agentului de poliţie Viorel Stroe, preşedintele Biroului Teritorial Maramureş al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.


Istoricul poveştii

Agentul Viorel Stroe a obţinut dreptul de a participa la şedinţele de comandă ale IPJ Maramureş în instanţă – vezi Sentinţa Civilă 5745/20.07.2009, rămasă definitivă şi irevocabilă, însă statutul de organizaţie sindicală reprezentativă Ioan Isac a refuzat în repetate rânduri să îl recunoască. Oare de ce? Are ceva de ascuns în ceea ce priveşte administrarea problemelor de interes general, economic, social, cultural sau sportiv?


După cum am arătat în nenumărate articole din ziarul nostru, agentul Stroe nu a mai rezistat şi a făcut apel la Inspectoratul General al Poliţiei, sperând ca de data aceasta să i se dea dreptate. Da, dreptate i s-a dat, însă şmecherul de Ioan Isac nu a primit decât o amărâtă de amendă dată de Direcţia Cabinet din cadrul IGP – 1.032.29/29.09.2009, care a plătit-o tot din banii noştri.


Văzând că sabotajul nu încetează, acesta l-a dat în judecată pe şeful Poliţiei Maramureş, deschizându-se dosarul cu nr.6792/182/2009 la Secţia Civilă a Judecătoriei Baia Mare, demers care a venit din nevoia de a apăra drepturile agenţilor care s-au înscris în SNAP.



Isac la… bară

La cât de mult a încălcat legea acest om nu ştiu cum de mai are autoritate asupra poliţiei. Cel care ar trebui să dea un exemplu, chiar el comite atâtea fărădelegi, ar trebui să îşi dea singur amendă de multe ori.


Totuşi, a venit timpul ca acesta să răspundă în faţa legii, lucru care se va întâmpla pe data de 13 noiembrie 2009, la Judecătoria Baia Mare, dosar deschis cu nr. 6034/100/2009, având ca obiect plângerea făcută de agentul Viorel Stroe din data de 15.10.2009.


Sperăm că de data aceasta să nu primească doar un avertisment şi să fie pedepsit pentru toate câte le-a făcut. Asta nu se ştie. O să aflăm atunci. Şi vă garantăm că vă vom ţine la curent cu verdictul pe care îl va da Judecătoria. Vom vedea dacă se va da dreptate celui în cauză şi cine va ieşi învingător din aceasta luptă. Să vedem dacă locul ocupat de Ioan Isac o să fie lăsat liber pentru un om mai competent şi mai de valoare.











Maramuresul OnlineMaramuresul Online

In by Moroșanul, vineri, 23 octombrie 2009


Leave a Reply