Distractie si adrenalina la maximum, la a VIII-a editie a Serbarilor Zapezii din Borsa

Autoritatile Maramuresului au dat startul distractiei, in dupa-amiaza zilei de azi, 6 februarie, la cea de-a VIII-a editie a Serbarilor Zapezii de la Borsa. La deschiderea oficiala au participat prefectul judetului, Sandu Pocol, primarul orasului Baia Mare, Cristian Anghel, presedintele Consiliului Judetean Mircea Man, primari si parlamentari din Maramures. Cu toate ca circula zvonul ca la editia din acest an a Serbarilor va participa si ministrul Turismului, Elena Udrea, ea nu a fost prezenta, fiind in schimb pomenita in discursurile de inceput ale oficialitatilor judetului.
A inceput deja distractia la cea de-a 8-a editie a Serbarilor Zapezii din Borsa. Startul a fost dat de oficialitatile Maramuresului, care, in prezenta unui numar insemnat de participanti printre care primari si parlamentari din judet, i-au indemnat pe iubitorii de zapada sa profite la maximum de vremea buna si de abundenta de zapada din acest an.
Se zvonea ca la aceasta editie va participa si ministrul Turismului, Elena Udrea, insa venirea ei nu s-a materializat, numele ei fiind in schimb amintit in discursul de debut al presedintelui Consiliului Judetean, Mircea Man, care, printre altele, a tinut sa precizeze ca a vorbit personal cu ministrul pentru a solicita o suma de bani pentru finalizarea partiei olimpice de la Borsa.
Cu toate ca multi dintre cei care se aflau in acest weekend la Borsa s-au aratat mai degraba  a fi "fani" partie decat interesati de sarbatoarea in sine, "Telefericul" borsean abia putand face fata sutelor de turisti  veniti sa schieze, distractia s-a incins totusi spre seara, iar vinul fiert si concertele au incins atmosfera.

Si pentru ca sarbatoarea a devenit deja o traditie prin partea locului, era firesc ca pe scena sa urce mai intai ansamblurile folclorice, spectacolul fiind sustinut pentru inceput de micii moroseni din Borsa, fiind continuat de trupe de "tropotitori" deja consacrati din localitate si din afara.

Momentul mult asteptat de turisti, la fel ca in fiecare an, a fost, insa, impresionantul spectacol oferit de reprezentantii Salvamont Borsa, cand nu mai putin de 70 de persoane au coborat pe partie cu tortele.

Adrenalina la maximum spre seara, cand turistii au participat cu totii la focul de tabara organizat de gazde, la concertele sustinute la scena deschisa, culminand cu un spectacol de artificii si bineinteles discoteca.


Sursa: Maramuresul Online















Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Leave a Reply