Traditii si obiceiuri in satele maramuresene (Video)

Taranii il cinstesc pe Sfantul Ilie prin odihna, sa nu cumva sa ii trazneasca !


Trimite stirea pe Yahoo! Messenger





TRADITIE. „De cand ii lumea si pamantu’, se stie ca de Sant’ Ilie, ii pacat de la Dumnezau sa lucrezi, ca odata te fulgera, nu-i saga!”, povesteau batranii satelor, cu o zi inainte de sarbatoarea Sfantului Ilie, pe ulita intorcandu-se de la Biserica. Sfantul Ilie este cel care vine din Vechiul Testament si totodata unul dintre cei mai respectati sfinti.

Potrivit traditiei, pe 20 iulie, de Sfantul Ilie, taranii maramureseni il omagiaza pe acest sfant in mod deosebit, respectandu-i ziua prin odihna. „In satele si comunele din Maramures, Ziua sfantului Ilie este o zi cu interdictie de munca, in care oamenii se odihnesc. Asta pentru ca, potrivit legendelor, cei care mergeau la cosit in aceasta zi erau trazniti”, a precizat etnologul Janeta Ciocan.

Legenda lui Ilie. Atunci cand a devenit sfant, Ilie a avut misiunea de a demonstra cine e adevaratul Dumnezeu, alaturi preoti baali. Astfel, fiecare dintre acestia si-au construit cate un altar, pe care asezand jertfe, credeau ca le pot aprinde fara vreo sursa de foc. Desi preotii s-au rugat intens pentru ca focul sa se aprinda, acestia nu au reusit, in timp ce jertfa asezata pe altarul Sfantului Ilie s-a aprins imediat. „Dupa cum spune acesta legenda, se pare ca, la moartea lui Ilie, cativa ingeri l-au ridicat pe acesta la ceruri intr-un car de foc, iar Dumnezeu i-a incredintat lui fulgerele”, a aratat Ciocan.

Meteorologii spun ca legendele acestea se datoreaza perioadei in care sarbatoarea Sfantului Ilie este celebrata, respectiv, la mijlocul lunii iulie cand furtunile sunt mai puternice iar fenomenele de descarcari electrice sunt mai numerose decat in orice alta perioada a anului. „Cea mai stricta interdictie este aceea de a nu lucra cu fanul de ziua sfantului pentru ca acela risca sa fie fulgerat. Toate aceste povesti sunt adevarate, chiar zilele trecute am auzit o intamplare dintr-un sat din Maramures, unde, anul trecut un taran si-a facut chiar de Sfantul Ilie o capita mare de fan, iar odata ce si-a terminat treaba a zis: Sa vad acuma ce mi-a mai face Ilie! Ei bine, la nici doua ore de la acesta intamplare, capita de fan a taranului respectiv a fost fulgerata si a luat foc”, a mai spus etnologul maramuresean.












Maramuresul OnlineMaramuresul Online

In by Moroșanul, luni, 20 iulie 2009


Leave a Reply