ACCIDENT - Drumul European E58 blocat in Satulung, dupa impactul dintre un camion si un autoturism

Un accident de circulatie produs azi, 30 aprilie, la orele serii, pe drumul european E58, in localitatea maramureseana Satulung, a blocat circulatia rutiera aproape o ora, pe ambele sensuri formandu-se coloane de masini pe o lungime de cativa kilometri. In accident a fost implicat un VW cu numarul de inmatriculare CJ 07 LPV si un camion cu numarul MM 34 ALF, autoturismul circuland in directia Baia Mare – Cluj, iar celalalt din sens opus.

Agentii Serviciului Politiei Rutiere Maramures care s-au deplasat la locul accidentului au precizat ca accidentul s-a produs dupa ce o tanara soferita a pierdut, in mod inexplicabil, controlul volanului si a intrat pe contrasens, de unde venea un camion. Ca sa evite impactul frontal, soferul camionului a intrat pe banda cealalta, observand ca este libera.

Din cauza manevrelor bruste, precum si a faptului ca autoturismul a intrat direct in rezervor, camionul s-a rasturnat pe o parte. Cealalta masina a iesit de pe carosabil si s-a oprit in santul de pe marginea drumului. Martorii accidentului au fugit la locul accidentului, mai ales ca s-au speriat dupa ce au vazut cum se rastoarna camionul.

Din fericire, impactul nu s-a soldat cu o tragedie. In urma accidentului, soferita a suferit leziuni usoare si a fost transportata la spital cu o ambulanta. Soferul camionului, precum si pasagerul din dreapta sa au scapat teferi, alegandu-se doar cu zgarieturi si contuzii.

Un echipaj al ISU Maramures a intervenit rapid si a izolat zona atat pentru a preveni producerea unui incendiu prin aprinderea combustibilului scurs din camion, dar si pentru a curata carosabilul de resturile celor doua masini.

In tot acest timp, precum si pana la efectuarea masuratorilor, traficul rutier a fost blocat. Soferii aflati pe DE58, pe raza localitatii Satulung si-au putut continua drumul spre Baia Mare ori Cluj-Napoca abia dupa aproximativ o ora de la accident.

In by Moroșanul, joi, 30 aprilie 2009


Leave a Reply