Buletin de presă 08.05.2009


Poliţiştii au identificat în trafic un sighetean ce conducea o maşină neînmatriculată

Ieri dimineaţă, în jurul orei 09.30, poliţiştii din Sighet au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe str. Constructorului. La volanul maşinii se afla Doru P. de 28 de ani din Sighetu Marmaţiei. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că numerele de înmatriculare provizorii ce erau aplicate pe maşină expiraseră din data de 19 ianuarie 2009. Doru P. s-a ales acum cu dosar penal şi este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Băut fiind, a condus un autoturism şi a intrat într-un copac

La Cavnic, ieri după masă, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Adrian J. de 38 de ani din Cavnic, băut fiind, a condus un autoturism pe str. Flotaţiei. La un moment dat a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac. Poliţiştii care s-au deplasat la locul accidentului l-au testat pe Adrian cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Lui i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Acum este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Prinşi şi cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat

Cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus la identificarea a doi suspecţi de furt. Ştefania B. de 19 ani şi Adrian D. de 18 ani din Baia Mare, în noaptea de 02/03 mai au pătruns prin efracţie într-un chioşc situat pe str. Piaţa Izvoarele din Baia Mare. Din interior ei au sustras produse alimentare şi ţigări în valoare de 600 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Cei doi sunt cercetaţi în libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

O minoră de 13 ani a sustras dintr-o locuinţă 100 de lei şi un lănţişor din aur

O femeie din Vişeu de Sus a reclamat ieri la poliţie că din locuinţă i-a fost furată suma de 100 lei şi un lănţişor din aur. Investigaţiile efectuate de poliţiştii din Vişeu de Sus au dus la identificarea în scurt timp a suspectei: o adolescentă în vârstă de 13 ani din localitate, vecină şi prietenă cu fiica părţii vătămate. Poliţiştii au stabilit că aceasta a profitat de un moment de neatenţie a fiicei părţii vătămate, a pătruns în locuinţă şi dintr-un portmoneu a sustras banii şi lănţişorul. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitei. Poliţiştii continuă cercetările cu suspecta în libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acesteia.

Suspect de distrugere şi lovire identificat de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale

Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Baia Mare, în urma cercetărilor efectuate, au identificat un suspect de comiterea infracţiunilor de distrugere şi lovire.
Un băimărean a sesizat în urmă cu două săptămâni poliţia că, în timp ce se afla pe str. Transilvaniei din Baia Mare, un individ i-a lovit cu pumnii şi picioarele maşina şi l-a agresat pe băimăreanul C. George care se afla în autoturism. Prejudiciul cauzat prin distrugere este în valoare de 300 lei. Investigaţiile efectuate de poliţişti au dus la identificarea suspectului: Lorant G. de 22 de ani din Baia Mare care este cercetat acum pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Un tânăr din Baia Mare este cercetat pentru distrugere

În urmă cu aproximativ o lună de zile, Gavril B. a sesizat poliţia că persoane necunoscute au lovit carena scuterului pe care-l avea parcat în faţa scării imobilului în care locuieşte. Valoarea prejudiciului cauzat este de 500 lei. În urma sesizării poliţiştii au demarat activităţile de investigare astfel că ieri a fost identificat un suspect: Iosif P. de 18 ani din Baia Mare care este cercetat în libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.


Leave a Reply