CONTESTATIE

Noul sef al Garzii de Mediu Maramures este fostul director al unuia dintre principalii poluatori ai judetului


Trimite stirea pe Yahoo! Messenger



Reprezentantii institutiilor din subordinea Ministerului Mediului au anuntat rezultatele evaluarilor de dosare depuse pentru ocuparea posturilor de directori coordonatori si directori coordonatori adjuncti, iar pentru Maramures rezultatele i-au fost favorabile la Garda de Mediu lui Ovidiu Galca, fost director al Remin Baia Mare – companie miniera care a poluat si continua sa polueze judetul.

Pe durata cat a fost sef al mineritului maramuresean, acesta chiar a contestat acte de control ale inspectorilor de mediu, pentru ca acum sa treaca de cealalta parte a baricadei. La evaluare a participat si Calin Crisan, comisarul sef al Garzii de Mediu Maramures – care nu a mai rezistat la a treia schimbare politica de la numirea pe post.

Calin Crisan a precizat ca dupa publicarea in cursul amiezii de ieri, 27 mai, a rezultatelor, a solicitat oficial sa ii fie comunicate rezultatele evaluarii si punctajele candidatilor din Maramures pentru postul de director al Garzii de Mediu, pentru ca acestea nu au fost facute publice. In functie de raspuns, acesta va lua si o decizie.

Comisarul Garzii de Mediu Maramures a fost schimbat din functie in doua randuri, fie pentru ca nu a fost simpatizant al democratilor, fie pentru ca nu a fost cu liberalii. De fiecare data, a reusit sa revina la conducere aparandu-si dreptul in instanta. Si acum, el a aprecizat ca abuziva demiterea directorilor garzilor de mediu judetene, aratand ca acestea au stat de servicii, nu de institutii deconcentrate, cum este, de exemplu, Agentia de Protectia Mediului Maramures.

La APM, director plin a ramas tot Viorel Iancu, care este membru PDL. Ovidiu Galca de la Garda de Mediu Maramures este memru al PSD si, initial, a tintit un post mai la varf, in Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, dar dupa ce a iesit din schema s-a reprofilat pe probleme de mediu.


Leave a Reply