Barbat din Viseu de Sus salvat dintr-o fantana surpata


Un barbat din Viseu de Sus a fost la un pas de o tragedie in cursul diminetii de azi, 7 mai, fiind salvat in ultimul moment de catre pompierii din localitate, care au avut de facut o intreventie contracronometru. Barbatul s-a apucat sa curete o fantana, dar la un moment, din motive necunoscute, peretii acesteia s-au surpat peste el, iar pamantul l-a ingropat.

Pompierii din Viseu de Sus au intervenit cu rapiditate, sapand in jurul barbatului si dandu-i posibilitatea sa respire. Echipa de interventie a avut nevoie insa de aproape o ora ca sa il scoata pe barbat din pamant.

Barbatul de 58 de ani din Viseu de Sus a fost angajat de catre un cetatean ca sa-i curete fantana. Cand a ajuns cu lucrul la circa 4 metri adancime, peretii pietruiti s-au surpat pe neasteptate si l-au ingropat pana la piept.

La 12.34, pompierii Sectiei Viseu de Sus au fost anuntati ca viata unui om este in pericol. Militarii au pornit in viteza catre locul interventiei, pe strada Copilas. “In primul rand am vrut sa vad ca este constient, ca mai respira si este in viata. A doua prioritate a fost degajarea zonei pieptului, pentru ca victima sa poata respira cu usurinta“, a declarat maiorul Adrian Vlasin, comandantul subunitatii.

Pompierii i-au pus un brau barbatului prins sub surpatura si l-au asigurat cu o cordita ca sa nu fie ingropat de o noua eventuala surpare. Mai mult, ca o masura suplimentara de siguranta, i-au aruncat si un furtun flexibil, din plastic, ca sa poata respira daca peretii fantanii cedeaza din nou.

Dupa o ora de lupta pentru degajarea pamantului ce acoperea victima, pompierii din Viseu de Sus au reusit sa scoata barbatul, teafar, la suprafata. El a fost incredintat echipajului de la Ambulanta care l-a transportat la Spitalul Orasenesc din Viseu de Sus. In acest moment, victima este in afara de orice pericol.

In by Moroșanul, joi, 7 mai 2009


Leave a Reply