Severin Tcaciuc


Severin Tcaciuc, condamnat la 13 ani de închisoare într-un dosar din 2003

Fugarul Severin Tcaciuc s-a mai „lipit” de o condamnare în România, după ce Judecătoria Miercurea Ciuc a finalizat un dosar vechi din 2003. Decizia nu este definitivă, iar avocaţii controversatului afacerist sucevean, aflat de mai mulţi ani în Austria, o pot ataca cu apel şi recurs.


Noua condamnare suferită de Severin Tcaciuc vizează neregulile economice comise în special la firmele SC Severin SRL Bosanci şi SC Seven American Trading SRL. Instanţa care a analizat dosarul l-a găsit vinovat pe Severin Tcaciuc pentru trei infracţiuni, două de evaziune fiscală şi una de instigare la înşelăciune privind calitatea mărfurilor, pedepsele cumulate fiind de 13 ani de închisoare. Pentru ultima faptă şi pentru una din faptele de evaziune fiscală, suceveanul a fost condamnat la câte patru ani de închisoare, în timp ce pentru a doua infracţiune de evaziune fiscală judecătorul a considerat că Severin Tcaciuc trebuie să stea la puşcărie 5 ani.

Cum în România se execută pedeapsa cea mai grea şi nu cumulat, ca în alte state, afaceristul sucevean va avea de stat în puşcărie cinci ani. Trebuie menţionat că soluţia dată de judecătorii din Miercurea Ciuc nu este definitivă şi mai poate fi atacată cu apel şi recurs la instanţele superioare.



Pentru ce a fost găsit vinovat Severin Tcaciuc
Ultimul dosar în care a fost condamnat Severin Tcaciuc a ajuns în instanţă acum şase ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava l-au acuzat pe controversatul om de afaceri că a prejudiciat bugetul de stat cu sume exorbitante.

Astfel, în calitate de asociat şi administrator al SC Severin SRL Bosanci şi SC Seven American Trading SRL, în perioada 1997-2001 s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale cu suma totală de 12,122 de miliarde de lei vechi, din care 7,073 miliarde de lei vechi reprezintă impozitul pe profit, iar 5,049 miliarde de lei vechi s-au adunat din neplata TVA-ului.

Anchetatorii au mai constatat că Severin Tcaciuc a dispus vânzarea solventului de extracţie amestecat cu aditivul MTBE, drept benzină Premium II, înşelând astfel cumpărătorii cu privire la calitatea mărfii. În acest mod, firma condusă de Severin Tcaciuc a realizat venituri ilegale în valoare de 3,663 miliarde de lei vechi.



A luat o grămadă de bani din casierie
Faptele săvârşite de Severin Tcaciuc nu se opresc aici. Procurorii au mai descoperit şi că a ridicat din casieria SC Severin SRL Bosanci şi SC Seven American Trading SRL, fără documente justificative, suma de 36 de miliarde de lei vechi, pe care i-a folosit în interes personal. Totul s-a făcut conform înţelegerii dintre Severin Tcaciuc şi soţia acestuia, Aneta Tcaciuc, administrator la SC Benysev SRL Vatra Dornei. Cei doi le-au cerut lui Ioan Moroşan, Cristian Socaciu şi Coca Angela Magopăţ să nu desfăşoare şi să înregistreze în contabilitatea SC Benysev SRL Vatra Dornei activitatea cu mijloacele de transport importate şi pentru care a beneficiat de facilităţi fiscale, ci, dimpotrivă, să vândă aceste mijloace de transport, iar veniturile să nu fie înregistrate în contabilitate, realizându-se astfel sustrageri de la plata obligaţiilor fiscale cu suma de 1,222 miliarde de lei vechi.



Condamnări şi pentru locotenenţii lui Severin
În acest dosar au mai fost trimise în judecată şi alte persoane. Dacă Aneta Tcaciuc a fost achitată pentru acuzaţia de evaziune fiscală, iar Coca Angela Magopăţ a fost achitată pentru evaziune fiscală şi înşelăciune cu privirea la calitatea mărfii, nu aceeaşi soartă au avut-o şi celelalte persoane implicate în cauză.

Cristian Socaciu, fost director executiv la firmele lui Severin Tcaciuc, a fost condamnat la câte patru ani atât pentru evaziune fiscală, cât şi pentru înşelăciune cu privire la calitatea mărfii.

Ioan Moroşan, fost director economic al firmelor lui Severin Tcaciuc, a primit câte doi ani de închisoare pentru două infracţiuni de evaziune fiscală.

Un alt apropiat al lui Severin Tcaciuc care a primit condamnare în acest dosar este Constantin Bujoreanu. El va avea de executat patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Tot la câte patru ani de închisoare au fost condamnaţi şi Maria Petrescu, respectiv Ioan Mercaş, administratorii unor societăţi comerciale de la care Severin Tcaciuc se aproviziona cu marfă.



Severin Tcaciuc nu a avut bani nici de avocat
Judecătorii de la Miercurea Ciuc au mai decis să-i oblige pe inculpaţi şi la plata unor cheltuieli judiciare către statul român. Severin Tcaciuc va avea de achitat 240.000 de lei (2,4 miliarde de lei vechi), din care „onorariul apărătorilor din oficiu va fi avansat Baroului Harghita din fondul Ministerului Justiţiei”.

Şi ceilalţi indivizi condamnaţi în acest dosar vor avea de plătit fiecare câte 15.000 de lei (150 de milioane de lei vechi), în timp ce Aneta Tcaciuc şi Coca Angela Magopăţ nu vor plăti nici un leu drept cheltuieli de judecată.



Ultima condamnare dintr-un şir lung
Această condamnare a lui Severin Tcaciuc vine să se adauge celor deja rămase definitive şi care au fost pronunţate în cursul anilor trecuţi.

Severin Tcaciuc a fost condamnat definitiv la pedepse cu închisoare între 1 an şi 2 ani şi 6 luni în dosare care privesc fapte de natură economică, furt şi ultraj.



A primit azil politic în Austria
Chiar şi cu această ultimă condamnare, Severin Tcaciuc poate sta liniştit. El se află în Austria, unde a primit azil politic, iar cele patru cereri de extrădare depuse de statul român au fost respinse de judecători.

Severin Tcaciuc a fost arestat în 2001, iar în luna decembrie a reuşit să devină liber. Pe 28 februarie 2002 a fugit din ţară, cu câteva minute înainte de a fi dat în consemn la frontiere şi de atunci nu a mai călcat în România.


Leave a Reply